4 dimineața, momentul măturătorilor și al gunoierilor. Și unii, și ceilalți stau cu capetele în jos. Cerul nu este cu ei. Nu îndrăznesc să-și ridice ochii lipsiți de expresie.

Vieți fără expresii, doar cuvinte înșirate, automatisme, supraviețuire. Poate un măturător să-și pună vreo întrebare despre sens?!

Gunoierul caută în tomberon. În viața oamenilor fără strop de culoare și obiectele își pierd vopseaua.

Scoate la un moment dat ceva, nu din el, din adâncurile ființei, ci din recipientul lipicios.

– Un pește, o balenă! Îi lipsește coada.

Măturătorul, un tânăr de 21 de ani, ridică capul. Se sprijină în coada de mătură. De la subraț un păr negru și des făcea concurs cu mătura de nuiele. Tricoul de bumbac cu literele D și G i se lipise de abdomen. Privea la gunoier și la cafeneaua în fața căreia se afla.

Zgomot de sticle care se ciocnesc și de motor turat. Iz de fructe stricate și alcool. Cineva ieșise să așeze scaunele la terasa cafenelei. Mașina de gunoi se îndepărtase.

Tânărul care mătura rămânsese în aceeași poziție, sprijinit cu mâna de coada măturii. Se holba la cafenea, iar ochii lui nu exprimau nimic.

– Ce te uiți, țigane, am făcut deja casa, mai bine mătură în continuare?!

Atunci! Fix atunci un licăr în ochii lipsiți de expresie. O scânteie. Ce fel de scânteie? Inteligență, excitație, furie, neputință?

– Mătur!

Ochii înapoi la mătură, capul plecat. Cerul nu este de el.

– Mătur!

Notă: nu am corectat textul. Ar trebui reformulat adâncul ființei și fraza următoare:  De la subraț un păr negru și des făcea concurs cu mătura de nuiele.