Mi-e somn. Refuz să pun capul pe pernă. O aud pe Daniela Rațiu într-o ureche: Măcar o pagină, măcar o pagină pe zi! Nu o să-mi iasă pagina, dar nici la culcare nu merg cu mâna goală.

O să vă provoc. Vă rog să acceptați deoarece mă ajută să mă simt utilă.

Cum lectura acestor zile este Alexandr Soljenițîn, provocare își are sâmburele în paginile Gulagului. Unii știți, alții nu știți și nu puțini se fac că nu știu. Stalin a stârpit în masă poporul rus. Mielușeii s-au lăsat duși la tăiere. Comparația îi aparține autorului.

Ce m-a șocat pe mine au fost rușii, care deși se aflau în siguranță într-o altă țară, au decis să se întoarcă chiar dacă urmau să fie trimiși în lagăre. Unii n-au bănuit, dar alții au știut. S-au întors. După ce am depășit șocul, m-am întrebat ce anume din noi ne împinge spre asemenea gesturi și mai ales de ce?! De ce alegi tortura, umilința, închisoarea?

Aici vă provoc.
Mi-am imaginat cum ar fi să trăiesc într-o țară departe de România. Să nu cunosc limba. Să nu cunosc nici o altă persoană. Să n-am acoperiș. Să n-am nimic și pe nimeni. În același timp să trăiesc. Aș trăi cu adevărat? Cam așa a arătat viața unui cetățean rus după căderea imperiului.

Cine ar alege să se întoarcă?

Foto: Bogdan Mosorescu