Avea tata, sper să nu mai aibă, un baton de cauciuc gri. Îl numeam pulan. L-am văzut bătând cu el animalele. L-am urât în toate momentele în care l-a utilizat. Am trecut peste. Vorbesc acum despre batonul de cauciuc în urma zilei de vineri.

Vineri dimineață m-am pus pe tocuri, niște stiletto de piele întoarsă indigo. Am participat la conferința organizată de Maria Grapini, Oportunități de dezvoltare regională prin transport și turism. Există articole în presă, nu o să-mi plictisesc cititorii cu o relatare. V-am obișnuit cu o perspectivă.

De unde am stat eu, rândul al treilea, am observat o Maria Grapini cu descărcări emoționale nepotrivite, un Sorin Grindeanu ploconit, pe Michal Cramer concentrat pe subiect, pe Romina Faur cu o expunere precisă, pe Sergiu Morariu rostind că lipsa infrastructurii poate fi transformată în avantaj.

La pupitru s-au perindat mai mulți vorbitori. Am notat despre cei rămași în amintire. În carnețel am mâzgălit mai mult.

De foarte multe ori mă întreb: de ce toate astea? Mă chestionez cu privire la angajarea oamenilor în diferite aspecte ale vieții. Vineri a revenit întrebarea. M-a apăsat pe umeri inutilitatea zbaterilor umane. M-a agasat interesul depistat în spatele fiecărei acțiuni. Subiectul conferinței, turismul, m-a provocat să-mi răspund. Nu mă obosesc să o fac de obicei. Mi-e moartea foarte clară ca soluție.

Am considerat că omul are de ce să se frământe atunci când îi este afectat mediul înconjurător. Angajarea se justifică. Schimbările mediului înconjurător modifică aspectul, firea, conduita persoanelor.

Îmi pare că aproape orice influență produce modificări la ființa socială. Până devenim lucizi în fața influențelor, caracterul este în parte format. Credeam că nu prea mai am ce să descopăr la mine la cei 33 de ani. Am greșit. Există părți necunoscute sau părți de care nu sunt încă conștientă.

Am plecat de la conferință cu dorința de a revedea Berlinul și de a reciti despre Cortina de fier. Am plecat pe tocuri spre o aniversare a celor de la Ceva dulce. Li s-a tăiat moțul. De acolo, cu o oprire la Miracolul plantelor, m-am îndreptat spre Amphora.

Pe la opt seara mi-am amintit de pulanul gri. Picioarele pulsau. Mi-am zis că așa s-or fi simțit și animalele lovite de tata cu pulanul. O manifestare a degetelor de la picioare a avut un rezultat: pierderea echilibrului. Domnul fotograf Flavius Neamciuc îmi împrumutase cu bunvoință umbrela lui. Dar tocurile și mânerul de lemn al umbrelei au provocat cedarea. Am abandonat. Am înapoiat umbrela și am plecat spre casă.

Ziua de vineri a stat sub egida următoarelor cuvinte: tocuri, avantaje și concret.

Perspectiva mea asupra zilei de vineri.