Mi-am dat seama zilele trecute că devin o prezență tot mai neplăcută. Bineînțeles, totul, absolut, ține de împrejurări.
În aceleași zile mi-am dat seama și cât de plăcută devin.
În mine împac foarte bine această contradicție, ceilalți însă nu acceptă.
Mi-ar plăcea să fiu mai coerentă, să am un început.
Un început ar fi gura mea mare, slobodă.
Tot un început ar fi faptul că citesc, și tot un început ar fi vârsta.
Cărțile m-au schimbat. Truism, dar banalitatea asta constituie realitatea mea. Cu convingere afirm că reprezint produsul unor anumite lecturi. Din rândurile unei cărți mi-am însușit ideea că nu-mi permit să fiu proastă.
Oamenii, mulți, își permit să fie prosți.
Eu nu mi-am permis, iar azi îmi interzic. Și citesc, nu-mi las mintea să hălăduiască în convenții și pretenții. Exist pe lumea asta pentru mine, nu pentru ceilalți, mă fac plăcută mie, și apoi celorlalți.
Îndemn dragile mele femei să fie propriul lor stăpân sau stăpânul minții lor și al trupurilor lor. De aceea, avortul este o decizie a femeii stăpână pe corpul ei.
Da, foarte neplăcută mă fac. Îmi fac sincere și reale griji că unii prieteni o să le interzică soțiilor să mai poarte conversații cu mine, influența mea îi demască prea mult pe unii dintre ei care profită doar de hazardul de a se fi născut de sex masculin.
Pe aceleași dragi femei le îndemn să citească, le repet fraze întregi din Simone de Beauvoir și John Stuart Mill.
Lui Mill i-aș săruta mâinile, și nu doar lui, au fost mulți ca el care au acționat pentru cealaltă jumătate a rasei umane, pentru femei.
În Supunerea femeilor există cele mai pertinente răspunsuri pentru cei mai impertinenți misogini. Diferența dintre bărbat și femeie ține de forță, ca un dat, restul e doar construcție, una primitivă de altfel.
Needucate, supuse, fără drepturi secole de-a rândul, iar argumentul misoginilor stă în lipsa unor opere în rândul femeilor de dimensiunile unui Homer sau oricare alt bărbat.
Eh! În acest punct, azi, la această vârstă, pufăi pe nas și zâmbesc condescendent. Da, disprețuisc pe oricine îmi aduce un asemenea argument.
Mă transform tot mai mult într-un obiect pentru sexul masculin, pentru orice persoană de sex masculin cu care intru în contact.
Sunt foarte conștientă de acest aspect. Cu rare excepții, nimeni nu-și dorește o asemenea femeie, care chiar zilele trecute gândea despre ea: dar de ce să-mi doresc o imagine de femeie respectabilă?!
Tatăl Marei mi-a zis de foarte mult timp, în repetate rânduri că aș fi fost o femeie mult mai bună dacă nu aș fi citit atât.
In facultate, un prieten cu care împart o poveste romantică, mi-a comunicat că a găsit soția perfectă, are însușirile necesare unei soții, printre care și blândețea cu copiii.
Obiect, asta reprezint pentru mulți. Ca accesoriu pentru un ego disperat după venerație aș fi perfectă, perfectă în felul meu.
Dar fără a fi morală, nevoia mea nu stă în moralitate, refuz statutul de obiect. Trupul reprezintă o victorie atât de mică, câștigul stă doar în mintea meu, în felul mea de a fi în care, ca un autodidact redutabil, permit omului să fie el însuși, să-și manifeste orice libertate, orice gând ascuns, orice intenție presupusă necuviincioasă.
Nu m-am născut să judec, nu m-am educat să judec, nu mă interesează să judec.
Îmi place însă să mă joc, iar jocul meu preferat stă în exprimarea amăgitoarei libertăți. În fond, nimeni nu este cu adevărat liber, cu totii suntem sclavi, ai soțului sau soției, ai părinților, convențiilor sociale, opiniei publice.
Dar ceea ce-mi doresc cu adevărat să experimentez este tocmai acest sentiment: libertatea, un spirit liber să plece pe drum cu sau fără Kerouac, să-și folosească vocea pentru a scoate din ființă cele mai obscure, plăcute sau neplăcute sentimente.

Da, citesc. Nu știu alții de ce nu o fac și nu înțeleg mai ales altele de ce nu o fac. Reamintesc, ni s-a permis să fim o jumătate educată, și fără pretenția de a cere ceva pentru noi, măcar cu exigență să ne exersăm inteligența.

A fi inteligent ține și de a face o alegere, alegere pentru educație.