Vorbesc prea mult. Mi s-a tot spus de-a lungul anilor. Mi s-a mai spus că. Îmi lipsește diplomația. Sunt insensibilă. Fac numai cum vreau. N-am fost de acord. În primul rând n-am agreat nota ostilă. Nimeni nu a dialogat cu mine despre. Mi s-a reproșat. Mi s-a atras atenția. Am fost judecată. Mi s-a trecut cu vederea, dar.
Înainte să treci cu vederea orice unei persoane dragi, încearcă să-i înțelegi felul de a fi. Eu m-am simțit nedreptățită, ofensată și jecmănită semantic. Să ne jucăm cu sensurile cuvintelor. Sunt locvace, sinceră, detașată și individuală. Am devenit prin educație, lectură, experiență și autoeducație. De fiecare dată când una dintre replici îmi ajungea la ureche, mă înfuriam. De ce? Nu te agiți dacă acționezi conform gândirii și simțirii personale. Răspunsul vine de la furie. Furia exprimă o nepotrivire a gândirii și simțirii. Gândești într-un fel, simți în alt fel. De aici rezultă ambiguitatea, deruta, neputința, violența.
De cele mai multe ori aleg să gândesc situațiile. Simt deformat din cauza educației structurată pe se cuvine. Se cuvine să nu spui exact ce gândești și ce simți. Spălam vasele, o acțiune care funcționează ca un buton de pornire/oprire pentru mine, când m-a lovit furia. O senzație scârboasă mi-a pătruns în oase și în suflet. De ce să nu spun exact ce gândesc și ce simt pentru a nu-l răni pe celălalt? Să mă rănesc pe mine? Igiena unei persoane mă îngrețoșează. Tac pentru a nu răni. Bucătăria de acasă mă condiționează să fierb trei zile tacâmuri, oale, căni și pahare. Tac pentru a nu răni. Un colaborator mănâncă și plescăie. Tușește, își trage nasul și scuipatul vâscos îl înghite. Tac pentru a nu răni. Dezleg câinele. Dimineața ajunge iar în lanț. Nu mai tac.
De ce să tac în defavoarea mea? De ce să-mi las oasele și sufletul nimicite de disconfort? Pentru un celălalt care gândește separat și simte separat? În cuplu ne alăturăm, dar rămânem separați. În familie ne alăturăm, dar funționăm separat. Părinte și copil se alătură, dar trăiesc separat.
De ce starea de bine a celuilalt primează? Când o neplăcere lăsată să crească a dus la ceva benefic? O realitate penibilă rostită pe un ton neutru provoacă o furtună. O realitate penibilă nerostită provoacă despărțiri, îndepărtări, emigrări.
Dați o șansă familiei și prietenilor. Rostiți neplăceri. Cine iubește și respectă, atunci acceptă un fel de a fi și corectează purtări. Folosiți-vă de umor. Fiți sinceri fără a emite judecăți și reproșuri. În loc de atac, justificări și bosumflări, rostirea sentimentelor. M-ai rănit. M-ai enervat. Vorbim mai târziu.
Sau nu mai vorbim. Nu e obligatoriu și necesar pentru supraviețuire.
Foto: Bogdan Mosorescu
