Folia care protejează hainele curate de la curățătorie am sfâșiat-o ieri. În întârziere pentru spectacolul Scripcarul pe acoperiș, m-am repezit spre dulap și am tras singura rochie potrivită pentru. Hainele stau în saci menajeri, la apartament, unde pun piciorul ca să inspecteze ochii, apoi trag rapid ușa după mine. E praf pretutindeni de la rașchetare.

M-a salvat o tură de haine duse la curățătorie și aduse la Făt Frumos. Rochia simplă neagră m-a scos din încurcătură, cum face acest obiect vestimentar de obicei. Salvează femeile de la dileme provocate de luxul vestimentar cu gust îndoielnic. Nu e nimic îndoielnic la rochia neagră, doar victorie și desăvârșire.

Scripcarul pe acoperiș este un spectacol vesel după povestirile lui Shalom Aleihem. Muzica evreiască m-a binedispus. Nu cred că mi-a schimbat dispoziția. Nu m-am dus cu gânduri negre. A alungat rapid orice interes străin de reprezentație. M-a aruncat în amintiri. Două momente anume m-au năpădit: o călătorie la Cracovia și un drum la Sighet. Totul de la muzică. Ritmul m-a umplut de melancolie, de senzații amorțite, de anumiți oameni. Dorul de persoane se poartă cu demnitate. Dorul de amintirea persoanelor se poartă zadarnic.

Mi-am privit mâinile împreunate în poală. M-am consolat singură așezându-mi obrazul pe umăr. Vârful piciorului l-am mișcat. M-am fâstâcit. M-am pierdut câteva secunde în iubiri trecute și îngropate.

Chiar atunci ritmul s-a schimbat. Tristețea muzicii mi-a justificat lacrimile de mironosiță. Eu nu-mi plâng iubirile și dorurile, le port în zâmbete.

Pe scenă, Tevie, personajul principal, mi-a atras atenția. Din nou am admirat ironia însoțită de inteligență. Doamne, știu că ești ocupat. Cu o ciumă, cu un incediu, cu o inundație, dar dacă ai timp, pe iapa mea o doare piciorul de două săptămâni. M-am săturat să trag. Da, știu, ai dreptate, mai trebuie să și împing.

Mai trebuie să și împingem. Să ieșim la spectacole. Să ne creștem inteligența. Să ne detașăm. Să exersesăm umorul. Ține de acțiune. Să ne mișcăm. Să ne urnim. Să ne îmboldim.

O modificare în rutină atrage atenția, provoacă ochii să vadă dacă priveau și să privească dacă vedeau. Senzațiile vizuale sprijină stările de spirit. Avem nevoie de.

Pentru fericire. Pentru bucurii. Pentru iubire.

Foto: Zenobia Lazarovici