Clubul nobil al femeilor sterpe

Reiau activitatea pe blog. Au fost câteva zile fermecătoare. Fiecare dintre noi a petrecut după felul de a fi. Primul articol aparține unui nou invitat pe dunia.ro.

Acest invitat dorește să rămână anonim. După ce o să citiți, va fi lesne de înțeles.

“Femeile sterpe ar trebui alungate de lângă casă, ca animalele ce nu-s bune de nimic”, spune o mătușă la masa de Crăciun în familie. Ca să nu provoace o scenă, Anda a ieșit din cameră și nu s-a mai întors decât după ce mătușa plecase. Toată familia știa că Anda și soțul fac tratamente pentru a avea un copil. Dar singurele cu care ea vorbește despre asta sunt femeile aflate în aceeași situație, pe un forum anonim. Acolo își recomandă medici, clinici, suplimente. Își povestesc experiențe și se încurajează reciproc. Welcome to Fight Club. Grupurile dedicate pe FB, secțiuni specifice pe Fertility Friends, forumul ONG-ului SOS Infertilitatea sau mai vechiul „Despre copii” alcătuiesc un torent gigantic de suferință, frustrare, neputință și disperare.

La o altă masă, într-un local din Timișoara, într-o discuție amicală, Maria se declară convinsă că toată presiunea asta de a face copii înainte de 35 de ani e o strategie tribal-patriarhală de a lega femeile de casă și de maternitate, blocându-le potențialul tocmai la vârsta maturizării intelectuale. Ca noi toți de altfel, ea poate da multe exemple de femei care au făcut copii spre 40 de ani si după, natural sau in vitro. Maria nu știe cât de fertilă e de fapt la 37 de ani, deși cei 400 de lei investiți în analize specifice i-ar fi temperat probabil avântul feminist. Biologia n-are ideologie. Puțini medici recomandă investigații de fertilitate, și doar în anumite cazuri, de obicei când pacienta nu reușește să rămână însărcinată mai mult de an sau doi. În realitate, ele ar trebui incluse între analizele obligatorii pe care orice femeie ce-și dorește la un moment dat un copil trebuie să le facă. Să știe cât și dacă mai poate să aștepte. Dar, așa cum ni se întâmplă tuturor, uneori nu vrem să știm. Preferăm să lăsăm hazardul să decidă când și dacă se va întâmpla.

Într-o cultură preocupată aproape exclusiv de contracepție și “timpul potrivit” pentru o sarcină, se vorbește prea puțin despre persoanele ce se confruntă cu infertilitatea. Media și industria filmului promovează agresiv idei nerealiste despre fertilitatea femeii, sugerând că ea poate fi prelungită fără efort până spre 50 de ani. Vedete si femei de succes se mândresc cu sarcini la vârste reproductive avansate; în filme, graviditatea la 40+ e omniprezentă.  În lumea reală, statisticile arată, fără dubii, că aproape jumătate din populația feminină are, la 40 de ani, fertilitatea sever compromisă. Ceea ce, oarecum firesc, vedetele devenite mame la peste 44 de ani nu spun cum au obținut aceste sarcini. Nimeni nu e dator să spună cum și-a făcut copiii. Bănuiala generală e că doar fertilizarea in vitro poate învinge vârsta, pe când realitatea este cu totul alta. O astfel de procedură poate depăși multe obstacole, mai putin unul, esențial: vârsta mamei. Pentru că marele adevăr puțin știut despre fertilitatea femeii este acela că ea e finită și ireversibilă. Iar femeile ce au primul copil la peste 42-43 de ani apelează, cu foarte rare excepții, la ovocite donate sau embrioni donați.

Femeia se naște cu toate ovocitele pe care le va avea în această viață, numărul lor scăzând progresiv până la menopauză. Cu 10 ani înainte de acest moment începe și scăderea calității materialului genetic al ovocitelor, așa încât ele sunt tot mai puțin capabile să genereze, odată ferilizate, embrioni sănătoși, capabili să evolueze în sarcini duse la termen. Cu cât ovocitele sunt mai tinere, cu atât mai bine. Microscopic, imaginea lor e tulburătoare – cea mai mare celulă din corpul uman, rotundă și plină ca un soare, ținută în frâu de zona pellucida, membrana elastică deasupra căreia crește, ca o coamă, corona radiata. La deplina maturitate socială, intelectuală și emoțională a femeii, soarele plin al citoplasmei e tot mai palid.

Din motive încă necunoscute, un număr mare de femei se confruntă cu probleme de fertilitate la vârste relativ tinere. Majoritatea ajung la specialist după ani de încercări inutile de a obține o sarcină, iar spre 40 de ani, șansele unei sarcini evolutive, chiar prin fertilizare in vitro, sunt dramatic reduse – rata de reușită e, optimist, pe la 10%. În cazul nefericit în care și fertilitatea partenerului, chiar dacă teoretic necondiționată de vârsta, se dovedește a fi suboptimă (iar statisticile arată, din anii ‘60 și până în prezent, o prăbușire a numărului de spermatozoizi viabili din lichidul seminal) cuplul respectiv se îndreaptă spre o criză majoră.  În absența unei educații pentru sănătate consolidate în școală și în relația cu medici specialiști cu competență în domeniu, cine amână maternitatea, din variate (și perfect legitime) motive, până după 35 de ani, poate intra, brusc și fără avertisment, în segmentul de umbră și durere al infertilității.

Tratamentul de fertilizare in vitro e o experiență ce poate epuiza psihic și financiar cele mai solide cupluri, traumatizând pe viață cele mai puternice femei. Gonadotropine, somatropină, folitropină alfa, estradiol, progesteron, dehidroepiandrosteron sunt doar o parte din termenii ce stau la baza unui vocabular al speranței și deziluziei. Nimeni nu rămâne inocent după o încercare a cărei cruzime și potențial te fac să realizezi, oricât ai fi de cinic, că reproducerea umană are, logic și teoretic, atât de puține șanse de concretizare, încât faptul că ea totuși se întâmplă frizează miracolul. Milioane de ani de evoluție au rafinat mecanisme genetice pe care știința de azi abia le descoperă. Legi încă misterioase de selecție embrionară decid supraviețuirea celui puternic, cromozomial echilibrat.

Despre infertilitate nu se vorbește, deși ar trebui. Ar fi interesant și plin de emoție un dialog între o femeie ce decide că vrea să renunțe la o sarcină și o alta care ar da orice să o aibă.