M-am plimbat prin oraș. Mi-am urmărit picioarele. Într-o carte de Dalai Lama am descoperit o tehnică simplă de meditat. Să urmărești punerea unui picior în fața celuilalt. Mișcarea devine punct de concentrare. Observi corpul. Observi mintea. Eu am mai observat celebrele și blamabilele trotuare de la Timișoara. Am citit păreri despre. Multe ofuscări. Multe nedumeriri. Nici un cuvânt de bine.
N-am făcut nici un comentariu despre, dar lui Făt Frumos i-am povestit despre Napoleon al III-lea și Haussmann. Lui Haussmann îi datorăm arhitectura Parisului. Pentru ca Parisul să arate ca în zilele noastre s-au dărâmat cartiere, prea multe clădiri pentru care activiștii s-ar lega cu lanțuri. Ziarele scriau despre haussmannizarea Parisului. Și? Făt Frumos m-a privit și a ridicat din sprâncene. Și? Și nimic. Am răspuns plină de mine. Firește că nu am împărtășit degeaba! Întâmplarea cu Haussmann mi-a modificat comportamentul pripit. Ori de câte ori se construiește ceva, iar majoritatea vociferează, la mine în cap se ivesc cele două nume: Napoleon al III-lea și Haussmann. Dau un pas înapoi. Aștept. Am așteptat să notez despre trotuare.
Majoritatea cetățenilor au decis că sunt hidoase. Iar mie o să mi se bată obrazul. Nu-l compara pe Haussmann cu mintea lipsită de strălucire a celui care a decis pentru trotuare. Ar argumenta unii. Ar avea dreptate, dar. Haussmann a fost considerat mediocru la timpul lui.
Încă nu am o părere despre trotuare. Sunt estetice. Nu sunt estetice. Răspund arhitecturii orașului. Țin cont de o îmbinare de culori. Am mers pe trotuare. Mi-am urmărit picioarele. Ceva nou se află sub tălpile cetățeanului timișorean. O pungă a zburat pe lângă mine. O mască mi-a atras privirea. Zăcea sub o mașină parcată. Un pahar de hârtie deformat însoțea masca. Am strâmbat din nasul superb. Revolta despre trotuare m-a lăsat rece. Clocotește sângele în mine când mă încercuiesc din toate părțile gunoaiele cetățenilor așa ziși respectabili, integri, luptători pentru îmbunătățirea condițiilor de viață.
Modelul trotuarelor are o valoare estetică. Românii au crescut cu Muma Pădurii în curte. Muma Pădurii e în noi. Bunul gust e o raritate în România. Igiena însă ține de alt apect al vieții. Fără legătură cu Muma Pădurii, cu înfrumusețarea sărăciei, cu vopsitul gardului care pică. Prima dată cetățeanul să-și arunce gunoiul la coș. Să curețe mai mult. Să dea cu mătura. Să adune după el. Să lase replicile sterile și inutile că afară, oriunde afară, e curat.
Curățenia ține de alegerea fiecăruia dintre noi. Trotuarele alcătuiesc un dosar pe biroul unui primar, consilier sau mai știu eu ce funcție din instituția publică.
Asta e părerea mea. Prima dată să fim curați. A doua oară să dăm atenție esteticului.
Foto: Bogdan Mosorescu
