Ce consideră românul că este alcoolismul?

Ca să nu vă alung de pe blog, fac asta constant cu articolele mele despre cărți, o să vă atrag azi cu un subiect anarhic și derutant. Ce consideră românul că este alcoolismul?
În DEX găsiți așa:
1. Abuz permanent de băuturi alcoolice.
2. Stare patologică determinată de consumul excesiv de băuturi alcoolice.
3. Intoxicație alcoolică cronică.

Acum o să povestesc un episod din viața mea de familie. Familia mea conține alcoolici, dar. Acești alcoolici nu sunt de fapt alcoolici în mentalitatea unui număr copleșitor de rude apropiate. Pentru că a fi alcoolic, la mine în familie, înseamnă să bei la birt până nu mai știi de tine. Să-ți bei mințile și să faci pe tine. Asta mi-au auzit urechile la spital când am întrebat dacă i s-a comunicat doctorului că pacientul este alcoolic. Răspunsul a obținut ca reacție niște ochie ieșiți din cap și o corectare rapidă la doctor.
După o furie justificată din partea mea, m-am calmat și m-am consolat. Ne desparte o generație. Nu ne putem alinia mentalitățile.

După acest teribil episod, am lăsat în urmă lupta cu rudele de a ajunge la un numitor comun când vine vorba despre alcoolism. S-a întâmplat însă altceva. Uneori, la un pahar de vin cu prietenii, am deschis subiectul despre alcoolism pornind de la amintiri epice cu vin, vodcă, bere, shot-uri etc. Unii dintre participanți nu mai consumă alcool. Cu ajutor specializat?! M-am interesat eu. Cu ajutor specializat?! Doar nu vorbim de alcoolism. Eu am râs cu colțul gurii, în timp ce obrazul reacționa la mentalitatea românească.

Oare când vorbim despre alcoolism în cazul cetățeanului român indiferent de vârstă? E valabil doar scenariul cu băutul până urinezi pe tine? Bărbații români se fac bețivani cu afecțiune. Bețivăneala reprezintă o consecință și la cicăleala femeii. Atunci bărbații se iubesc. Femeile sunt toate la fel, iar băutura e toată demnă de dorit. A fi bețivan nu este același lucru cu a fi alcoolic. Nu.
Dacă bei zilnic o bere sau două, atunci nu ești alcoolic.
Dacă bei până uiți să articulezi cuvinte la final de săptămână, atunci nu ești alcoolic.
Dacă bei un pahar, iar apoi nu te mai oprești până nu termini sticla, atunci nu ești alcoolic.
Dar ce ești, românule?
Sunt bețivan.

Aș sugera tuturor să mai citească despre alcoolism. Să se intereseze despre alcool și urmările lui grave, vorba lui tata. Ori de câte ori mama consuma alcool, asta auzeam. Privește la mă-ta, alcoolul și urmările lui grave! Dacă el consuma alcool, atunci nu era vorba despre alcoolism și consecințe.

Înainte de a pune punct. Alcoolismul se poate trata. Alcoolismul ascunde durere, neputință, depresie. Alcoolismul, contrar mentalității românești, nu are de-a face cu rușinea. Alcoolismul, pe lângă plăcere, e un strigăt de ajutor care a nenorocit și nenorocește familii.

Acum pun punct. Mi-aș pune și un pahar de vin, dar aștept marea dezumflare din martie când o să mă giugiulesc cu Matei din tei. O să mai revin cu un articol despre educația sexuală inexistentă la adulții din România.

Noroc!

Foto: Simona Nutu

Jur cu mâna pe Freud că nimic în mine nu mă determină să concurez cu un doctor

Anul trecut, de Paște, am pierdut o sarcină. La controlul ginecologic de după, am întrebat dacă am motive de îngrijorare pentru o viitoare sarcină. Răspunsul negativ nu m-a liniștit neapărat, dar am plecat cu o instrucțiune. Vii la mine din prima zi. Chiar din prima zi am năvălit în cabinetul doctorului anul acesta. Cu un debut îndoielnic al sarcinii, am ieșit de data aceasta pe ușă cu un tratament.

Am încredere în doctorul meu. A avut grijă de mine studentă. La 22 de ani când am efectuat primul consult, nu m-a certat că am așteptat atâta vreme. La prima sarcină (cu Mara) m-a asigurat că nu sunt bolnavă, ci însărcinată. Vitaminele le găsesc la piață. Pot face ce vreau cât timp mă simt bine. Cu o grijă constantă și adecvată pentru sănătatea mea, n-am avut, de-a lungul anilor, nici un motiv să mă îndoiesc de autoritatea lui. De aceea m-am fâstâcit când mi s-a sugerat să mai cer o a doua părere pentru tratamentul meu din primul trimestru. Dar de ce aș face asta?

Iar acum ajungem la o anumită discuție. Există o nevoie în anumite persoane în a dovedi că sunt mai deștepte ca doctorii. Doctorii alcătuiesc o categorie specială. Însușirile excepționale îi transformă în zei. Și cum te uiți la zei? De jos în sus. Accesul la educație și informație a redus considerabil distanța dintre doctori și noi ceilalți. Doctorii au păstrat complexul de superioritate, dar cunoștințele le sunt puse la îndoială. Îndoiala a transformat omul simplu într-un monstru fudul. El îndrăznește să gândească, nu e prost, nu e marionetă. Perfect de acord! Și mie îmi place să mă informez. Să ascult ce-mi vorbește doctorul, să-l înțeleg, să-l întreb. Dar nu aș vrea sub nici o formă să-i spun cum anume să-și facă meseria. Eu nu vreau să fiu doctor, croitor, inginer, arhitect, meșter, bucătar etc. Să am cunoștințe despre, da. Că există doctori imbecili, m-am convins și ne-am convins. Aceia au mers la școală obligați de părinți sau dintr-un caracter fudul. Mi-au auzit urechile când eram studentă: Eu studiez Medicina, nu Literele ca tine! Ah, disprețul unui testicol de animal! Dintre cei care mi-au ridiculizat facultatea, câțiva nici nu practică medicina în prezent. Dar nu vorbim despre asemenea doctori.

Vorbim despre doctori excepționali care au experiență. Vorbesc despre Dorin Grigoraș, doctorul meu. De ce să cer o a doua părere despre tratament?! Am refuzat politicos. Defulez acum pe blog.
Unii vor să demonstreze că sunt mai deștepți ca doctorii. Alții vor, asemenea fudulilor din studenția mea, să nesocotească alopatia. Să dea curs dreptului natural. Eu am studiat Literele. Când aud drept natural, îmi vine în minte Aristotel. Fac pe deșteapta. Fac?! Nu. Chiar mă duce gândul la Aristotel.

Când vine vorba despre doctori, din experiența personală, cel mai sănătos este să alegi cu grijă și responsabilitate cui îi acorzi încredere. După încredere, vin discuțiile din jurul unui subiect sau altul care ne înspăimântă: vaccinul, nașterea, tratamentele etc. Împreună cu un doctor luăm deciziile, iar apoi suportăm consecințele alegerilor.

Cu siguranță nu doresc să învăț alte meserii când iubesc să scriu, dar nu am atins desăvârșirea aici. Cert este că mă simt obligată să citesc despre un subiect sau altul. Jur cu mâna pe Freud că nimic în mine nu mă determină să concurez cu un doctor. Că un doctor e bun sau imbecil nu-mi aduce nici o satisfacție personală.

Doctorii au un rol: să ne țină sănătoși.
Eu mi-am ales un alt rol: din când în când să vă dau o stare.

Foto: Bogdan Mosorescu