Anca Bardas, rochia-capot, #cumseîmbracăscriitorii

12722319_1141759912500828_1293871921_oDe-a lungul anilor, la texte care mi-au permis, am lăsat scris despre existenţa unei bunici croitorese. În copilărie, datorită ei, eu şi sora mea am fost elegante. Armonia şi bunul gust al hainei s-au fixat în catifeaua unei fuste.

În pozele vechi de familie apar des în fusta mea neagră de catifea. Am purtat cu mine preferinţa pentru negru în toate etapele vieţii până în prezent. Supusă în ţinută lipsei luminii, mă atrag culorile în alte aspecte ale vieţii. Galbenul e o culoare cu care cochetez frecvent.

La 10 ani am rămas fără bunica. Am încercat să-i recuperez chipul în amintire, dar adevărul este că nu mă pot apropia de ea. Orice efort e spulberat. Trăsăturile i se lărgesc, iar obiectele, o fustă, un capot, o bluză îi iau locul. Mi-au rămas obiectele să vorbească despre ea, în special rochia-capot.

Acum doi ani, hoinăream pe străzile Parisului, ţinta era Piaţa Vosges, dar orice vitrină mă atrăgea, intram în magazin. Aşa am pătruns, pe neaşteptate, în uitare. Am revăzut maşina de cusut a bunicii, Neckermann-ul, un catalog cu moda anilor `80 şi rochiile capot. Le-am mângâiat şi am ieşit val vârtej din magazin. Plângeam. Nimic curios, întotdeauna am fost o smiorcăită.

Anul trecut, când m-am angajat cu îndrăzneală în campania #cumseîmbracăscriitorii, am început cu Anca Bardaş. Am curtat-o, mi-am dorit să-i câştig favoarea mulţumită rochiilor capot din magazinul ei, Tenue de Saf. Mi-au atras atenţia, mi-au răscolit uitarea, mi-au redat specificul vestimentar al bunicii. Am recuperat eleganţa prin simplitate.

Anca Bardaş, tânăra şi frumoasă femeie căreia îi aparţine Tenue de Saf, şi-a ales să descrie ţinutele de la Tenue de Saf fără predicat.

Lux.

Asta îşi doreşte să transmită, să ofere, să construiască în jurul ei.

Lux: fast, eleganță, somptuozitate, splendoare.
Lux: calitate superioară, de prim rang; select.

A acceptat imediat provocarea, a stat prea puţin pe gânduri pentru a alcătui ţinuta unui scriitor.

Care e viziunea ta, cum se îmbracă un scriitor?

Lux.

Astfel am ajuns să mă răsfăţ, timp de câteva ore, după modul de a vedea al Ancăi Bardaş, într-o rochie neagră de piele. Ea o numeşte piesă, dându-i o semnificaţie specială.

De la obiect la subiect, am devenit şi eu specială în rochia neagră de piele.

V-am povestit despre viziunea Ancăi în campania #cumseîmbracăscriitorii.

O să revin, pe viitor, cu viziunea Dianei Bobar, o veche, nouă şi permanentă iubire a mea în vestimentaţie.

Va urma…

Parcă am fi în Turcia

E sigur acum, imediat blogul o să mai aibă un text despre Turcia.Când am scris data trecută, nu eram sigură dacă o să mai revin asupra experienței mele din această țară.
Totuși, revin.
Din cele câteva zile petrecute acolo, mi-e imposibil să scriu despre turci, dar trăirile mele numără impresii destul de puternice. Am privit fizionomia turcilor, dar am meditat la opulență. Comportamentul omului turc mi-a rămas necunoscut, la hotel am avut parte de angajat care zâmbește, nu de etnie, nu de cultură sau fel de a fi.
Hotelul meu, ca multe altele de pe litoralul turcesc, numără o mână de stele, iar construcția lui aducea foarte bine cu un mic orășel, nu-ți lipsea nimic sau venea în întâmpinarea nevoilor tale. În prima seară, am ajuns seara la hotel, știu că m-am oprit în apropiere de recepție, am dat capul pe spate și am privit. Bineînțeles că am scos onomatopee, dar am și rostit: parcă am fi, iar propoziția mi-a fost completată de un angajat român care tocmai trecea pe lângă mine, eu, parcă am fi, el, în Turcia.
Parcă am fi în Turcia.
Asta a ieșit. Eu voiam să spun că parcă am fi pe un vapor de croazieră. Construcția hotelului te trimitea puțin cu imaginația în direcția apelor și a vapoarelor.
Angajatul acela avea și el dreptate. În jur, lux. După două zile, am schimbat cuvântul. Nu de lux am avut parte, ci de opulența, diferența există în cuvânt, dar mai ales în experiență. În Turcia nu experimentezi splendoarea și eleganța hotelurilor, ci abundența și prisosul. Fără absolut nici o plângere despre hotel, afirm că am petrecut câteva zile în belșug. Toate obiectele, toate decorurile, toate decorațiile nu se îmbinau pentru eleganță, toate se potriveau unei așteptări ale omului bogat. Să mai amintesc și aici diferența dintre bogat și aristocrat? Nu e necesar. Constatarea asta a mea m-a întristat. Exact, cam asta fac eu, caut cusururi într-o viață îmbelșugată, dar forma fără fond, personalitatea fără caracter îmi provoacă năsucul să fie ghiduș. Se strâmbă după niște comenzi ale creierului care nu poate să împace contrariile. De fapt, toate împotrivirile mele sunt cauzate de aceste contrarii.
În ora aceasta de viață caut să mă împac, și nu știu cum și de ce, dar Turcia a adus o oră importantă în ceasul vieții mele.