Vaccinarea sau credința în sistemul imunitar, gândirea pozitivă, legume și dumnezeu

Urmează să nasc. Mi-am făcut bagajul. Aștept să fac poc. Ieri m-am testat pentru SARS-COV-2. Până am primit rezultatul m-am aflat într-o stare nervoasă.
În același timp citesc despre Roosevelt și despre paralizia infantilă sau poliomielita. Roosevelt a fost victima acestei respingătoare boli. O personalitate ca a lui a luat boala ca pe un adversar care urmează să fie învins prin voință, tratamente cu titlu de încercare, băile, și exerciții lipsite de indulgență.

În vremurile actuale, societatea pare împărțită între cei care cred și cei care nu cred în vaccin. Mi-a fost greu până să și notez această neghiobie. În 2021 discuția n-ar trebui să plece de la a crede sau a nu crede. Vaccinul face organismul mai puternic împotriva infecțiilor. Vaccinul merge alături de sistemul imunitar și nu împotriva lui.

Indiferent ce alegem, vaccinarea sau credința în sistemul imunitar, gândirea pozitivă, legume și dumnezeu, o să suportăm consecințele. Aceste consecințe le vom suporta ca grup și nu ca indivizi. Cei mai slabi dintre noi vor muri. Sistemul slăbit de alte boli va ceda în fața virușilor. E selecția naturală. Găsesc amuzant că tocmai credincioșii vorbesc despre selecția naturală. Li se pare firească selecția, dar nu acceptă că avem strămoș comun cu maimuțele.

Societatea e impregnată de învățături lăutărești. După putințe, după ureche, datorită cantității de informație, lăsăm deoparte studiile și opiniile profesioniștilor. Avem un creier, îl folosim. Susțin utilizarea creierului. În același timp raționez că a cânta după ureche, lăutărește, nu mă transformă în Beethoven. N-aș putea niciodată să compun Pastorala. Înțeleg cum funcționează sistemul imunitar și virușii, dar asta nu mă califică în formularea de teorii ca pe Karl Landsteiner. Cine a fost Karl Landsteiner? Click și vă apare o pagină întreagă.

Nu-l interesează pe individ că a transmis un virus unui copil, unei femei gravide, unui bătrân, unui tânăr aparent sănătos. El și-a luat viatamina D de la soare, și-a băut sucurile, a ronțăit morcovii și a gândit pozitiv. Cine moare e selectat natural. El îi mulțumește domnului că are grijă de el și de familia lui.

Dacă un individ mă infectează pe mine și pe pruncul meu nenăscut e selecție naturală și incapacitatea mea de a gândi pozitiv și de a crede în Dumnezeu. Acesta e omul. Acesta a fost omul. Haideți să mai citim ceva motivațional, să ne reîntoarcem la viața simplă și la instictele strămoșilor.

Olivia Steer motivează.
Viața simplă e responsabilă de prea multe morți.
Instinctele strămoșilor ne-au condus la canibalism. Bătrânii erau mâncați în lunile de iarnă din cauza inutilității.

Karl Landsteiner motivează.
Viața simplă, dar acompaniată de știință reduce morții.
Instinctele strămoșilor pot fi transformate și gestionate.

Și ca încheiere, stabilim niște prinsori? Fac poc în februarie sau în martie?

Foto sursă: internet

1 Comment
  • o femeie
    februarie 24, 2021

    de vaccinat sunt bine vaccinata, discutie cu medicul curent pt modul de viata propriu si personal ca e un medicament si cu riscuri. Buna decizie pt ca mi-a facut si teste de anticorpi post vaccinare: nu toate s-au activat la mine, nu toate sunt pe viata, si nici nu pot sta toata viata sa retestez si revaccinez tuberculoza, hepatite sau bolile copilariei. Asa ca legumele, somnul, si linistea emotionala revin in forta ca imunitate pt cele cateva sute de mii de alte virusuri si bacterii si fungus si alti paraziti cu care ne intalnim zilnic.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Solve : *
1 + 7 =