Mă spăl pe mâini cu satisfacție

E atât de curios, citesc foarte mult despre suflet, am atâtea activități pentru suflet, iar acum, știind că va urma să scriu din nou despre suflet căutai în dicționar definiția sufletului.
Aduc sufletul din nou în față, deoarece în ultimul timp am muncit mult pentru el, dar mă simt un fel de Pilat din Pont.
Am mers la Severin la pruncii abandonați, am scris despre, am îndemnat oamenii să reflecteze la posibilitatea de a lua copii în grija lor, ieri am pășit într-un spital din Timișoara și am întrebat de copiii bolnavi de leucemie. Am dus niște jucării.
Am aflat că se vindecă 80% dintre cazurile de leucemie la copii. Nu știam. Am mulțumit și mi s-a mulțumit pentru gând. Am plecat din spital cu obrazul la pământ.
Mâinile mi-erau curate, spălate de niște jucării ale Marei mele. Cât poate fi fapta mea considerată bună?
Cât pot eu să mă amăgesc că am mers acolo doar pentru un strop de ajutor, pentru o singură rază de soare și nu pentru o satisfacție păgână a mea?
Zi de zi mă entuziasmez.
Zi de zi îmi ucid entuziasmul.
Mă suspectez în toate faptele mele. Uneori nu reușesc să-mi dau seama dacă atunci când sunt sinceră cu mine însămi sunt într-adevăr sinceră. Devine foarte greu să fiu eu, iar eu doresc foarte mult să fiu eu.
Constat că am atât de mult de lucru, iar munca e cu atât mai dificilă când, metaforic, mă găsesc în formă solidă și nu lichidă. Cu ce unelte să izbesc în mine pentru a mă modela?!
Am nevoie de oameni, de oameni care știu să cioplească în alți oameni.

Am un suflet, nu vreau să-l pierd

Mi-am propus ceva pentru noul an. Nu mi-am propus niciodată nimic în noaptea dintre ani. Nu am avut așteptări sau dorințe. Am trăit doar. De mâine însă o să mărșăluiesc într-o muncă istovitoare. O să mă epuizez sufletește. O să privesc foarte adânc în mine. O să încep cu Jung și cu munca de voluntar.
Când frica unui om devine el însuși e stringentă analiza sufletului. Am un suflet, nu vreau să-l pierd, am o privire ageră, nu vreau s-o alung, am o mână întinsă, nu doresc s-o strâng în pumn.
Sunt om și îmi propun să rămân om.
La mulți ani creștinești.

Ființă fără ceas

Cred în prietenie, nu cred că este o enigmă sau o incertitudine. Am prieteni buni și prieteni foarte buni.
Am avut prieteni buni și foarte buni. Am fost dezamăgită, crunt dezamăgită. Totuși, cred în prietenie, în acea atitudine plină de bunăvoință față de cineva.
Urmează să împlinesc 30 de ani și merg uneori de mână sau cap la cap cu persoane care m-au cunoscut într-o singură cifră a vârstei. Când îmi dau seama, sufletul se face simțit cu un ușor tremur interior, apoi o căldură în pântec îmi aduce mâinile căuș. Vreau cumva să protejez căldura asta, s-o rețin.
În ultimul timp, orele m-au ținut departe de o bună prietenă, iar orele adună toate frământările existenței. Chiar și cea mai bună relație de prietenie ajunge uneori la se cuvine.
Ce se cuvine și ce nu se cuvine.
În relațiile mele de prietenie se cuvine un gram de suflet. Existența, cu partea ei ticăloasă, te obligă cumva să pășești în se cuvine. Dar eu m-am pomenit furtună sentimental.
Nu-l accept pe se cuvine, se cuvine o să-mi piardă frumusețea prieteniei. Prietenia stă într-un gram de suflet disponibil, iar eu nu vreau să mă lipsesc de această disponibilitate, fără ea aș merge alături de prieteni, nu de mână cu prietenii. Iar prietenii sunt urechile Domnului, sunt oglinda mea cea mai fidelă, sunt criticii mei cei mai aspri.
Fără prieteni omul își duce traiul, își numără zilele, cu prieteni, omul își pierde ceasul ființei, iar o ființă fără ceas este o ființă a prezentului, a veseliei, a lui a fi, un a fi întru iubire.