Fiecare carte citită mi-a dat un înțeles. Fiecare film vizionat a adăugat noi înțelesuri. Fiecare spectacol m-a ajutat să pricep, să mă schimb, să devin.
Mă întreb dacă v-am atras atenția. Studiile arată că prima frază decide dacă cititorul mai dă sau nu pagina. Bineînțeles că se referă la un cititor leneș, asta nu mai specifică. Dacă am scăpat de leneși, atunci să continui. Cărțile, filmele și spectacolele uitate nu reprezintă un argument. Ce nu m-a marcat, mi-a dezvoltat vocabularul. Îmi place să am un vocabular bogat. Mulțimea de cuvinte mă ferește de foarte. În loc de foarte frumos folosesc extraordinar sau mirific.
Am observat atitudinea majorității față de exprimarea îngrijită, față de ținutele elegante. Steril, plictisitor, rigid sunt adjectivele asociate. Se pare că nu mai exprimăm nimic autentic decât cu muie, pula mea, coaie și căcat. Mi-e imposibil să nu fac o comparație cu fiica mea. Mara are opt ani și se prăpădește de râs când aude căcat. Ochii îi sclipesc, râde în hohote și se distrează.
În oglindă, comportamentul unui copil de opt ani și stilul de viață al adulților mă duce cu gândul la regres. Toți suntem dezamăgiți de contemporani. Așa este. Doar că eu nu-i consider pe cei din trecut mai buni. Viața ne provoacă în funcție de nevoi. Într-un secol ne-a fost foame, în altul ne-am acceptat sexualitatea, tot timpul ne-am omorât. Suntem o rasă dezgustătoare, crudă, alienată, catatonică. Asemenea cuvinte înveți când deschizi cărți.
La evaluarea negativă opun aprecieri: o rasă inteligentă, educată, blândă, loială, prietenoasă, empatică. Mintea îmi joacă feste. Încep să scriu ca un guru. Aș râde. Râd, dar e un text, iar stilul adoptat e unul de jurnal. Didascalie. Dunia râde în timp ce scrie cu laptopul așezat pe genunchi. Un motan pe nume Motan doarme în stânga ei pe canapea.
Oare cum să scap de tonul acesta motivațional?! Intenția nu este să determin pe cineva să facă ceva. Nu acum, nu cu acest text. Sunt de părere că vorbim mult și acționăm rar. Caut să acționez. Încerc să mă fac văzută și auzită.
La Operă, în 23 decembrie am fost văzută pe tocuri. Am fost auzită rostind: Mă simt formidabil! Îmi bate inima de fiecare dată la ridicarea cortinei.
Găsesc deosebit de iritantă poziționarea generației mele față de persoanele manierate. Nu poți să te exprimi și tu ca toată lumea?! Ții neapărat să fii în centrul atenției?
Pot să, aleg să nu mă. Nu insist, dar nici nu mă deranjează. Mi-am acceptat picioarele, cuperoza, slăbiciunile, furiile, neajunsurile intelectuale. Lupt pentru mine și caut ajutor. Ajutor am primit mult din cărți. Ele n-au râs de mine, nu mi s-au împotrivit, nu m-au abandonat. Nu or s-o facă niciodată. Reprezintă un sprijin și un aliat inestimabil.
Deduc că am scris un text trist. Mă pricep de minune! Nici măcar nu mă străduiesc. Vă las îndemnul anului 2018 pe blog: Râdeți înainte de toate!
Dacă nu mai revin pe blog până săptămâna viitoare, Un an nou fericit!
Foto: Zenobia Lazarovici
