TINERII CITESC MUNȚI DE CĂRȚI DE SPECIALITATE

De 5 feb., 2024 0 No tags 0

O ploaie măruntă, o promisiune a primăverii care a atacat deja pământul, ne-a udat nasurile dis de dimineață. Ne-am urcat, copiii și cu mine, tăcuți în mașină. Să nu speriem aerul plăcut de afară. Mara a dat drumul la muzică. Mateiu a concluzionat că e urât afară. Mateiu, ploaia te udă sau o simți? Și la fel ca sora lui, Mateiu simte ploaia. Copiii simt.

Cele câteva ore petrecute de Mateiu la grădiniță mi-au permis să reiau vechiul program. După ce-mi sfârșesc tura de șofer, să revin cu o cană de ceai pe canapea și să citesc o oră încheiată. În ora deloc încheiată m-am apucat de Arto Paasilinna, Fiul Zeului Furtunii. Din primele pagini te convingi că urmează o poveste cu inserții antropologice. Condițiile naturale și social-culturale ale omenirii sunt abordate prin poveste. Și mi-a zburat gândul la toate poveștile cu care am crescut. Povestea muschetarilor, povestea lui Lucien de Rubempre, povestea lui Andrei Bolkonski, povestea lui Raskolnikov, povești peste povești, povești care mi-au trecut sufletul prin toate stările caracteristice omului. Am râs. Am plâns. Bucurii, tristeți, neliniști, sfârtecări, sperieturi le-am strâns în mine. Mi-a lipsit, conștientizez acum, apăsătorul sentiment desprins din corectitudinea politică. În toate cărțile citite am râs sau am plâns pentru om, în nici un caz pentru rasă, gen, religie sau orientare politică. Am simțit cum copiii simt ploaia fără să le pese de consecințe.

Tinerii de azi, mă refer la 20 plus, chiar 30 plus, citesc munți de cărți de specialitate. Acele cărți care, chipurile, te învață cum să-ți îmbunătățești viața. Cu siguranță îndeplinesc și această funcție, dar pot să jur fără să mă trăsnească nici un zeu sau să-mi pocnească o venă, că toate aceste cărți nu-ți permit să râzi ca apucatul, să te înfunzi de plâns și să jelești durerile altora devenite durerile tale. Ți-ai suflat nasul și ai șters muculeții. Pe tine te compătimești, te consolezi și te îmbrățișezi cu înțelegere.

Oamenii au devenit cititori atenți, responsabili, dar străini de emoție. Frica de a fi răniți ne-a sterilizat, am devenit inapți să simțim. Castrați de emoție, acționăm în numele unei corectitudini conforme cu cerințele rațiunii politice și economice. Ce trist pentru rasa noastră!

O lume fără povești este o lume fără culori. Ne îndreptăm spre albul aseptic. Nu distrugem răul, distrugem bine și răul laolaltă. Binele și răul coexistă. Unde ne așezăm mâna cu autoritate înclinăm balanța. Puteți să simțiți asta?

Foto: Carmen

No Comments Yet.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Solve : *
14 + 21 =