Zanzibar

De la umbra gândului, asta zice Pavic că este cuvântul, o să mă pornesc și eu acum să povestesc despre Zanzibar.
O săptămână între două vineri am privit apusul pe această insulă. Pentru descrierea Zanzibarului nu ma pot sluji de adjectivul frumos, în momentul în care aș scrie frumos m-ați putea considera fără tăgadă mincinoasă.
Frumos a fost valabil două zile, apoi natura și oamenii locului s-au așezat firesc în simțurile mele. Oamenii de aici nu trăiesc în natură, ci cu natura.
Când am traversat prima dată insula, iar de pe un geam murdar de mașină retina mea forma niște imagini cu case de chirpici răsărite parcă în marginea pădurii de palmieri, în gând, într-o tăcere ascunsă în tăcere am cerut să mă înapoiez acasă.
Ce am căutat în sărăcia aceea? Oamenii pe care îi priveam s-au născut doar ca să trăiască o viață, nu viața. Care o fi rostul lor?
Și care să fie rostul nostru? Sau al francezilor care ciripesc întruna, iar în momentul în care cineva îi întreabă de unde sunt muțesc pentru prima dată într-o oră în care nu și-au amintit să tacă?
Sau italienii aferați doar datorită unei naționalități din amintire de imperiu?
Care o fi rostul oamenilor?
Cu această întrebare chinuitoare care aproape mi-a îngreunat genele sau doar un colț de geană am ajuns pe plajă.
Tăcere.
Apa, culoarea, plaja, cerul care în Zanzibar te înconjoară ca o fustă cu crinolină picioarele femeii ajung să alunge din amintire sărăcia, iar după 3 zile de umblat pe insulă, prin sate de chirpici, printr-un oraș cu clădiri negre de timp și de mizerie, sărăcia nu mai este o realitate pe care dorești s-o alungi din amintire. În câteva zile un firesc al insularilor te cuprinde și pe tine.
Da, există sărăcie și oricât de pregătit te crezi pentru ea o să te izbească de pământ la prima întâlnire, dar într-un timp prezent, susținut cumva cu povești despre sultani, oamenii din Zanzibar trăiesc fără ziua de mâine.
Iar azi e suficient să-i facă să cânte, să zâmbească, să-și continue orele dimineții, prânzului și amurgului.
În Zanzibar, Dumnezeu nu a fost generos când a creat, Dumnezeu a eșuat lingvistic, căci eu scriu cu avânt emoțional, dar nu găsesc un cuvânt potrivit care să descrie insula, dar nu mă las și îmi permit, risc o comparație, Zanzibarul este prima contopire a îndrăgostiților, e ca atunci când totul pare o unică îmbrățișare, un unic sărut, iar apoi, sleit de puteri, te ridici în cot și privești chipul iubit sorbindu-i trăsăturile în ființa ta.
Zanzibar, Zanzibar…
Poate ar trebui să mergeți să vă convingeți singuri.

Cu steluță:
Am fotografii multe, dar o să pun imagini pe blog abia după ce mi-am terminat emoțiile de turnat în cuvinte.

10 Comments
  • noctambulul
    noiembrie 16, 2012

    Hmm… Tentant privind prin prisma intrebarii tale referitoare la rostul omului, dar nu si prin cea a impresiilor tale. Oricum, se pare ca ai avut parte de o experienta „out of the ordinary”.

    • dunia
      noiembrie 17, 2012

      Zanzibar este singurul loc unde am plans la plecare. Experienta e unica pana in prezent.

  • Andreea Ursu
    noiembrie 17, 2012

    iuu, dupa asa o poveste abia astept sa vad si pozele. 🙂
    cum de-ai ajuns acolo?

    • dunia
      noiembrie 17, 2012

      In liceu am citit o carte, „Dragoste si moarte in Zanzibar”. Atunci m-am intrebat: oare cine merge acolo?
      Saptamana asta am fost eu. Am mers in Zanzibar pe urmele amintirilor mele din liceu.
      Fotografii o sa pun mai tarziu. 🙂

  • Dan
    noiembrie 17, 2012

    „Sau al francezilor care ciripesc într-una, iar în momentul în care cineva îi întreabă de unde sunt muțesc pentru prima dată într-o oră în care nu și-au amintit să tacă?”
    Mi-a placut la nebunie chestia asta! Adica mai mult mirarea care te-a cuprins constatând asa ceva!
    Incep sa cred ca românii ar trebui sa redescopere lumea, începând cu Columb, Magellan si… Duduca!

    • dunia
      noiembrie 17, 2012

      Eu imi corectai greseala, sau mana. Vezi cum o comit in timp ce fac texte de atentionare gramaticala?
      Am si ras putin pe sub mustati de francezi, recunosc.
      Ha, ha, ha! Accept persiflarea, caci si eu facui o ditamai greseala.

  • Dan
    noiembrie 17, 2012

    Habar n-am despre ce vorbesti tu Duduca, nu mai vânez demult greseli. Eu am zis doar de francezi. Când aud pe cineva vorbind despre ei asa cum ar trebui îmi pierd uzul ratiunii, parol! Ma ridic într-un cot si privesc asa cum spui, dar nu vad greseala!
    Te-ai obisnuit sa nu ma iei în serios, e trist!

  • dunia
    noiembrie 17, 2012

    Cred ca esti printre putinii pe care ii iau in serios.

  • Dan
    noiembrie 17, 2012

    Acuma spui?

    • dunia
      noiembrie 19, 2012

      Acum ai aflat?

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Solve : *
18 − 17 =