Citesc o carte despre despărțire. Ultima dată am scris pe blog despre relațiile toxice. De aici m-am tot gândit. Am zis că o relație toxică este aceea în care nu ești tu însuți. Rămân la această părere. Dar cine ești tu? Cum ajungi să fii tu? Las deoparte filozofia. Mă îndepărtez și de psihologie.

Cine ești tu?
Eu sunt Dunia. Am 37 de ani, doi copii și un montan. Sau.
Eu sunt Dunia. Mă încântă nespus îndrăgostirea. Sau.
Eu sunt Dunia. Cel mai frică îmi este că nu pot să mă întrețin pe mine și pe copiii mei. Sau.
Eu sunt Dunia. Îmi place ceaiul verde cu iasomie. Sau.
Eu sunt Dunia. Vreau să călătoresc în jurul lumii. Sau mă opresc acum.

Cum ajung să știu cine sunt eu pentru a putea decide influența celuilalt asupra mea? La asta m-am tot gândit printre schimbat scutece. Schimb multe scutece pe zi. Mateiu e generos cu mama lui. Mănâncă. Doarme. Elimină pe măsură. De ce nu aș fi chiar eu într-o relație toxică? Poate că sunt. Sunt. Mă îndoiesc totuși. Lupt cu mine însămi din copilărie. Să lupt cu celălalt a devenit o datorie. Simt că e o datorie să lupt pentru a fi. Am început prin a fi derutată. Mi-am observat părinții, iar comportamentul lor m-a dezorientat. M-a crescut un tată misogin. M-a format o mamă temătoare. Cine am fost eu când am intrat într-o relație cu un băiat?

Ne place să urlăm cu pronumele personal. Eu! Eu! Eu! Da, tu, cine ești tu?! Tu ești mama, ești tata, ești suma prietenilor și întâmplărilor cu impact din viața ta. Un indiciu pentru cine ești. Tot ce te-a impresionat de-a lungul anilor. M-au iubit intens câțiva băieți. Singură mă laud, e o laudă, că am avut un Hans Castorp. Nu știți cine e Hans? Căutați pe google sau intrați aici. Într-o zi mă aflam în baia lui Hans al meu. Mi-au picat ochii pe rosturi. Un gând ticălos mi-a infectat sufletul din cauza rosturilor jalnice. Eu nu pot să fiu cu cineva care locuiește într-o casă cu o asemenea baie. Mi-am zis atunci. Am părăsit baia scârbită și dezamăgită de mine. M-a marcat acea după amiază. M-au luat pe sus superficialitatea și preocuparea excesivă de problemele materiale. Am intrat la baie cu credință în Făt Frumos. Am ieșit de la baie cu credința că iubirea nu e suficientă în viața mea de femeie. Vreau mai mult. Vreau tot. Vreau o baie cu faianță de la Tempini. În apartamentul meu comunist am faianță de la Tempini. Unde facem compromisuri?

M-a mai impresionat Micul prinț, băiatul orfan operat pe inimă cu care am petrecut câteva zile la maternitatea Bega. Tot eu am fost. Același suflet mânjit de problemele materiale a empatizat cu un orfan. Azi reprezint un martor al trecerii lui aproape neobservate pe pământ. Eu sunt materialistă. Eu sunt un om bun. Eu aleg în fiecare zi să fiu una sau alta, să trăiesc într-o anumită relație.

Majoritatea dintre noi trăim în relații toxice. Majoritatea nu recunoaștem. Nu ne recunoaștem nouă. Nu recunoaștem dacă am fi întrebați. Voi îndrăzniți să vă evaluați relația? Îndrăzniți să alegeți fericirea, într-o formă sau alta, în locul unei relații confortabile și preferabile prin puterea obișnuinței?

Azi Mateiu a făcut o lună. S-a schimbat. E mai puțin extraterestru și mai mult om. Cu cine seamănă? M-a întrebat tatăl lui. În prezent cu nimeni. Este EL. El stă mai mult treaz și mi-au trebuit ore să public acest articol.

Public.

Foto: Bogdan Mosorescu