Încă suntem în stare să gândim

O să vă rețin puțin atenția. Azi o să merg în Formentera. Formentera este o insulă micuță în apropiere de Ibiza. Partenerul meu tăcut va fi Saul Bellow, un scriitor câștigător de premiu Oscar. Mă încântă premiul. Îmi oferă certitudinea unui timp petrecut interesant. Sunt sătulă de persoane complet angajate în viața de toate zilele. Șicane de serviciu, seriale noi pe Netflix, mâncare, rate la bancă, meșteri etc!

Îmi doresc mai mult de la viața de toate zilele, de la conversațiile cotidiene.

Notez mai departe un fragment din prelegerea lui Saul Bellow la decernarea Premiului Nobel pentru Literatură, 12 decembrie 1976.

Ce se întâmplă cu arta și literatura? Ei bine, gălăgia teribilă ce ne înconjoară nu ne-a copleșit întru totul. Încă suntem în stare să gândim, să facem deosebiri, să simțim. Activitățile mai pure, mai subtile și mai înalte nu au căzut pradă furiei sau prostiei. Nu încă. Cărțile sunt în continuare citite și scrise. Poate că a devenit mai greu să ajungi la mintea învolburată a cititorului modern, dar îți poți croi drum prin zgomot, să ajungi în zona liniștită.

SmartSki sau liniștea familiei

14889756_1247629765297346_2070033832537813623_oCioc-cioc! Cine-i acolo? Sporturile de iarnă. Care sport de iarnă? Preferatul, alunecarea pe zăpadă cu clăpari și schiuri.

Îmi bate soarele în geam în timp ce scriu, dar nu mă păcălește. Gândul meu e la brazi, zăpadă și sarmale. Vine iarna, iar anotimpul ăsta ne trimite la munte. Să schiem, să experimentăm pe pârtie sentimente copleșitoare de libertate, de mulțumire intensă, de bucurie. Eu să-mi amintesc din nou de Mihail Sebastian și propoziția lui testamentară, a schia înseamnă să-ți salvezi viața.

Am nevoie din când în când să-mi salvez viața. O fac de fiecare dată când prind un genunchi îndoit perfect la executarea unei cristiane.

Nu împărțim cu toții plăcerea pentru schi, dar părinții își cară după ei pruncii, iar iubiții, plini de încărcături emoționale, insistă să-și urce partenerul pe schi. E dificil să-l înveți pe celălalt. Nu ating aspectele psihologice. Trec în revistă factori care provoacă tensiune într-o vacantă. Un partener nu știe să schieze și te reține la baza pârtiei deoarece acel să petrecem timp împreună să nu devină motiv de ceartă.

În Timișoara avem o soluție. Poți pleca la munte liniștit cu pruncul. Sau cu iubitul. La Shopping City Timișoara s-a deschis de curând SmartSki. O pârtie de schi situată în mall unde poți să primești primele lecții. Să vă notez avantajele. Dacă mergeți cu pruncul, îi vorbește în limba lui. Mara mea a învățat să schieze în Austria. Dificultatea a stat în limbaj. Cum îi explici unui copil de 4 ani tehnicile de a schia când nu cunoaște limba? Mi-ar fi plăcut să existe și acum doi ani când Mara a urcat prima dată pe schiuri.

Mi-ar fi plăcut să iau și eu câteva lecții înainte să mă urc pe schiuri. N-am avut de-a face cu bariera limbii, am avut un monitor care vorbea limba engleză, dar confortul ar fi fost altul să fac exerciții într-un mediu controlat și nu pe o pârtie unde de multe ori am crezut că o să-mi rup fundul fără nici o exagerare.

Cu SmartSki ai doar avantaje: monitor care vorbește în limba ta, o atmosferă prietenoasă, un bar de unde poți să-ți urmărești pruncul sau iubitul/iubita făcând progrese. La final mândria va fi a amândurora. Unul că a învățat, celălalt că și-a obținut mult visata excursie la schi fără smiorcăieli. Un copil smiorcăie, o femeie de asemenea, un bărbat bombăne.

Aș sugera să nu evitați zona SmartSki din mall. În contextul prezentat de mine, semnifică liniștea în familie sau cuplu. Cum nu m-am avântat să povestesc despre implicațiile psihologice, o să mă abțin și de la a enumera avantajele practicării unui sport pentru sănătate. Presupun că fiecare are habar despre folosul mișcării pentru trupul nostru.

O să vă las și o fotografie cu mine de la un scurt exercițiu la SmartSki. Dacă ajungeți, vă rog să-mi scrieți și mie. Nu mă lipsiți de partea mea de mândrie.

SmartSki, Shopping City Timișoara, zona food court.

Cinque Terre

În 22 august, anul acesta, m-am trezit, am băut fresul de grefe și ceaiul, și m-am pus la drum. Eu și cea mai bună prietenă ne-am urcat în mașină cu destinația Cinque Terre. Nu știu cum se face, dar ne stă foarte bine cu drumul. Se așază peste alcătuirea noastră ca un sacou cusut direct pe trupurile noastre.
Am ajuns în Cinque Terre în 23 august pe la pranz. Ne place nespus să rătăcim drumul. Așa că în 22 ne-am rătăcit prin Verona.
Recunosc, dimineața de 23 a început magistral, cu șampanie și un mic dejun festin. La prânz abia am descoperit un alt fel de a fi al italienilor.
Un fel indolent pentru turiști și nevoile acestora. Am început ziua cu șampanie și am terminat-o cu o amendă de 121 de euro pentru parcare.
Să nu accelerez povestea, dar amintirile sunt deja copleșitoare. Nu am nici o grijă că nu am capacitatea de a reda fidel ceea ce am trăit în Cinque Terre.
Cinque Terre este o regiune din Italia patrimoniu UNESCO. Tradus, mașinile nu au voie să intre în nici un sat din cele cinci. Noi am fost cazate la Manarola. Există bariere care nu-ți permit accesul. Când ajungi în fața barierei, ca orice turist sigur pe el, ceri explicații și dai explicații.
În engleză, în italiană, în oricare altă limbă pe care am probat-o, italienii nu lămuresc. Unde lăsăm mașina? Avem bagaje. Ce reprezintă cele două bariere?
De la prima barieră ni s-a permis accesul până la următoarea pentru a ne caza, apoi să aducem mașina în parcarea cu plată. Ne-am cazat, dar în acest timp am luat o amendă de 121 de euro. Nu era permisă parcarea acolo, doar rezidenții au dreptul. Specific că și de la această barieră am mers în pantă aproximativ un kilometru până la hotel.
Drama s-a dezlănțuit când am părăsit Manarola. Am urcat cu bagajele. Chipul prietenei mele, pe care l-am privit cu îngrijorare, reda aspectul acela de ceară, un aspect folosit ca efect în teatru pentru verism.
Da, acestă organizare este de-a dreptul hidoasă.
Chipul meu l-am zărit în câteva oglinzi retrovizoare, dar eu, la polul opus, roșesc. Am ajuns la mașină sfârșite, nervoase, cu niște cuvinte laudative pentru italieni. Cum să subliniez laudative? Cu italice sau se desprinde din text insinuarea?
Succint, cam asta am întâmpinat la parcare și cazare. Am scris despre nemulțumiri, despre încântarea pe care am experimentat-o în acel peisaj într-un text separat. Subliniez doar că Cinque Terre constituie o destinație perfectă mai ales pentru iubitorii de drumeții. Am parcurs și noi un traseu între două sate, dar și aici o să construiesc un text separat.
Vacanța din august poate fi cuprinsă doar din părți, întregul mă pierde prin iritația pe care o resimt de fiecare dată când îmi amintesc de dispoziția italienilor de a evita orice efort pentru turiștii derutați.
Am fost o turistă derutată, dar m-am întors o româncă încântată.
Viața e dulce în Italia, e extrem de dolce vita.