De joi am pornit la drum. Am părăsit Timișoara. Nu m-am lăsat descurajată de vreme și bine am făcut. Mă felicit. Bravo mie! Am venit la Severin. V-am mai spus, are tata casă pe deal. Prima dată am oprit la Dubova. Am urcat pe Ciucarul Mare. Am admirat Dunărea. Am ascultat păsările. Am fost martori la o dezlănțuire bruscă și scurtă de vânt. Mă însoțesc Mara și o prietenă cu cei doi copii ai ei.

În fiecare zi am mers într-o drumeție. Dormitul la părinți ne-a scutit de cazare. Alimentăm mai des mașina și ne deplasăm prin satele de munte și de câmpie mehedințene. Peisajele îți taie răsuflarea. Munții, poienițele, verdele crud exercită o atracție covârșitoare. Nu scriu acum cu sufletul. S-a întâmplat să mă nasc într-un județ de poveste. Notez cu chibzuință. S-a întâmplat să plec din județ. Să studiez la Timișoara. Să călătoresc. Să pun piciorul pe continentul african. Să visez neobosit la Australia, Galapagos și Patagonia.

Pe o poienița la Malarișca am prânzit. Prietena mea a pregătit sandviciuri. Cele mai bune din lume, firește! Când te apucă foamea pe munte, după ce ai mers desculț prin râu, după ce te-ai cățărat pe pereții muntelui, după ce ai căscat gura la o monstruoasă deschidere a unei peșteri, feliile de pâine devin un banchet somptuos.

E Mehedințiul cel mai frumos din lume? Este frumos. Cum de altfel am văzut că este Africa și visez că este Australia. La Malarișca nu mi-am luat ochii de pe linia orizontului. Crestele, pădurile, poienițele s-au îmbinat armonios. Drumurile sunt bune. Ciobanii au câini superbi și blânzi. Și purecii au dat dovadă de o atitudine blajină. Mi-au ciuruit un singur picior. La Cireșu, sat prin apropiere de Malarișca, am oprit mașina pe dreapta și am mâncat cireșe din pom. M-am urcat în pom. Când v-ați urcat ultima dată în cireș? Când ați mâncat ultima dată cireșe fără să vă gândiți câte mâini le-au atins înainte?

După prânz, ne-am urcat în mașină și am mers tot înainte. La o răscruce ne-am oprit. La dreapta? La stânga? Am ales stânga și am ținut o lecție. I-am explicat Marei că așa procedăm și în viață. Alegi, apoi te împaci cu. Noi am ales stânga. Am descoperit o poieniță și o minunată doamnă care se afla cu caprele pe câmp. Le-a muls copiilor lapte în sticlele de apă. Ne-a povestit ca orice om în câmp deschis despre familie, despre viața la munte, despre numele caprelor. Aia e Șirocana, o avem de la Șiroca. Ne-a cerut să ne oprim în sat în drumul spre casă. Copilul ei o să ne aștepte în centru, la casa verde, lângă magazinul universal unde e și un stâlp cu o cutie poștală, cu niște brânză. De două zile mănânc brânză de capră cu roșii și salată de vinete.

Azi urmează un alt sat. Agenda indică Godeanu, dar ieri ne-am brozant mai mult decât am plănuit pe plajă la Cetate, iar prietena are o sensibilitate deosebită la disconfort. Acum vă las o poză de la Gornenți.

Vă mai scriu de la munte.