Prea puțini scriu despre părinții despărțiți

Ca să te odihnești noaptea, ai nevoie să recunoști zgomotele casei și cartierului. M-am reobișnuit cu sunetele de la Severin. Mâine plec la Timișoara. De două nopți nu mă mai trezesc câinii, țiglele desprinse de pe acoperiș și vântul.
De Crăciun am petrecut acasă, cu familia. M-am plimbat între case pentru că de sărbători împarți și te împarți. Să fie toată lumea mulțumită. Firește, nu e toată lumea mulțumită!

Ce se poate face? Soluții sunt, dar pentru cine are urechi să mă asculte, sugerez să nu se facă nimic. Zâmbiți mai mult celorlalți. Surâsul dezarmează. Atacul întârzie sau nu mai are loc.

A fost pomana bunicului. Am ascultat popii și mi-am privit mama și unchii. Orfanii! De puțin timp, copiii nimănui. Cum o fi?! N-am întrebat. Îi iubesc puțin mai mult pe fiecare dintre ei. Dacă este cu putință.

Am citit. M-am uitat la filme. M-am jucat cu copiii. Am mâncat. M-a durut capul înfiorător. Împart mult. Mă împart între mama și tata. Între casa mea și casa lui Făt Frumos. Îmi împart copilul. Sunt oarecum sătulă. Gata! Nu mai dau! Nu mai vreau! Gândesc uneori în felul acesta. Nu e corect. Dau un pas înapoi. Plâng ca o smiorcăită. Mă folosesc de blog să defulez. M-am prins între timp că prea puțini scriu despre părinții despărțiți. Majoritatea femeilor, după ce nasc, devin pricepute în mamiceală. Dau mai departe din experiența lor în care ambii părinți locuiesc în aceeași casă și se iubesc.

Unii părinți încetează să se iubească. De ce? Habar n-am. De ce ai iubit de la început? Începi să iubești. Sfârșești să iubești. Desigur, nu e capăt de lume. Învățați că eșecul semnifică o lecție. Cum? Cu demnitate. Dragostea n-are nimic de-a face cu mila. Să nu mai vorbim de sex.

Să te pui cu obișnuințele și situațiile mulțumitoare înseamnă maturitate. Ăla e bărbatul. Aia e femeia. Să fii bărbat?! Greu. Să fii femeie? Dificil. Murim fetițe și băieți. Pentru că vrem să nu supărăm. Să nu deranjăm. Să nu fim fericiți.

Cine își dorește fericirea pe alocuri, hrănește un individualism potrivit. În cazul meu, dacă nu vreau să mă închin, nu o fac. Și nu mă simt prost. Dacă nu vreau să înfolofesc copilul, nu o fac. Dacă vreau să se joace mai mult copilul și să studieze mai puțin, o fac. O prietenă mi-a murit la 30 de ani. Un prieten mi-a murit la 36. Era gay. Era un geniu. M-a ajutat să devin o persoană mai bună. Mi-a hrănit inteligența. Nu a murit pentru că i-a plăcut penisul. Viață înseamnă mai mult decât competențe la școală, o diplomă, o casă și copii. Pentru unii viața are cutare interes. Ce interes?

Să descopere. Să greșească. Să râdă. Să fie bine cu sinele. Să onoreze viața prin joc și joacă. Urmează o banalitate. Nu suntem toți la fel. Ne judecăm pentru lipsa de uniformitate. Ne disprețuim.

Am stat cu o prietenă la masă. I-am zis: Mereu mi-ai reproșat că am fost mai prietenă cu. M-am gândit. Nu prietenia mea ți-a lipsit. Nu-ți place neapărat persoana mea, gândirea mea. Îmi ești recunoscătoare, loială și avem un interes comun. M-a contrazis. I-am zâmbit. Am continuat să stăm la aceeași masă. Era cazul să dau dovadă de un strop de maturitate. Mama e orfană. Se schimbă vremurile. Se reașază genele. Dispar unele dintre. Mamanu a devenit mamaie. Eu sunt mamanu. Mara e strigată uneori Dunia.

Nu se schimbă vremurile. S-au schimbat. Să ținem pasul. În aceste vremuri unii părinți se despart, dar aleg să-și crească copiii împreună.

După un timp totul o să fie bine.

Celălalt să-ți impună Cum Să-Ți Trăiești Viața?

Datorită campaniei #poartaocarte, începută cu doi ani în urmă, s-au înmulțit replicile celorlalți către mine: citești pentru că ai timp.

Mă aflu într-o etapă a indolenței. Știu asta pentru că lipsa nervilor nu mă convinge de înțelepciunea proprie. Miserupismul dovedește o mai bună stăpânire a sinelui. Am făcut un pact cu instinctele mele. Le mai și onorez din când în când printr-o abandonare în luxurios sau manifestări agresive. Confirm, sunt freudiană.

Eu citesc cu scopul de a face educație. Nu mi-a încredințat nimeni misiunea, dar am ales. Acum mă dedic și mă străduiesc să fiu eficientă în pătrățica mea. Contrar părerilor, lectura nu te aruncă în iluzii, te curăță de ele.

Cărțile mi-au potolit entuziasmul și admirația pentru multe perioade din istoria umanității. Mă topeam după anii 20. Un exemplu. Dar bibliotecile conțin pe rafturile lor și jurnale, memorii, cărți de istorie. De pe filele acelea recuperezi relatări, fapte lipsite de forța imaginarului.

În anii ăia femeile deveniseră deja o voce, dar nu suficient de puternică. Tații aveau drepturi asupra fiicelor, bărbații asupra soțiilor. Un tată putea să-i îndepărteze uterul fiicei lui dacă poftele stricau reputația familiei. Avorturile ucideau femeile, iar cele care supraviețuiau, mergeau la închisoare. În vremurile acelea, puritatea femeilor ținea de supraviețuire. În ce condiții se desfășura un avort? Și ce preț plăteau femeile pentru un act sexual?

Virginitatea a avut rostul ei. Am progresat mult de atunci. Nu în gândire, misoginismului îi ia extrem de puțin să erupă.

Sexul e o plăcere pentru ambele sexe. Percepția pe categorii de gen ține de educație. Societatea actuală se confruntă cu problemele ei, iar sexualitatea nu ar trebui să fie o chestiune discutabilă. Medicina a adus soluții, a luat măsuri. Dispunem de planificare familială, de clinici specializate, de informații. Vremurile s-au schimbat, să ținem pasul!

Ca persoană necredincioasă, m-am declarat atee, mai primesc întrebarea: și dacă există Dumnezeu? Știți cum ajunge la mine? Ajunge în următoarea notă: Dacă vine taică tu și te prinde, o să fie vai de tine!

Nu mai sunt un copil. Sunt adult. Nu-mi mai este frică de pedeapsă. Îndoiala dorită de bigoți să mi-o sădească în suflet le-o răstorn: Și dacă nu există Dumnezeu? Dacă asta e singura viață și tu nu te bucuri de farmecul ei, inclusiv de plăcerile senzuale din cauza părerii celorlalți? Celălalt să-ți impună Cum Să-Ți Trăiești Viața?

Călătoria pe Pământ, cu Natura, luna și soarele, cu înghețata, cafeaua și carnea la grătar, cu sărutul, arta și prietenia e suficientă pentru a te dedica unui concret și nu unor reprezentări, fie ele excepționale pentru că au ieșit din imaginația lui Dante.

Pe Pământ, Infernul și Raiul sunt clar literatură. Dincolo, începând cu moartea, vedem. Dar azi avem altele de făcut. Să scriu un text pe blog în ceea ce mă privește.

Foto: Flavius Neamciuc