Jur cu mâna pe Freud că nimic în mine nu mă determină să concurez cu un doctor

Anul trecut, de Paște, am pierdut o sarcină. La controlul ginecologic de după, am întrebat dacă am motive de îngrijorare pentru o viitoare sarcină. Răspunsul negativ nu m-a liniștit neapărat, dar am plecat cu o instrucțiune. Vii la mine din prima zi. Chiar din prima zi am năvălit în cabinetul doctorului anul acesta. Cu un debut îndoielnic al sarcinii, am ieșit de data aceasta pe ușă cu un tratament.

Am încredere în doctorul meu. A avut grijă de mine studentă. La 22 de ani când am efectuat primul consult, nu m-a certat că am așteptat atâta vreme. La prima sarcină (cu Mara) m-a asigurat că nu sunt bolnavă, ci însărcinată. Vitaminele le găsesc la piață. Pot face ce vreau cât timp mă simt bine. Cu o grijă constantă și adecvată pentru sănătatea mea, n-am avut, de-a lungul anilor, nici un motiv să mă îndoiesc de autoritatea lui. De aceea m-am fâstâcit când mi s-a sugerat să mai cer o a doua părere pentru tratamentul meu din primul trimestru. Dar de ce aș face asta?

Iar acum ajungem la o anumită discuție. Există o nevoie în anumite persoane în a dovedi că sunt mai deștepte ca doctorii. Doctorii alcătuiesc o categorie specială. Însușirile excepționale îi transformă în zei. Și cum te uiți la zei? De jos în sus. Accesul la educație și informație a redus considerabil distanța dintre doctori și noi ceilalți. Doctorii au păstrat complexul de superioritate, dar cunoștințele le sunt puse la îndoială. Îndoiala a transformat omul simplu într-un monstru fudul. El îndrăznește să gândească, nu e prost, nu e marionetă. Perfect de acord! Și mie îmi place să mă informez. Să ascult ce-mi vorbește doctorul, să-l înțeleg, să-l întreb. Dar nu aș vrea sub nici o formă să-i spun cum anume să-și facă meseria. Eu nu vreau să fiu doctor, croitor, inginer, arhitect, meșter, bucătar etc. Să am cunoștințe despre, da. Că există doctori imbecili, m-am convins și ne-am convins. Aceia au mers la școală obligați de părinți sau dintr-un caracter fudul. Mi-au auzit urechile când eram studentă: Eu studiez Medicina, nu Literele ca tine! Ah, disprețul unui testicol de animal! Dintre cei care mi-au ridiculizat facultatea, câțiva nici nu practică medicina în prezent. Dar nu vorbim despre asemenea doctori.

Vorbim despre doctori excepționali care au experiență. Vorbesc despre Dorin Grigoraș, doctorul meu. De ce să cer o a doua părere despre tratament?! Am refuzat politicos. Defulez acum pe blog.
Unii vor să demonstreze că sunt mai deștepți ca doctorii. Alții vor, asemenea fudulilor din studenția mea, să nesocotească alopatia. Să dea curs dreptului natural. Eu am studiat Literele. Când aud drept natural, îmi vine în minte Aristotel. Fac pe deșteapta. Fac?! Nu. Chiar mă duce gândul la Aristotel.

Când vine vorba despre doctori, din experiența personală, cel mai sănătos este să alegi cu grijă și responsabilitate cui îi acorzi încredere. După încredere, vin discuțiile din jurul unui subiect sau altul care ne înspăimântă: vaccinul, nașterea, tratamentele etc. Împreună cu un doctor luăm deciziile, iar apoi suportăm consecințele alegerilor.

Cu siguranță nu doresc să învăț alte meserii când iubesc să scriu, dar nu am atins desăvârșirea aici. Cert este că mă simt obligată să citesc despre un subiect sau altul. Jur cu mâna pe Freud că nimic în mine nu mă determină să concurez cu un doctor. Că un doctor e bun sau imbecil nu-mi aduce nici o satisfacție personală.

Doctorii au un rol: să ne țină sănătoși.
Eu mi-am ales un alt rol: din când în când să vă dau o stare.

Foto: Bogdan Mosorescu

Să faci sau să nu mai faci copil după 35 de ani?!

Să faci sau să nu mai faci copil după 35 de ani?! Eu mi-am pus această întrebare. Nu este un moment potrivit pentru a face copil. Nu a fost un moment potrivit când am născut-o pe Mara. Nu e un moment potrivit acum la 37 de ani. Când vine vorba despre copii, o unică întrebare contează: Îmi doresc cu adevărat un copil sau se așteaptă de la mine un copil?

Eu mi-am dorit la 37 de ani un copil. Anul trecut am decis că a venit vremea. M-am considerat bătrână pentru a mai lăsa fie și un an să treacă. Citiți cu atenție. Alăturați gândul bătrâneții pe lângă mine doar în acest context. În rest mă arăt în lume ca un fruct perfect copt. Pentru mine contează mult educația. Avorturile fac parte din viața intimă și nedorită a unei femei. Nu mă consumă o întrerupere de sarcină. Mă macină teribil educația. Părintele își iubește copilul. E un program al speciei. Părintele are o datorie și o responsabilitate. Să se îngrijească de copil în primii ani pentru a-l pregăti fizic și psihic de lumea primejdioasă. Frumusețea presupune primejdie. Hidoșenia presupune primejdie. Toate alcătuiesc plăcerile și neplăcerile vieții.

După 35 de ani, o sarcină scrie altfel pe trupul femeii. Mintea pregătită nu are nici o putere asupra corpului cu înfățișare uzată. Societatea modernă și permisivă din zilele noastre nu ne-a modificat sistemul reproducător. Femeia îmbătrânește, șansele de sarcină scad. Infertilitatea nu e o găselniță a părinților pentru a ne constrânge să-i facem bunici. Literatura de specialitate vă stă la dispoziție. La acestă vârsta prezinți risc și după ce ovulul și spermatozoidul s-au întâlnit. Efectuezi analize atât de scumpe, că la mine s-a întâmplat următorul lucru: sângele a refuzat să iasă. M-a întrebat asistenta îngrijorată: Ați avut probleme de-a lungul timpului când vi s-a luat sânge? Nici o problemă. Donez sânge și umplu punga în timp record. Aici e vorba de factura care mă așteaptă la recepție. În loc de a-mi exprima gândurile, am zâmbit și am întins cuminte cealaltă mână pentru recoltare de sânge.

Încurajez femeile să nu aștepte momentul potrivit pentru a avea un copil. Încurajez femeile să nu se lase forțate de familie, partener sau societate să devină mame dacă nu doresc. La discuțiile întâmplătoare cu Mara despre un viitor în care ea ar fi mamă, folosesc când și dacă. Când o să fii mamă, dacă o să fii mamă. Nu-mi programez fata pentru maternitate, nu-i atârn pe umeri un rol de născătoare. A face copii, imediat după reproducere, ține de putința de a iubi pe cineva mai mult ca pe tine. A iubi pe cineva mai mult ca pe tine ține de a face lucrul corect. Corectitudinea nu se bazează exclusiv pe sentimente. A lua decizia corectă înseamnă uneori să suferi. Durerea ta susține binele copilului.

La 37 de ani, cu burta ca o lubeniță, vorbesc și obosesc. Mă ridic greu din pat sau de pe canapea. Am observat ceva diferit față de sarcina cu Mara. Sunt liniștită. Am griji de mamă nebună. Pică drobul de sare, firește! Cu excepția fricii de virus, în mine este liniște și pace. O să devin mamă. O să iubesc. O să fiu fericită.

Foto: Bogdan Mosorescu

Mamă la 26, mamă la 37. Bat în mine două inimi

Dacă e să fiu complet sinceră. Mereu am încercat să fiu. Am decis să fiu. Dar scriu pe blog. Orice sentiment împărtășesc, orice experiență descriu, plasticizez. Orice adevăr are două realități. Sentimentele pot fi învinovățite pentru.

Sunt complet sinceră și notez. Sunt însărcinată și aștept ca primăvara să-mi aducă un băiețel. De ani de zile lucrez fără o agendă. De doi ani am început să planific. Ce fac cu blogul? Cum cresc vânzările la Tricoul Inteligent? Mai aduc sau nu pe lume un copil? Mara a venit pe lume din întâmplare. O întâmplare care m-a făcut o persoană mai bună. În prezent bat în mine două inimi pentru că așa am ales. Am crescut cu o soră. Ne-am certat. Ne certăm. Ne-am bătut. Am încetat. Suntem stâlpi una pentru alta. Mi-am dorit ca Mara să cunoască legătura frățească. Nu mi-am dorit, când visam în malul Dunării la Făt Frumos, să am doi copii cu doi bărbați. S-a întâmplat viața. Se întâmplă.

Am plănuit să devin a doua oară mamă. Am plănuit să-mi cresc vânzările la Tricou în următorii ani. Am plănuit articole pentru remunerare. Undeva încurc lucrurile. Am eșuat și eșuez în a mă transforma într-o femeie puternică, într-o femeie puternică financiar. Cheltuiesc cu talent. Muncesc sisific. Bilanțul contabil descrie zădărnicia la final de an. Așa că dacă bani nu fac, m-am reorientat spre rolul femeii de născătoare. E nevoie și de mame ca mine, anti-eroine, anti-sacrificiu de sine, anti-îndeplinire a vieții prin copil. Sunt doar o mamă care se străduiește și crește o altă persoană. Într-adevăr iubirea e necondiționată, singura iubire necondiționată pe care o accept și recunosc. În rest, da, iubesc condiționat.

Dacă la 26 de ani nu am ales să transpir cearșafuri cu un scop, la 37 de ani intenția nu mi-a fost străină. Vreau un al doilea copil pentru că eu am crescut cu o soră. Un al doilea motiv ține de egoism. Mara o să plece curând de lângă mine. Ca ultim pretext, Făt Frumos are ochii prea frumoși pentru a nu-i da mai departe unui moștenitor.

Articolul acesta introductiv despre mărirea familiei mele va fi primul dintr-o serie. O să notez la modul cel mai personal despre ce înseamnă să fii mamă la 26 și să fii mamă la 37. O să povestesc despre gelozia Marei, despre sentimentul meu de vinovăție, despre ce programe mi-am mai descoperit în cap. Un program înfiorător ține de educație. Pentru mine nu există o educație mai bună ca în sistemul Montessori. O să-mi permit sau nu să-mi trimit copilul la școala Montessori? De aceea scopul magazinului online Dunia s-a schimbat. Trebuia să mă scoată în lume. Să mă ia de pe canapeaua unde visez cu ochii deschiși în fața hărții. Ultima dată am călătorit în Philippine. Scopul magazinului este acum să susțină educația copiilor.

Când nu cad pradă zilelor depresive, mă consider prea educată pentru prejudecăți. Un nou copil mi-a servit programul Montessori. Există educație și fără Montessori, dar creierul meu refuză. O să revin asupra acestui subiect. Acum o să pun punct. Se pare că am o problemă cu magazinul online. Comenzile de la vrăjitoarele actuale l-au zăpăcit. Zâmbesc.

Să mai râdem dacă ne vine.

Foto: Bogdan Mosorescu

Clubul nobil al femeilor sterpe

Reiau activitatea pe blog. Au fost câteva zile fermecătoare. Fiecare dintre noi a petrecut după felul de a fi. Primul articol aparține unui nou invitat pe dunia.ro.

Acest invitat dorește să rămână anonim. După ce o să citiți, va fi lesne de înțeles.

“Femeile sterpe ar trebui alungate de lângă casă, ca animalele ce nu-s bune de nimic”, spune o mătușă la masa de Crăciun în familie. Ca să nu provoace o scenă, Anda a ieșit din cameră și nu s-a mai întors decât după ce mătușa plecase. Toată familia știa că Anda și soțul fac tratamente pentru a avea un copil. Dar singurele cu care ea vorbește despre asta sunt femeile aflate în aceeași situație, pe un forum anonim. Acolo își recomandă medici, clinici, suplimente. Își povestesc experiențe și se încurajează reciproc. Welcome to Fight Club. Grupurile dedicate pe FB, secțiuni specifice pe Fertility Friends, forumul ONG-ului SOS Infertilitatea sau mai vechiul „Despre copii” alcătuiesc un torent gigantic de suferință, frustrare, neputință și disperare.

La o altă masă, într-un local din Timișoara, într-o discuție amicală, Maria se declară convinsă că toată presiunea asta de a face copii înainte de 35 de ani e o strategie tribal-patriarhală de a lega femeile de casă și de maternitate, blocându-le potențialul tocmai la vârsta maturizării intelectuale. Ca noi toți de altfel, ea poate da multe exemple de femei care au făcut copii spre 40 de ani si după, natural sau in vitro. Maria nu știe cât de fertilă e de fapt la 37 de ani, deși cei 400 de lei investiți în analize specifice i-ar fi temperat probabil avântul feminist. Biologia n-are ideologie. Puțini medici recomandă investigații de fertilitate, și doar în anumite cazuri, de obicei când pacienta nu reușește să rămână însărcinată mai mult de an sau doi. În realitate, ele ar trebui incluse între analizele obligatorii pe care orice femeie ce-și dorește la un moment dat un copil trebuie să le facă. Să știe cât și dacă mai poate să aștepte. Dar, așa cum ni se întâmplă tuturor, uneori nu vrem să știm. Preferăm să lăsăm hazardul să decidă când și dacă se va întâmpla.

Într-o cultură preocupată aproape exclusiv de contracepție și “timpul potrivit” pentru o sarcină, se vorbește prea puțin despre persoanele ce se confruntă cu infertilitatea. Media și industria filmului promovează agresiv idei nerealiste despre fertilitatea femeii, sugerând că ea poate fi prelungită fără efort până spre 50 de ani. Vedete si femei de succes se mândresc cu sarcini la vârste reproductive avansate; în filme, graviditatea la 40+ e omniprezentă.  În lumea reală, statisticile arată, fără dubii, că aproape jumătate din populația feminină are, la 40 de ani, fertilitatea sever compromisă. Ceea ce, oarecum firesc, vedetele devenite mame la peste 44 de ani nu spun cum au obținut aceste sarcini. Nimeni nu e dator să spună cum și-a făcut copiii. Bănuiala generală e că doar fertilizarea in vitro poate învinge vârsta, pe când realitatea este cu totul alta. O astfel de procedură poate depăși multe obstacole, mai putin unul, esențial: vârsta mamei. Pentru că marele adevăr puțin știut despre fertilitatea femeii este acela că ea e finită și ireversibilă. Iar femeile ce au primul copil la peste 42-43 de ani apelează, cu foarte rare excepții, la ovocite donate sau embrioni donați.

Femeia se naște cu toate ovocitele pe care le va avea în această viață, numărul lor scăzând progresiv până la menopauză. Cu 10 ani înainte de acest moment începe și scăderea calității materialului genetic al ovocitelor, așa încât ele sunt tot mai puțin capabile să genereze, odată ferilizate, embrioni sănătoși, capabili să evolueze în sarcini duse la termen. Cu cât ovocitele sunt mai tinere, cu atât mai bine. Microscopic, imaginea lor e tulburătoare – cea mai mare celulă din corpul uman, rotundă și plină ca un soare, ținută în frâu de zona pellucida, membrana elastică deasupra căreia crește, ca o coamă, corona radiata. La deplina maturitate socială, intelectuală și emoțională a femeii, soarele plin al citoplasmei e tot mai palid.

Din motive încă necunoscute, un număr mare de femei se confruntă cu probleme de fertilitate la vârste relativ tinere. Majoritatea ajung la specialist după ani de încercări inutile de a obține o sarcină, iar spre 40 de ani, șansele unei sarcini evolutive, chiar prin fertilizare in vitro, sunt dramatic reduse – rata de reușită e, optimist, pe la 10%. În cazul nefericit în care și fertilitatea partenerului, chiar dacă teoretic necondiționată de vârsta, se dovedește a fi suboptimă (iar statisticile arată, din anii ‘60 și până în prezent, o prăbușire a numărului de spermatozoizi viabili din lichidul seminal) cuplul respectiv se îndreaptă spre o criză majoră.  În absența unei educații pentru sănătate consolidate în școală și în relația cu medici specialiști cu competență în domeniu, cine amână maternitatea, din variate (și perfect legitime) motive, până după 35 de ani, poate intra, brusc și fără avertisment, în segmentul de umbră și durere al infertilității.

Tratamentul de fertilizare in vitro e o experiență ce poate epuiza psihic și financiar cele mai solide cupluri, traumatizând pe viață cele mai puternice femei. Gonadotropine, somatropină, folitropină alfa, estradiol, progesteron, dehidroepiandrosteron sunt doar o parte din termenii ce stau la baza unui vocabular al speranței și deziluziei. Nimeni nu rămâne inocent după o încercare a cărei cruzime și potențial te fac să realizezi, oricât ai fi de cinic, că reproducerea umană are, logic și teoretic, atât de puține șanse de concretizare, încât faptul că ea totuși se întâmplă frizează miracolul. Milioane de ani de evoluție au rafinat mecanisme genetice pe care știința de azi abia le descoperă. Legi încă misterioase de selecție embrionară decid supraviețuirea celui puternic, cromozomial echilibrat.

Despre infertilitate nu se vorbește, deși ar trebui. Ar fi interesant și plin de emoție un dialog între o femeie ce decide că vrea să renunțe la o sarcină și o alta care ar da orice să o aibă.

Nici o femeie nu devine mai bună prin naștere

398978_438846736125486_355710465_nMi-a fost dat să aud de multe ori. Proasto! Dacă e posibil să urăști un cuvânt, să porți dușmănie și aversiune unei unități de bază a vocabularului, vă confirm că prost/proastă e detestabil.

Am învățat să fac abstracție de termen. L-am lăsat în schimb să mă împresoare într-o situație anume. Dacă tu ești proastă, de ce să sufăr eu? Nu avortului!

Am rămas cu privirea fixată pe imagine și text câteva secunde.

Reconfirm: aprob avortul.

O să iuțesc pasul prin semnificațiile întreruperii de sarcină. A decide dacă păstrezi sau nu o sarcină presupune mai mulți factori, implică gândire, prevedere și iubire. Unii s-au declarat împotriva avortului, iar riposta lor încalcă dreptul meu de a dispune de propriul corp.

Pe bigoți îi invit să consulte și studii de specialitate. Omul are dreptul să ucidă mamifere inteligente și iubitoare, marile primate au dovedit capacitatea de a trăi sentimente, dar acuză avortul. Aici e vorba despre specie și despre supraviețuire.

Pe apucatele entuziaste le poftesc la un exercițiu de imaginație. Înainte vă fac cunoscut că am experiența avortului. După unii, o proastă, după alții o păcătoasă. Dacă faceți parte din categoria celor devotate ideii că avortul înseamnă crimă și duceți sarcina până la capăt, felicitări, 9 luni de zile sunteți o eroină. Habotnicele or să vă susțină, or să vă aducă coronițe și tot ele, după naștere, o să arunce cu pietre în voi dacă nu ajungeți o mamă pusă în slujba copilului.

A naște nu te face mamă. Ești femela speciei, responsabilă de a căra fătul, o gazdă, ca o femelă cimpanzeu, macac sau gorilă. Pe ele avem dreptul să le ucidem. Mamă, instanță morală, devii.

Tot pe apucate le întreb: nașterea e tot ce ai realizat în viață? De acord. Să ziceam că ai născut între 20 și 25 de ani și faci afirmația, în socitatea ta, că pruncul semnifică tot ce ți-a ieșit bine în viață. Dar ce poți realiza până în 25 de ani?

Notez: facem copii pentru perpetuare, din ignoranță (cum să umplem anii unei vieți?), pentru un sens inexistent al aceleiași vieți, pentru economie și politică.

Un copil nenăscut implică gândire, prevedere și iubire. A duce o sarcină până la capăt nu reduce numărul copiilor abandonați. Copii fără afecțiune, fără viitor, fără ajutorul acelor religioși care condamnă un făt neviabil. Câți dintre ei adoptă sau au grija celor abandonați? Ce semnificație are o singură mângâiere într-o perioadă, copilărie sau adolescență?

Nici o femeie nu devine mai bună prin naștere, dar o femeie ajunge mamă prin iubire și educație.

Lăsați femeile să decidă asupra corpului lor, asupra fătului, asupra educației. Isteria din jurul avortului e pură grandomanie a oamenilor incapabili de sentimente autentice, doar contrafăcute.

Dacă tu ești proastă, de ce să sufăr eu? Nu avortului!

Când un copil abandonat privește tavanul alb și înnebunitor al spitalului unde a fost abandonat ce fel de mamă a avut? Bigoții ar fi considerat-o proastă dacă avorta. S-a dovedit inteligentă. A născut și și-a lăsat copilul.

Atrag atenția, dacă cineva se încumetă pe subiect, că aici nu e vorba despre a respecta părerea cuiva, ci de a o accepta.

Faci copilul? Bravo!
Nu faci copilul? Îmi pare rău pentru ceea ce urmează.

Nici o femeie nu e proastă că avortează, e nenorocită, e tristă, e indiferentă, dar nu lipsită de inteligență. Am o asemenea experiență și compătimesc femeile cu care împărtășeșc. Femeile care condamnă sunt și ele într-o categorie care trebuie compătimită, dar nu de către mine.

Reconfirm: aprob avortul.

Îmi pare rău pentru voi toate și voi toți care mă desconsiderați.

Sincer!