Tag Archives

  • Home
  • /
  • Tag Archives: "Salvador Dali"

Cadaques. Oare o să mă mai întorc vreodată?!

De 6 feb., 2018 0 Călătorii , , , , 0

Am revenit de puțin timp din Costa Brava. O să povestesc despre. Înainte de, mi-am pus o întrebare. Oare cum mi-aș fi construit articolul dacă tehnologia nu ne-ar fi permis să fim cu toții la un click distanță de orice loc din lumea asta?

Am călătorit în lume în locuri descoperite în cărți. Așa am ales Zanzibar. Dragoste și moarte în Zanzibar se numește cartea. Mărturisesc că nu auzisem până atunci de. Nici măcar la geografie. În Cabo Verde am ajuns pe urmele lui Darwin. Corabia lui a acostat pe țărmul insulei. Acolo o surpriză geografică. Cabo Verde este un arhipeleag. Darwin s-a plimbat pe insula Santiago, eu pe Sal. Vedeți, copii, de aceea este important să mergeți la școală!

În Costa Brava am plănuit o călătorie de la cartea lui Dali, Jurnalul unui geniu. Curioasă, am căutat Cadaques pe google. Când vine vorba de plecare, indiferent unde, mă las convinsă destul de ușor. Dacă o întrebare adresată poate fi considerată darul unei persoane persuasive! De data asta m-a convins peisajul, dar mai ales pictorul care a trăit decenii în acel loc.

Cu Mara în marginea casei lui din Portlligat, privind apa liniștită, am întrebat-o: Te simți inspirată, Mara?

Dar să nu o iau înainte și să-mi fur singură finalul articolului.

Am călătorit în Spania pe urmele lui Dali. Cazare am avut în Roses din motive financiare. Prețurile mari nu țin turiștii la distanță, dar îi selectează. Din Roses am luat autobuzul și am mers la Cadaques, Figueres și Empuriabrava.

În Cadaques ne-am oprit la o terasă din malul mării. Terasele din malul mării îmi schimbă dispoziția. Sunt fericită în momentul acela. Am privit fără grabă marea, casele albe și chipul Marei. Am încercat să rețin un minut sub forma unei amintiri ecran. Cred că am reușit. Dacă închid ochii, văd părul Marei care lucește. Mara, zici că ai fire de aur în păr. Ești din poveste. Aud vântul și marea. Pietrele de pe plajă îmi fixează în memorie culoarea mov, geaca Marei. Casele albe mă liniștesc. Întreaga atmosferă mă destinde, iar eu mă manifest printr-o lăsare pe spate în scaun. Mă abandonez clipei printr-o inpirație lungă și o privire lacomă în jur. Oare o să mă mai întorc vreodată?

Așa m-am întrebat când îmi sorbeam ceaiul pe o stâncă în parcul Kruger. Sau pe terasa camerei din Zanzibar. Sau la cafeneaua din Volendam. Sau în cartierul evreiesc din Cracovia. Sau.

De la terasa din Cadaques am pornit pe jos spre Portlligat. Se află la un kilometru distanță. Pe străduțe, pe cărări, printre case, pe sub ferestre, ne-am pomenit la poarta lui Dali. Mi-am amintit de Dunăre, de clisură, de faptul că mereu mi-am zis că aș putea să scriu carte după carte într-un peisaj frumos. Dali a pictat tablou după tablou într-un peisaj frumos.

Natura inspiră. Am găsit și confirmarea.

Te simți inspirată, Mara? Am întrebat curioasă, dar și cu scop didactic, jumătatea mea de cromozomi.

Cu Mara pe urmele lui Dali. Cadaques, Portlligat și Figueres

De 30 ian., 2018 0 Călătorii , , , , 0

În 2014 am făcut o excursie în Italia, la Cinque Terre. În timp ce-mi făceam bagajul, Mara a venit în spatele meu și m-a întrebat unde plec. A urmat Cu cine? S-a sfârșit cu exprimarea unei dorințe. Vreau și eu să merg cu voi. Am luat-o în brațe. Avea 4 ani. Am mângâiat-o pe păr, pe obrazul fin și moale. I-am promis că într-un an sau doi o s-o iau și pe ea în excursie cu fetele. O să mergem la Paris, Mara, să vizităm muzeul Picasso și muzeul Brâncuși.

Întâmplările din ultimii ani mi-au făcut imposibilă îndeplinirea promisiunii. Dar o promisiune e o promisiune, așa-i, mama?! Lecția mea către Mara aceasta este. Am înlocuit mersul la muzeul Picasso. Bucureștiul, prin târgul de carte Gaudeamus, a devenit substitut. Am rămas cu o promisiune neîndeplinită, dar este timp. Într-o zi mama și fata or să ajungă la muzeul Picasso. Până atunci, săptămâna trecută am călătorit în Spania, pe urmele lui Dali. Călătoria asta a fost plină de peripeții. Înainte de plecare, o muncă neînduplecată și disciplinată a hoților din Timișoara, m-a lăsat fără acte. Ca să râd înainte de orice, le mulțumesc pentru îndeplinirea muncii într-o zi de luni. O zi mai târziu și călătoria s-ar fi anulat din lipsa documentelor.

Acasă am revenit cu palma neagră în ultima unei teribile căzături pe scări. Doar că nu o să povestesc despre. Articolul o să relateze, cu sinceritate, despre apropierea dintre mine și Mara.

Anul trecut în vară am cumpărat o carte, Dali, Jurnalul unui geniu. În timpul lecturii, moartă de curiozitate, am căutat pe internet Cadaques și Portlligat. În Portlligat, Dali a locuit 50 de ani. I-am povestit și Marei despre, fata l-a reținut ca pe domnul cu mustățile caraghioase. Din toate călătoriile mele fără ea, am revenit înapoi cu câte un album de la muzeele vizitate. Așa se face că am strâns vreo câteva după care jucăm mimă. Joaca se află pe locul doi în programul meu de mamă. Iar joaca, prin șiretenia adultului, poate expune copilul la cultură. Cel puțin asta a fost găselnița mea să-i umplu capul fetei cu pictori.

De la carte, am ajuns la planificarea unei excursii în Cadaques. M-am oprit asupra lunii ianuarie din rațiuni financiare. În sezon, plătești pe lângă taxa orașului, cazare și mâncare, și fiecare a treia gură de aer.

Mara și cu mine am avut hotel în Roses, o stațiune pe lângă Cadaques. Din 7 zile, am decis să împărțim timpul prietenește: o zi mama face programul, o zi Mara. Soluția asta m-a salvat de prea multe miorlăituri care mă scot din sărite și mă determină să o întreb: Mara, vrei să devii un copil bătut? Dar mama, tu nu crezi în bătaie. Cine ți-a spus? Păi tu, și tata.

În zilele în care mica bestie s-a ocupat de organizare, am stat în cea mai mare parte la plajă, la piscină și în cameră să se joace pe telefon. Deranjată de jocurile pe telefon, dar nu mă opun, este generația ei, am găsit o altă situație de efect și am exploatat-o. De fiecare dată când s-a jucat pe telefon, am dat drumul la muzică. Am revenit acasă cu nume noi. Știa deja despre Beethoven și Mozart, am adăugat Vivaldi și Stravinski. Șapte zile am adormit seara pe Vivaldi sau Mozart, concertul pentru flaut și harpă.

În zilele în care m-am ocupat eu de program, am vizitat Cadaques, Portlligat, Figueres, un castel din stațiunea noastră și Empuriabrava, o stațiune construită pe canale. În fața casei sunt parcate bărci și iahturi. Marți am vizitat Cadaques și Portlligat. Portlligat se află la 1 km distanță de Cadaques. La picior, am urcat cu Mara străduțe înguste, ne-am rătăcit, am reluat drumul, am întrebat prin magazine încotro. La întoarcere, cu o mică bestie acaparată de peisaj, aventură și poveștile mele despre Dali, limba i s-a dezlegat. Mergeam spre autobuz când m-a întrebat ce este un psihopat. Nu am întrebat-o unde a auzit cuvântul, ci am profitat la maxim de ocazie. I-am explicat ce este un psihopat și imediat am legat discuția de facebook și youtube. Când am terminat, mi-a mărturisit că îi este frică.

E firesc să-ți fie! Să-ți fie, Mara. Frica ne ține în viață, iar pe noi, femeile, ne mai salvează și de un joc care nu ne place să-l jucăm întotdeauna cu bărbații. M-a luat de mână și vă mărturisesc că toată excursia mi-a căutat atingerea. Nu de frică, s-a potolit după ce i-am dat câteva asigurări. În autobuz, privind pierdută pe geam, părea că uitase orice discuție despre. Dar undeva în mintea ei presupun că a rămas ce am discutat despre pericole, ciudățenii și comportamente.

Într-o altă zi m-a întrebat: Mama, dar care dintre prietenii mei îți place mai mult, X sau Y? Nu mi-a permis fofilarea, am încercat. Că sunt prietenii ei, că îi plac oricum. Mama, la comportament, care îți place mai mult?

O să închei aici. O să mai revin cu texte despre.

Va urma…

Extravaganța de a nu renunța la tine

De 17 sept., 2013 9 Trăiri afective ale mele , , , , 0

În ziua pe care am petrecut-o la Brugge, ne-am plimbat, am lălăit, îmi place cuvântul asta, dar mai ales ce exprimă, am avut parte și de o expoziție Saldavor Dali.
De acestă expoziție o să mâzgălesc azi. Am tot avut parte de Dali în călătoriile mele, la Praga m-am mai delectat cu o parte din pânzele sale și așa am aflat că a pictat inspirându-se din Infernul lui Dante.
La Brugge, am descoperit că s-a inspirat foarte mult din literatură, eu m-am zgâit foarte mult la niște pânze după Bătrânul și marea de Hemingway. Am zâmbit puțin, căci mintea mea, în timp ce ochiul încerca să prindă și să se conecteze cu ea, țopăia prin coincidențe.
De ce Cuba? E un semn? Să merg în Cuba, să mă gândesc la Cuba?
Este oarecum greu, căci mintea mea cuprinde lumea întreagă. M-au amuzat elefanții lui distopici, că tot mi-a vorbit un prieten despre distopie, chiar dacă aici atrag atenția doar asupra anomaliei picioarelor elefanților, și am poposit mult la câteva citate. Unul mai mult mi-a atras atenția.
At the age of three, I wanted to be a female cook. At seven, Napoleon. After that, my ambition just went on growing I wanted to be Salvador Dali and nobody else.
M-am tot întrebat, cum ajungi să ai o asemenea încredere în forțele proprii? În general, o personalitate puternică impune admirația sau provoacă la zeflemea.
De-a lungul anilor mei, toți cei perfect rotunzi și mirobolanți, minunata mea vârstă de 30, m-am izbit de oameni ca foarfeca. Mi-au strivit entuziasmul, mi-au pus la îndoială veselia, au râs de o anume atitudine, mi-au tăiat imaginar din nas care voia să treacă dincolo de granițele acceptabilului. Oho! Cât pot să-l mai invidiez pe Dali că a găsit calea de a fi el însuși, că a avut curajul să renunțe la oamenii care stau în jurul tău ca buruienile în jurul florilor.
Cu toții ar trebui să creștem, să ne permitem să creștem, dar mai ales să îndrăznim. Mi-e teamă că am îndrăznit prea târziu, port în măruntaie o frică că am luat startul după ce s-au dat deja vreo două ture de teren.
Totuși nu renunț, nu renunț dintr-un curaj de-a dreptul laș. A renunța la acest închipuit talent, scrisul, semnifică o acceptare a propriei inutilități, a irosirii unor ani cu care nu mai am nici o șansă să mă întâlnesc.
Pășesc înainte cu capul sus și intuiția jos, dar și jos, umilă și plină de îndoială, pot să adulmec o seamă de posibilități.
Aștept, sunt în așteptarea unei posibilități reale. Aceasta constituie o extravaganță, știu, dar niciodată în viață nu avem parte de prea multă extravaganță, tot Dali a spus și asta.