Știu că știu, dar nu știu

10616648_839594449384044_5862881297746137786_nAm o memorie teribilă! Țin minte cu precizie tot ce m-a impresionat. Pentru suferințe aș putea să jur că am un sertar special unde uitarea este interzisă.

Pe de altă parte, pierd din memorie cantități mari de informații. Un exemplu. Am citit Război și pace de Tolstoi în liceu. Aș putea să redau firul narativ, posibil perimat. Prezentarea faptelor e neclară. Am aflat despre masoni. Nu pot scoate nimic din subconștient. Știu că știu, dar nu știu.

Trăiesc în ciudă culturală.

Am încercat să corectez deficiența asta mentală. Nu am reușit. Sunt o infirmă. Mă simt. Iar sertarul special al suferințelor mi-e tot mai nesuferit. Îmi alungă gândirea și mă ține prizonieră în judecăți mediocre.

O neplăcere îngrozitoare mi-a revenit de la bunica Marei din partea tatălui. În urma separării de tatăl fetiței mele, mama lui a tras concluzia că noi ne-am făcut viețile noastre și cel mai bine pentru Mara ar fi să trăiască în continuare în casa ei cu o femeie pe care să o aleg eu și să o plătească ea.

Am reacționat. Nu am fost delicată și nici nu simt vreo părere de rău. Când o mamă devine Mama? Când blândețea unei mame se transformă în constrângere matriarhală?

Mi-am pus multe întrebări și au urmat reacții peste reacții. Am urlat, am înjurat, m-am acoperit de primitivism în limbaj. După un timp, mi-am permis să gândesc. Am înțeles rațional că bunica își protejează familia cum știe ea, prin amestesc nedorit în viața fiului ei, prin prelungire, viața mea și a fetiței mele.

Am hotărât să tac și să nu mai jignesc. M-am umplut de bube de la stres. Întoarcerea involută a pricinuit o desfigurare.

Mi-e clar, acum și în viitor, că suferința asta nu o s-o uit. Mă străduiesc să nu o hrănesc. Aș prefera să înlocuiesc intensitatea durerii cu monstruoase cunoștințe. Să devin diplomată și perfidă. Să o copiez pe bunica într-o admirație mută.

Mi-e imposibil azi.

Dar și mâine este o zi. Scarlet O’Hara

Chiar mă simt pe aripile vântului.

Leni Caler

Textul de ieri nu s-a încheiat la punct. Am pus punct, dar ieri, toată ziua, am simțit un fel de agitație emoțională.
Am încercat să-mi amintesc ce am citit eu pe filele Jurnalului lui Mihail Sebastian în facultate. Memoria mi-a redat imaginile unei săli de seminar, ale unui profesor, dar nu mi-a înapoiat nici un conținut cu transmitere de informații.
Parca n-aș fi citit cartea, de ieri mă simt o falsificatoare de lectură. O carte citită, dar cu povestea uitată mai poate fi socotită ca luată la cunoștință?
Azi consider cartea necitită.
Ieri, după ce am stabilit un nou statut pentru Jurnal, am căutat să citesc despre Leni Caler. Am găsit material pe internet și mi-a plăcut duduia. Mi-a părut și rău de ea, dar părerea de rău ar fi bine să se citească într-o notă de empatie.
Sunt, ce e drept, capricioasă, cochetă și frivolă. Dar n-am făcut niciodată ceva numai din cochetărie, capriciu, frivolitate.
Empatia se oprește la frivol, eu niciodată nu am umblat după plăceri ușoare.
Leni Caler a fost o actriță și o cântăreață care a fascinat în perioada interbelică. Fascinația publicului s-a confirmat și prin pasiunea stârnită de Leni unor personalități ale momentului, Tudor Arghezi, Camil Petrescu, Mihail Sebastian.
Camil Petrescu este acela care a sculptat-o intelectual, actrița având ceva al ei, dar lipsindu-i un bagaj cultural.
La bătrânețe a scris Memorii, iar paginile ei, flatante pentru ea, dar și discrete, au făcut posibilă reconstituirea unor pasiuni, confirmarea unor însușiri, gelozia lui Camil Petrescu, disperarea lui Mihail Sebastian.
La sfârșitul anilor 50, Leni Caler se exilează la Berlin.
După ce s-au scris piese pentru ea, Jocul de-a vacanța al lui Mihail Sebastian, după ce Camil Petrescu i-a dormit pe preșul ușii o noapte întreagă, după dedicații argheziene în Bilete de papagal, un ziar al epocii, Leni Caler a fost uitată într-un allegro neașteptat.
Leni Caler a fost iubită, adulată, uitată, drumul firesc al oricărei femei cochete, capricioase, frivole.
Să nu ne pară rău, am certitudinea ca Leni Caler a știu să ia toată frumusețea sufletelor care au iubit-o, iar frumusețea asta i-a alinat bătrânețea, iar ea nu a ajuns niciodată bătrână, ea doar nu a mai fost tânără.