Am o voce în lumea virtuală. Nu sunt o voce. Pe undeva am eșuat. Pe undeva n-am acceptat compromisul. Melanjul dintre exigență și mediocritate mi-a stabilit o limită. Social media nu m-a provocat suficient. Literatura nu mi-a plătit facturile.
Ce să fac? Cum să procedez? Mereu m-am întrebat. 11 ani mai târziu și nu dețin nici un răspuns. Ceva am făcut bine. Am rămas constantă. O prezență constantă, un fel de a fi statornic. Am iubit și iubesc cărțile. În continuare cred că starea de bine a indivizilor stă în educație.
Încăpățânarea de a sta într-o lume, într-un loc, într-o idee, într-o afacere m-a adus în atenția oamenilor. Probabil gândesc: Femeia asta când nu râde înainte de toate, este destul de riguroasă. Așa presupun eu că am adunat în jurul blogului o comunitate: grupul femeilor cu defecte, grupul cititorilor pretențioși, grupul mamelor concentrate pe copii, dar și pe sine, grupul ateilor, grupul femeilor care decid pentru trupul lor etc.
Profit de atenția acestor grupuri. Nu sunt o voce. Am stabilit deja. Vocea pe care o am însă nu o puteți ignora. Cu o respirație rapidă care îmi accelerează bătăile inimii îmi anunț intenția de a începe să strâng semnături contra zilelor orașului. O să cercetez cum se scrie o petiție. O să vă bombardez cu mesaje. Semnați împotriva zilelor orașului. Nu ieșiți la concerte în piață. Nu vă zgâiți la artificii. La Timișoara, spitalul de copii se află aproape de centru. Plata pentru artificii ar putea fi redirecționată spre copiii bolnavi de leucemie.
Departe de mine gândul să provoc sentimente de vinovăție. Avem nevoie ca rasă să ne distrăm, să socializăm, să ne jucăm. Zilele orașului reprezintă însă o insultă care pe mine mă doare și mă înfurie. Sumele fabuloase cheltuite pentru distracție mă îngrețoșează. Copiii ne mor în spitale. Adolescentele devin mame. Străzile ne ucid. Educația nu ne mai dezvoltă. E ca în Fahrenheit 451 când un personaj se întreabă dacă rolul pompierilor nu era cumva de a stinge focurile. În roman le provocau. Educația nu cumva TREBUIE să ne formeze și să ne dezvolte însușirile intelectuale?
Spitalele ne vindecă. Adolescentele se protejează. Străzile se construiesc. Educația ne formează și ne dezvoltă. Distracția ne relaxează.
Zilele orașului Timișoara insultă cetățenii. Umilesc. Pentru lupta asta e nevoie să refuzăm distracția pentru prostime. Strategia e veche, e probată și demonstrată. În prezent putem proceda diferit. Condițiile de viață s-au schimbat. Iluzia libertății e în noi toți.
Să stăm cu spatele la zilele orașului. Să stăm în casă. Să redirecționăm banii sănătății în primul rând.
Ne mai auzim!
Foto: Bogdan Mosorescu
februarie 20, 2019
Vezi tu, banii bagati in spitale nu aduc votanti. Paranghelia aduce votanti, cheful si discursul primarului in mijlocul acestuia aduc votanti.
Din pacate banii se sifoneaza in orasul asta si prin alte activitati „culturale” facute doar pe hartie 🙁
Ce bine s-ar putea face cu banii respectivi vedem dar tu cu mine si cu altii cativa…restul vor sa fie chef si distractie, nu spitale.
februarie 20, 2019
Oamenii ies la zilele orașului. Dacă nu ar fi oameni în piață, nu ar exista cerere. De fapt nu este vorba despre politică, primar sau an electoral, ci despre educație, a lua atitudine, a acționa conform situației din țară.
Dacă cetățenii ies, oamenii politici manipulează. O fac de la începuturi. Articolul meu este despre acțiunile cetățenilor.
februarie 22, 2019
Nu cred că funcționează chiar așa asta cu banii – în loc de cumpărat artificii să-i sai spitalelor – dar nu vreau să intru în prea multe detalii pentru că nu sunt foarte informat.
Tu ai dreptate în mare, dar ca niște mase de oameni să se mobilizeze trebuie să fim toți mai maturi și mai umani, ceea ce nu mi se pare că se poate întâmpla prea curând. Oamenii continuă să fie înrăiți, culmea de mulți tineri care cică se revoltă împotriva sistemului. Încă încerc să-mi dau seama cum de am devenit eu mult mia zen decât cei din jur. Mă uit în stânga și în dreapta, unii îi fac proști, hoți, ignoranți etc. pe alții de parcă ar reuși în felul ăsta să-i convingă de ceva. Încep să cred în teorii conspirative prin care omenirea e ținută jos, stresată și chinuită fizic și psihic. Și culmea, nu de PSD, ci de câte un tânăr intelectual care vine și zice că din cauza pensionarilor e prost transportul în comun.
Am observat că unii văd schimbarea în lideri, lideri bine intenționați pe care oamenii să-i urmeze și să fie conduși spre lucruri bune, dar se lovesc de reticență. Ceea ce e bine, zic eu, pentru că s-a trezit în noi ideea de libertate, de a nu mai face ce spune x sau y. Cred că oamenii trebuie ajutați și înțeleși, în speranța că noi toți vom merge într-o direcție care să ne crească nivelul de trai. Dar e posibil să mergem în direcția opusă. Nu știu, n-am o soluție, mi se pare doar că e prea complicat pentru a pune totul în petiții.
Deci eu sunt în grupul cititorilor pretențioși? chiar la atei nu m-aș duce, că deși am niște idei mai ciudate despre religie, nu știu dacă sunt chiar ateu. Și în nici un caz femeie care decide pentru trupul ei. Sau sunt eu un grup aparte? adică atât de tare încât să fiu considrat un grup?
februarie 25, 2019
La fel, nu cred că funcționează așa. Nici eu nu sunt informată, dar sunt aproape sigură că bugetul e împărțit pe categorii.
Putem să boicotăm zilele orașului. Nu mă aștept nici eu la minuni.
Sigur ești în grupul pretențioșilor. Nu pot afirma că am un grup al mârlanilor că ești unul singur. 🙂