Insulele Greciei, pomul lăudat

Am plecat la drum fără nici un plan. Mă aflu pe insula Thassos de șase zile. O cercetare pentru un angajator din umbră. Mi-am zis, bazându-mă pe asigurarea de acasă, că știu ce am de făcut cu libertatea cuvântului.

O să scriu despre ce anume îmi atrage atenția.

Cu atenția asmuțită, rațional am acționat să o păcălesc. De aceea am închis de multe ori ochii, am tras aer în piept, am privit în gol, m-am afundat în cărți. Voiam să scap de sentimentul datoriei. Într-una din zile am închiriat un ATV. Pe o porțiune de drum neasfaltat, în zdruncinături ușoare, mi-am revăzut bunicii îndepărtându-se pe o motoretă portocalie, iar pe mine, sora mea și unchiul nostru în poartă.

La plajă, Marble Beach, cu intenția de a observa nestingherită, m-am așezat lângă un bolovan.
Iată-mă la pomul lăudat! Mi-am zis mie însămi și am rânjit spre un cuplu care se fotografia lângă apă. El ședea ca un playboy în timp ce încerca să nu o uite pe ea, cea actuală, într-o poziție de cobră ademenită de muzică.

Ca să vă spun drept, călătoria asta a mea pe o insulă grecească a devenit posibilă dintr-un mănunchi de nemulțumiri. Fotografia minte prea mult, iar oamenii se simt înșelați. De prea multe ori nu recunosc locul din imagine. Refuză să accepte că realitatea e alta.

Nu mi s-a cerut, dar mi s-a sugerat să relatez de la locul faptei. Să mă imaginez ca un reporter de război. Să dau dracu senzaționalul și comercialul. Cronica mea se dorește să fie o fițuică din sertarul oricărui agent cumsecade. Când întâlnește un anume fel de oameni, de obicei peste 30 de ani, educați, lucizi, veseli, să ofere o oglindă a unui loc, nu o reprezentare.

Thassos nu s-a nimerit, ca la ala bala portocala, ci s-a desemnat prin numărul mare de români care aleg insula pentru concediu.

Thassos este o insulă mică la Marea Egee. Verdeața atrage prima atenția. Are câteva plaje celebre, cu descrieri exagerate. Nu am menționat degeaba pomul lăudat. Vă întreb acum pe cei care alegeți Grecia: Grecia e frumoasă pentru că o iubiți sau o iubiți pentru că e frumoasă?

Datorită mașinii, am dat turul insulei și am oprit la fiecare plajă lăudată de orice agenție de turism. Cineva a comparat Paradise beach-ul cu Eforie. Dacă vă ajută alăturarea. Stațiunea Eforie e o necunoscută pentru mine, dar pe Thassos există munte, verdeață, apă curată și albastră-verzuie ca peruzeaua.

De pe Thassos, într-o închipuire nedreaptă de reporter, relatez: Thassos nu este ce vedeți în poze. Thassos poate fi mai puțin, dar poate fi mult mai mult. Diferența o face educația. Mereu ajung aici. O altă diferență constă în pretenții. Asigurați-vă, atunci când plănuiți o călătorie, că locul se potrivește firii. Temperamentul, mai ales după o vârstă, face nedreptăți geografiei. Preferințele, firea și circumstanțele vă asigură satisfacția în nici un caz fotografiile în photoshop.

Pun punct aici. Mă apuc de bagaj. Mulțumesc.

Ignoranță dementă, geografie divină

Mi-am împărțit Zanzibarul cu simțurile. Toată lumea mă întreabă printr-o neascunsă intenție de a mă descoase despre îndepărtata insulă.
Cum e?
Spune ceva.
Iar eu ezit, tac, mă ascund într-un râs care îmi sună străin în urechi.
Frumos nu a fost, căci frumos nu poate cuprinde în definiția lui splendoarea locului. Astfel, îmi așez Zanzibarul în arhiva ființei cu ochii cruciș, cu un ochi la geografie și cu un ochi la social.
Geografic nu poți să eziți în formulări. Plajele cu nisip alb și apele ca peruzeaua nici măcar nu seduc, ci doar se impun ca reprezentări venerate. Stai și privești orizontul lacom și deși te holbezi la frumusețe te simți slab de ochi și de inimă. Un ochi în plus devine o nevoie de împlinire sufletească.
De pe plaja pleci cu ciudă pe noapte. Eu așa am plecat în fiecare zi dintr-o vineri până în altă vineri, iar când am știut că i-am întors spatele definitiv, am lăcrimat.
Social, Zanzibarul e devastator. Traversând satele de pe insulă am avut ocazia de a zări în margine de drum, în ușile caselor, pe locurile de joacă sau pe locurile dintre case zeci de copii, dar nici unul nu am văzut să plângă. Oarecum, insula e sărmană de plânsul sugarilor și nenorocită de boli infecțioase.
Prea mulți copii mi-am zis, copii ai soarelui apus în fiecare zi prea devreme, la orele 19 adorm oamenii, găinile deja visează.
Caselor lor, cele mai multe de chirpici, par goale, cel puțin prima încăpere cu siguranță e goală, iar ce urmează apoi, nu cred că se poate chema dormitor, ci un loc cu pat, iar paturile sunt regești. Într-o populație cu 90% musulmani, mulți insulari practică meseria lui Isus. Somnul soarelui și paturile pregătesc pântecele femeilor pentru procreare. Apoi încep să-și trăiască viața între rugăciuni și mese.
Iar o viață a insularilor, de o ignoranță dementă, se desfășoară într-o geografie divină.
Zanzibar, Zanzibar…