Când vine vorba de educație, poporul român e orfan. Toți ne fură ouăle pentru că nu avem mamă, nu avem tată

Când eram mică, aveam o prietenă care mânca multe ouă. Întotdeauna la ea acasă se preparau ouă și cartofi prăjiți. Într-o zi am confundat ouăle cu mingile lui unchiu miu de ping pong. Semănau. Găinile noastre nu făceau ouă cu coajă albă. De aici deruta mea. Curiozitatea m-a împins să întreb. De ce ouăle prietenei sunt albe ca mingile de ping pong și au ceva desenat pe ele? Pentru că mama ei lucrează la casa de copii. Nu am priceput. Au trecut ani până am priceput. În liceu, mama unei colege gătea la o casă de copii. Am revăzut ouăle. Am făcut legătura.

O poveste scurtă, dar semnificativă. Dezvăluie sufletul și gândirea românului depășit de condițiile de viață. Poți să iei de la orfani. N-au mamă. N-au tată. Nici nu observă restul neajunsurilor. Pe urmele exagerării, găsesc un scenariu similar în ceea ce privește alocarea bugetului pentru educație la sate. Nu se trimit fonduri la sat. Copiii n-au oricum aceleași școli ca în mediul urban. Profesorii sunt slab pregătiți. Nu dispun de biblioteci vaste. Au acasă, cei mai mulți, părinți ignoranți care văd în ei forța de muncă nu neapărat forța intelectuală.

Am participat ieri la o conferință unde am aflat despre Raportul alternativ privind starea educației în județul Timiș. Proiectul se cheamă Școli curate. Legea educației instituie un sistem de finațare hibrid, atât de la bugetul central, cât și de la bugetul local. Consiliile locale au obligația să aprobe stabilirea cuantumului și numărului celor patru tipuri de bursă școlare: de performanță, de merit, de studiu și de ajutor social.
Pădureni a stabilit burse sociale. Sumele alocate burselor sunt zero.
Ghiroda acordă burse de merit, însă condiționate de nota la purtare.

Raportul e public și poate fi descărcat dacă sunt curioși și interesați.

În timpul conferinței m-am trezit cu gândul la ouă. Așa am început articolul. După ouă, mi-au trecut prin cap ienicerii și căpitanii de vas. Căpitanul, om cu educație, nu-și contrazicea echipajul superstițios. Pentru că o convingere învinge rațiunea. Așa se întâmplă pe la sate. Oamenii aleg primarii în funcție de convingeri. Tocmai de aceea la sat nu se citesc mailuri mai vechi de două zile. Nimeni nu stăpânește mousse-ul și săgeata.

Suntem un popor majoritar de țărani. Moștenirea dacă vine de la țăran. Păstrarea sufletului țărănesc are farmec, aduce chiar un câștig. Păstrarea apucăturilor țărănești ne ține în întuneric. Primarii se cuvine să fie buni manageri, să acceseze fonduri, să nu fure tocmai de la educație.

Când vine vorba de educație, poporul român e orfan. Toți ne fură ouăle pentru că nu avem mamă, nu avem tată. Da și da, nu avem mamă, nu avem tată, dar am crescut. Au trecut anii și peste noi. Să ne mobilizăm. Să acționăm. Să renunțăm la pasivitatea seninătății și a contemplării.

Să ne adaptăm la a fi țărani educați.

Foto: Bogdan Mosorescu

E vineri. De fapt sunt cartofi prăjiți cu brânză rasă, ulei de măsline aromatizat cu trufe și

Zilele se confundă între ele. Ce am făcut luni, am repetat și joi. Diferențele sunt lipsite de importanță. Oh, dar nopțile, dar nopțile! Visez bizar, inteligent, adânc. O stradă plină cu arbori de liliac alb. Un munte înalt pe care am reușit să-l urc și să-l cobor. O prietenă care a murit prea repede. Adevărul este că m-au zăpăcit morții. Îi povesteam unei prietene despre Sorin Oncu. Știi, el locuiește acolo. Locuia. Dacă nu m-ar fi corectat, nu aș fi conștienzat greșeala.

O să mă străduiesc să vă descriu visul cu prietena mea. Ne aflam acasă, la Severin. În vis m-am mutat la Severin. Acolo sunt. Aici exist în aceste zile. În fața porții ei, am zărit-o. M-am apropiat de ea. Stătea cu spatele la mine. Știam că eu nu pot să o văd pentru că e moartă de prea mult timp ca să-i mai recuperez chipul. Te întorci, te rog frumos, dar încet. Încet, ca să am timp pentru reconstituire. S-a întors. Am avut un moment de frică. Că o să mă trezesc. Nu m-am. Ne-am apropiat. Ne-am privit și am îmbrățișat-o cu dragostea de care sunt capabilă. M-am bucurat și am strâns-o în brațe.

Dimineața mă păzesc pisicile să le dau de mâncare. Mă spăl pe dinți. Beau două pahare de apă. O privesc pe Mara cum doarme. Pun de ceai. O fi luni. Nu-mi pasă. Parcă e joi. Nu-mi pasă. Verific. E vineri. De fapt sunt cartofi prăjiți cu brânză rasă, ulei de măsline aromatizat cu trufe albe și un bol imens de salată. Ieri au fost paste cu pătrunjel, usturoi și pastă de tomate. Mâine o să fie iepure la cuptor.

Identific zilele după ce am mâncat. Mă uit la ceas, e șapte dimineața. Mă uit la ceas, e nouă seara. S-a dus și ziua asta. Unde s-a dus? Sunt tare curioasă unde se duc aceste zile. Lipsa soarelui mă năucește. Lipsa pământului mă năucește. Prezența într-un bloc de beton mă năucește. În același timp devin profundă în noapte.

Am fiert ouă. Mara a desenat pe. Făt frumos a desenat pe. Am folosit și folie. Ce teribilitate! Am vizionat o parte din filmul Fahrenheit 451. Ce fac pompierii, Mara? Se îmbracă în uniformă și sting focul. O să vezi că în acest film pompierii aprind focul. De ce? Urmează să descoperim împreună.

Mă opresc. Nu mai am nimic de zis. Tata a împlinit azi 67 de azi. Azi sunt cartofi prăjiți. Asta înseamnă că urmează să împlinesc 37 de ani. Oare ce o să mănânc în iunie? Ceva sofisticat, să meargă cu un pahar de vin.

Foto: Bogdan Mosorescu