Dunia cu burka

Am de dat explicații, și le am de dat azi, mâine ar fi prea târziu. Blogul ăsta numără ceva ani, iar în toți acești ani am primit diverse oferte de colaborare, diverse, nu multe. Le-am refuzat pe toate, am acceptat să pun doar o fotografie cu câini pentru a îndemna oamenii la adopție.
Motivele pentru care am refuzat sunt destul de simple, nu cred în produsele despre care mi se cere să scriu, răsplata pecuniară e indecentă, iar eu am construit acest blog în jurul unei dezvoltări personale care nu prea are nimic a face cu publicitatea.
Totuși, niciodată nu am respins ideea de a scrie despre ceva care se potrivește cu mine, iar această potrivire pornește de la acel prim mail căruia îi este stringentă formula de adresare, ortografia, gramatica și spațiul după punct.
Un astfel de mail am primit cât timp adunam impresii de la turci. L-am citit cu o sprânceană ridicată și am cerut răgaz până a doua zi când am intrat pe un site să văd ce descopăr acolo.
Ei bine, am găsit produse pe care deja le cunoșteam și-mi plăceau. Am zâmbit. Aveam sub ochi ceva care se potrivea cu mine. De aici am pornit un dialog pe mail, am întrebat, am ascultat, iar am întrebat.
La un moment dat mi-a apărut dam în gânduri. Pentru prima dată i-am înțeles analogia. Dam vede o asemănare între bloggeri și pișcot, dar nu fac rânduri acum în text cu reprezentările lui, sunt convinsă că dacă ajunge să citească, dezvoltă el.
Am stat puțin în cumpănă dacă să accept sau nu chiar dacă produsul respectiv nu se opunea deloc cerințelor și așteptărilor mele.
Cât scade publicitatea, în așteptările cititorilor, calitatea blogului? S-a creat aici, din două părți, partea mea și partea cititorilor, o anumită obișnuință, obișnuința de a ne respecta intelectul și emoția.
La asta am meditat puțin. M-am împăcat verificând sentimentele mele. Absolut nimic nu le împrăștia, armonie și entuziasm când priveam produsul pentru care am scris.
Și astfel am acceptat.
Mâine o să stau în fața cititorilor ca femeile arabe, cu burka care o să mă acopere, dar sub burka, o să recunoașteți aceeași Dunia.