Atenție! Blog infectat de eu. La fiecare text, la începutul multor propoziții sau în mijlocul frazelor, apare: eu, eu, eu.
Încearcă acest eu să mă împace cu lumea, cu situațiile, dar mai ales cu mine. Stă umil ca un ghiocel încercând să potrivească cerințe și pretenții.
Nu e prima data când atrag atenția asupra infecției.
Cert este că nu reușește, nu s-a descurcat eul nici cu mine, nici cu lumea. Supraeul, închipuit ca un dresor cu cravașa în mână, satirizează fără milă pornirile îngăduitoare și lovește.
Lovește, lovește, lovește.
Jocul acesta, care aduce mai mult a țopăială, între eu și supraeu, un joc în oglinzi, o dedublare, multe persona, cele mai multe alienate, copleșește. Numără zile de intense trăiri, dar neesențiale. Ființa se risipește în negativ. Eul se atașează de neplăceri și se instalează.
Ăștia sunt toți oamenii mofluzi, încruntați, stupid de serioși. Ăștia sunt oamenii care vorbesc cu ei înșiși foarte urât, care abandonează acțiunea și devin pasivi.
Uneori eu devin stupid de serioasă. Îmi dau seama într-un moment de neatenție a supraeului și atunci mi-e milă de mine.
Și apoi mă pornesc să râd.
Dacă mai există persoane care nu știu, râsul exprimă veselia prin mișcarea feței și a gurii, iar aceste mișcări reprezintă cele mai inteligente mișcări ale omului.
Fiecare are un dat, datul meu e sunetul în cascade, iar aici excelez. Râd, și râd,și râd.
Provoc toți mânioșii la voie bună.