Parcă am fi în Turcia

E sigur acum, imediat blogul o să mai aibă un text despre Turcia.Când am scris data trecută, nu eram sigură dacă o să mai revin asupra experienței mele din această țară.
Totuși, revin.
Din cele câteva zile petrecute acolo, mi-e imposibil să scriu despre turci, dar trăirile mele numără impresii destul de puternice. Am privit fizionomia turcilor, dar am meditat la opulență. Comportamentul omului turc mi-a rămas necunoscut, la hotel am avut parte de angajat care zâmbește, nu de etnie, nu de cultură sau fel de a fi.
Hotelul meu, ca multe altele de pe litoralul turcesc, numără o mână de stele, iar construcția lui aducea foarte bine cu un mic orășel, nu-ți lipsea nimic sau venea în întâmpinarea nevoilor tale. În prima seară, am ajuns seara la hotel, știu că m-am oprit în apropiere de recepție, am dat capul pe spate și am privit. Bineînțeles că am scos onomatopee, dar am și rostit: parcă am fi, iar propoziția mi-a fost completată de un angajat român care tocmai trecea pe lângă mine, eu, parcă am fi, el, în Turcia.
Parcă am fi în Turcia.
Asta a ieșit. Eu voiam să spun că parcă am fi pe un vapor de croazieră. Construcția hotelului te trimitea puțin cu imaginația în direcția apelor și a vapoarelor.
Angajatul acela avea și el dreptate. În jur, lux. După două zile, am schimbat cuvântul. Nu de lux am avut parte, ci de opulența, diferența există în cuvânt, dar mai ales în experiență. În Turcia nu experimentezi splendoarea și eleganța hotelurilor, ci abundența și prisosul. Fără absolut nici o plângere despre hotel, afirm că am petrecut câteva zile în belșug. Toate obiectele, toate decorurile, toate decorațiile nu se îmbinau pentru eleganță, toate se potriveau unei așteptări ale omului bogat. Să mai amintesc și aici diferența dintre bogat și aristocrat? Nu e necesar. Constatarea asta a mea m-a întristat. Exact, cam asta fac eu, caut cusururi într-o viață îmbelșugată, dar forma fără fond, personalitatea fără caracter îmi provoacă năsucul să fie ghiduș. Se strâmbă după niște comenzi ale creierului care nu poate să împace contrariile. De fapt, toate împotrivirile mele sunt cauzate de aceste contrarii.
În ora aceasta de viață caut să mă împac, și nu știu cum și de ce, dar Turcia a adus o oră importantă în ceasul vieții mele.