Foto: Dam
Parcă am fi în Turcia
E sigur acum, imediat blogul o să mai aibă un text despre Turcia.Când am scris data trecută, nu eram sigură dacă o să mai revin asupra experienței mele din această țară.
Totuși, revin.
Din cele câteva zile petrecute acolo, mi-e imposibil să scriu despre turci, dar trăirile mele numără impresii destul de puternice. Am privit fizionomia turcilor, dar am meditat la opulență. Comportamentul omului turc mi-a rămas necunoscut, la hotel am avut parte de angajat care zâmbește, nu de etnie, nu de cultură sau fel de a fi.
Hotelul meu, ca multe altele de pe litoralul turcesc, numără o mână de stele, iar construcția lui aducea foarte bine cu un mic orășel, nu-ți lipsea nimic sau venea în întâmpinarea nevoilor tale. În prima seară, am ajuns seara la hotel, știu că m-am oprit în apropiere de recepție, am dat capul pe spate și am privit. Bineînțeles că am scos onomatopee, dar am și rostit: parcă am fi, iar propoziția mi-a fost completată de un angajat român care tocmai trecea pe lângă mine, eu, parcă am fi, el, în Turcia.
Parcă am fi în Turcia.
Asta a ieșit. Eu voiam să spun că parcă am fi pe un vapor de croazieră. Construcția hotelului te trimitea puțin cu imaginația în direcția apelor și a vapoarelor.
Angajatul acela avea și el dreptate. În jur, lux. După două zile, am schimbat cuvântul. Nu de lux am avut parte, ci de opulența, diferența există în cuvânt, dar mai ales în experiență. În Turcia nu experimentezi splendoarea și eleganța hotelurilor, ci abundența și prisosul. Fără absolut nici o plângere despre hotel, afirm că am petrecut câteva zile în belșug. Toate obiectele, toate decorurile, toate decorațiile nu se îmbinau pentru eleganță, toate se potriveau unei așteptări ale omului bogat. Să mai amintesc și aici diferența dintre bogat și aristocrat? Nu e necesar. Constatarea asta a mea m-a întristat. Exact, cam asta fac eu, caut cusururi într-o viață îmbelșugată, dar forma fără fond, personalitatea fără caracter îmi provoacă năsucul să fie ghiduș. Se strâmbă după niște comenzi ale creierului care nu poate să împace contrariile. De fapt, toate împotrivirile mele sunt cauzate de aceste contrarii.
În ora aceasta de viață caut să mă împac, și nu știu cum și de ce, dar Turcia a adus o oră importantă în ceasul vieții mele.
Am plecat în Turcia, dar nu sunt sigură de unde m-am întors
Știu sigur că săptămâna trecută am plecat în Turcia, dar nu sunt sigură de unde m-am întors.
Timp de șapte zile am fost întâmpinată pretutindeni, recepție, restaurant, bar, terasă, plajă în limba rusă. De aici confuzia. În jur multă sporovăială în limba rusă, încât am ajuns să tresar plăcut când auzeam oricare alt grai.
M-am întors din această țară încântată, eu încântată, dar alte persoane care au fost cu mine s-au întors dezamăgite.
Am asistat și la câteva discuții în avion, de fapt am cam tras cu urechea, dar e greu să te împotrivești când cineva vorbește în fața ta pe un ton ușor afectat, ușor nazal, repetând într-una raport calitate-preț.
O spun cu dezamăgire, mulți români merg în Turcia cu prea mari pretenții, pretenții culinare. În ceea ce privește mâncarea, mie mi se pare că ce se întâmplă la hotelurile din Turcia este o risipă, în primele zile chiar m-a cuprins o ușoară indispoziție. Am descoperit mai târziu că mâncarea rămasă se aruncă, dar nici nu au unde s-o trimită, în jur nu există oameni fără hrană. Se pare că duc textul într-o direcție neinteresantă, dar astea au fost gândurile mele în primele zile. Tot ce am descoperit, că mâncarea se aruncă sau ce mai urmează să povestesc, se datorează curiozității mele. Întotdeauna m-am întrebat cum învață turcii istorie, cum potrivesc unghiul potrivit să treacă peste un anume fel al lor de a fi, cotropitori. Am aflat de la un ghid turc, pe care l-am năucit cu o năvală de întrebări, oștenii morții, comportamentul turcilor cu femeile și așa mai departe, că nouă ni se prezintă istoria Turciei, nu o cunoaștem. Referitor la oștenii morții, despre care nu a știut să ne povestească, dar ne-a promis că se va interesa, ne-a povestit ceva foarte interesant despre armata lor. Într-o luptă, nu am reținut care sau cu cine, un general a comunicat că sunt depășiți numeric și nu au nici o șansă de izbândă, iar răspunsul care i-a revenit a fost: nu te trimit în luptă să câștigi, te trimit în luptă să mori, în timp ce tu mori, alții ajung aici ca să lupte.
Știu că am întors capul și am privit pe geam. Nu am văzut nimic, doar îmi repetam în gând această frază.
Oho! Dar pe ce cărări am dus povestea despre Turcia. Oricum mă opresc aici, nu aș mai putea să scriu un rând după fraza de mai sus. Există o posibilitate să mai urmeze un text despre Turcia, dar încă nu știu.
Până atunci, îmi rog cititorii să fie ei înșiși.
