Psihanaliza, culoarul meu sigur din cer și de pe pământ

_MG_1617Încerc să-mi adun mințile. Experimentez anxietatea de câteva zile. Kierkergaard mă susține prin filozofia existențialistă.
A avut loc lansarea cărții Un vis de o zi la București și am trăit, direcționată de chipuri încântate și curioase, un moment de glorie.
Înaintea gloriei am trăit, proiectând din mine, panica.
Panică, glorie și anxitate. S-au succedat în timpul și spațiul meu personal, iar acum mă simt vlăguită, mai mult, există și posibilitatea să fi murit.

Explic.

Consider că am murit. Un avion s-a prăbușit pe culoarul Barcelona-Dusseldorf. Dacă aș putea să efectuez un calcul matematic, să-mi aproximez cu cifre șansele de a mă afla în acel avion, afirmația mea rămâne valabilă, am murit.

Nu instinctul de supraviețuire mă agită acum, ci rațiunea. La lansarea cărții am purtat un tricou alb imprimat cu un mesaj dintr-una din cele 7 cărți pe care le-am citit semnate Sigmund Freud.

Nu doresc să trezesc convingeri, eu doresc să scutur prejudecăți și să incit.

De câțiva ani de când am început să studiez așa cum pot și simt psihicul uman, m-am lovit de scepticismul, condescendeța și indiferența celor din jur. Am primit sfaturi pe cele mai serioase tonuri, cu cele mai disprețuitoare nuanțe să mă las de Freud, de Jung, de Adler, de Fromm, cu accent pe Freud, cu argumentul că e depășit, inactual, periculos.

Niciodată nu am detectat un pericol în cunoaștere. Am trăit însă înstrăinarea față de cei din jur care-ți resping cunoștințele despre felul de a fi omenesc. Ocupația mea de a aprofunda psihicul semnifică pentru mulți o mare pierdere de timp, cu argumentul că eu am prea mult timp.

Iar acum s-a prăbușit un avion, iar vina ar purta-o un pilot cu grave probleme psihice. Dacă este adevărat, mă și îndoiesc, dar nu-mi pot susține îndoielile, toți cei sceptici de psihanaliză, toți acei inteligenți disprețuitori se fac vinovați. Psihicul uman nu reprezintă un domeniu facil și mai ales nu poate fi tratat cu superficialitate.

Psihicul reprezintă încă un imens teritoriu necucerit, necunoscut și asta nu este părerea mea sau nu constituie un adevăr subiectiv.

Astfel, înaintez o rugăminte, lăsați-mi-l pe Freud în pace. Poate nu câștig, cum susțin unii, dar nici nu pierd nimic, cu excepția prejudecăților.

Și pierd, și am tot pierdut în ultimii ani, iar acum reușesc să spun cu calm: așa mă simt eu bine.

De ce acționez așa?

Pentru că așa mă simt eu bine, e culoarul meu sigur din cer și de pe pământ.

O vorbă cu vegetarienii

De două săptămâni am adăugat un plus unul numărului de vegetarieni. De două săptămâni nu am consumat carne, iar de ieri, în urma unei cure de detoxifiere țin un post negru.
Cu alte cuvinte, mă înfometez.
Cu experiența celor două săptămâni, aș vrea acum o vorbă cu vegetarienii și veganii.
Cu ceva timp în urmă, am citit Moby Dick. N-are nimic a face Moby Dick cu vegetarienii, dar are cu canibalii. Echipajul număra și un canibal. Amintesc de acest lucru deoarece este necesar înțelegerii.
După filmele și cărțile din copilărie, acele cărți și filme de aventură unde oamenii erau gătiți în niște cazane imense, s-a fixat în mine o teamă, teama de canibali.
În timp ce citeam Melville, am ridicat uimită din sprâncene, și eu, și unele personaje sceptice la canibalul din echipajul lor. Canibalul, fiul unui șef de trib și-a apărat preferința pentru consumul de carne uman printr-un exemplu. A întrebat dacă noi poftim la carne când ne uită la găinile din curte. Prin acest exemplu folosit ca argument și-a liniștit colegii. Într-adevăr nimeni nu poftește la friptură când privește animalul viu.
Și din acest punct mă întorc la vegetarieni și vegani. Notez aici că mi se par agresivi în atitudinea pe care o adoptă în ceea ce privește consumul de carne.
Sunt zile în care fotografii cu oameni puși la caserole, plini de sânge îmi inundă pagina de facebook. Intenția vegetarienilor stă în ce? Ce intenționează cu aceste imagini groaznice?
Ca un consumator de carne să renunțe la consumul de carne? Demonstrațiile lor, pe care le găsesc nedemne, ba chiar dovezi ale unei carențe de educație, nu trimit gândurile omului la o renunțare. Psihicul nostru nu funcționează așa.
În primul rând carnea constituie o plăcere, și atâta vreme cât acela care o consumă găsește aici plăcerea, renunțarea devine foarte grea și nu fără urmări. Unde să redistribuim energia acestei plăceri? O înlocuim cu ce? Dar îmi permit să presupun că nici un vegetarian nu-și pune asemenea întrebări. El doar știe să distribuie imagini agresive cu oameni morți la caserole.
Aș vrea să mai amintesc de Darwin și de instinctul de supraviețuire, de lanțul trofic, de filogenie, de psihologie.
Consumul de carne implică foarte multe, iar acest consum trebuie să țină de alegerea fiecăruia. Organismul uman este o mașinărie perfectă, când nu mai vrea să consume carne, nu mai consumă, dar nu ține de convingere, de respectul vieții, ci de o funcționare.
Personal, momentan duc grija minții mai mult ca grija trupului. Niciodată nu am făcut abuz, dar îmi place să mă răsfăț culinar. Mâncarea, prin gastronomie, a devenit artă. Ce înseamnă arta? Înseamnă o anume sublimare, o anume satisfacere, iar eu cred că vegetarienii au pierdut ceva, pierdere pe care psihicul lor a înlocuit-o cu un substitut, uneori în loc de consum de carne descoperim o lipsă a bunului simț.