Îmi vine greu să scriu despre orice altceva care nu are legătură cu izolarea. Dar. Las deoparte virusul și boala. Am depășit frica de a mă infecta. Acum mă întreb când o să se întâmple.
Sunt sătulă și de desființarea existenței mele vrednice de interes. Că spăl vase nu atrage atenția. Că schimb trei perechi de pantaloni de trening nu interesează pe nimeni. Că citesc Ființă și timp trezește curiozitatea sau o explozie de râs unui număr restrâns de persoane. Voi, cei care râdeți, nu mă subestimați! Am o calitate valoroasă. Nu renunț. Că mă întind la pilates cu Mara nu aduce accesări pe blog.

Consemnez. Încerc să renunț la prezența plângăcioasă. E o ființare a ființei detestabilă. E filtrul Heidegger. Încerc să pricep făcând apel la opera lui. M-am întrebat ce scriam înainte. Scriam despre mame despărțite. Subliniam diferențele. Mamă despărțită nu e totuna cu mamă singură. Scriam despre posibilitățile de a fi interesant. Despre educație. Despre copii. Uneori, nu foarte des. Despre raporturile esențiale dintre bărbați și femei. Despre amanți.

Mi-a revenit o justificare a unui cetățean aflat în deplasare prin oraș. Nu divulg sursa. Vă rog frumos, nu știți în ce context familial mă aflu. Merg la pădure. Vă rog frumos. Și așa au reintrat în atenția mea amanții.

Sincer, îmi pare nespus de rău pentru toți amanții și toate amantele pământului. Nu ascund amuzamentul, dar asta mi-o pun în contul unui fel de a fi trăsnit. Mereu m-au distrat cele mai nepotrivite subiecte. Mi-a revenit pofta să discut despre posibilitățile existențiale ale nefericiților în dragoste. Nefericiților, vă compătimesc și vă înțeleg.

În februarie am zburat la București pentru o nuntă. O prietenă, psihoterapeut neexploatat de mine, relația ne interzice, mi-a sugerat să încep niște cursuri. Îți place să ajuți. Îți dai cu părerea oricum. Te bagi în viața oamenilor fără să ți-o ceară. Ești mortală. Ultima afirmația s-ar putea să fie exclusiv rodul imaginației mele. Fă cursuri de psihoterapie!

Ca orice persoană cultă, mi-am luat complimentul. M-am fâstâcit în scaun. Am alungat gândul. Mi-a revenit aseară. Chiar mi-ar plăcea să dezbat cu bărbați, dar în special cu femei, de ce anume sunt nefericite în parteneriate.

În primul rând i-aș mărturisi Femeii. Tu ești vinovată! În al doilea rând aș interoga-o. Te consideri o persoană interesantă? În al treilea rând aș critica sau aprecia ținuta. Haina îl face pe om. Ai grijă cum îți prezinți corpul. Corpul e o ustensilă. E datoria ta s-o folosești eficient în propriul interes. Iar la final aș întreba. Împarți patul cu un culegător-vânător sau cu un bărbat al Flotei Stelare?

Firește că aș propune soluții pentru un mod de a fi interesant. Pentru ținute. Am zeci de conturi de Instagram al unor fete care știu ce fac. Pentru corp. Sunt un om de acțiune. Provoc furtuni, dar rămân în ele și am grijă să ies din.

O fi izolarea, dar eu cred că aș avea succes. Multe femei trăiesc nescuturate de convingeri distrugătoare. Viața e scurtă până când intri în izolare cu un bărbat care nu te iubește. Care fuge la pădure să-și întâlnească amanta. Iar tu stai acasă și cureți frigiderul cu determinarea aheilor de a cuceri Troia. O să-și dea el seama că nici o altă femeie nu se compară cu tine! Ai dreptate. Nu te compară, te înșală!

Articol publicat fără recitire. S-ar putea să mă răzgândesc.

Foto: Bogdan Mosorescu