22 de cutii de pantofi

V-am scris ieri că o să revin cu o rugăminte. O să cer. În numele a douăzeci și doi de copii înaintez următoarea pretenție:

22 de cutii de pantofi cu funcția schimbată. Să ajungă sub formă de cadouri. Fix în această perioadă. Nu pentru că devenim mai buni, de unde, dar ne facem timp. Unii din frica de Dumnezeu, alții pentru atenția Lui, mulți pentru un delir de grandoare, câțiva din empatie. Indiferent de motiv, copiii or să se bucure. Toți sunt abandonați, copii ai unor mame eroine care au respectat prea mult viața ca să avorteze și prea puțin ca să-i crească.

Copiii cresc fără îmbrățișări, fără afecțiune, fără povești. Cresc cu un sentiment teribil: abandonul. Nu au reprezentările noastre despre viață. Nu pretind nimic, unii nici nu știu că pot face asta.

O să vă las numele și vârsta. Cine îmi ascultă rugămintea, îmi lasă un mesaj, iar în privat putem discuta detaliile despre livrare. Vă mulțumesc cu fierbințeală în minți.

1. Petru, 10 ani, abandonat în maternitate.
2. Andreea, 9 ani, abandonată de mamă, fără paternitate.
3. Adrian și Daniel, 3 ani și 1 an, abandonați de mamă în maternitate.
4. Ana Maria și Denisa, 3 ani și 7 ani, agresate.
5. Alin, 6 luni, lăsat de mamă, vizitat o singură dată.
6. David, 2 ani, abandonat de Crăciun.
7. Cristian, 4 ani, probleme grave de sănătate.
8. Roxana, 11 ani, abandonată în maternitate.
9. Denisa, Daniela, Marius, 10, 13, 16 ani, părinți alcoolici, de 7 ani în asistență maternală.
10. Andrei și Dumitru, 8 și 11 ani, neglijați sever. Mama nu-și caută copiii.
11. Geta și Mirela, 9 și 7 ani, abuzuri severe.
12. Alexandru, 13 ani, părăsit la naștere, retard mental sever, nu a fost niciodată căutat.
13. Ionuț, 13 ani, abandonat.
14. Ileana, Gheorghe, Adriana și Cristina, 5, 8, 9 și 11 ani, abuzați de tată. Mama îi caută ocazional.
15. Camelia, 16 ani, abuzuri severe, este elevă la liceu și învață bine.
16. Denis și Robert, 9 și 10 ani, neglijați, mama își caută copiii.
17. Ștefan, 17 ani, mamă decedată, niciodată căutat de tată.
18. Mirela, 17 ani, mamă decedată.
19. Cornelia și Alexandra, 10 și 12 ani, părinți alcoolici.
20. Florentin, 13 ani, mamă decedată.
21. Teodor, 16 ani, părinți alcoolici.
22. Firut, 12 ani, neglijat, mama a părăsit domiciliul, tatăl nu l-a căutat niciodată.

Foto: Bogdan Mosorescu

9 Comments
  • Oana Radomir
    decembrie 5, 2017

    Eu vreau sa ajut cu ce pot 🙂
    Sa-mi spui cum pot sa intru in contact cu tine pentru a stabili detalii.

    Multumesc 🙂

  • Adina
    decembrie 5, 2017

    Buna, as vrea si eu sa ajut. Se poate sa primesc detalii un privat. Multumesc

  • Dunia
    decembrie 5, 2017

    Desigur.

  • Claudia
    decembrie 6, 2017

    Buna,
    As vrea sa ajut si eu! Imi poti oferi mai multe detalii?

    • Dunia
      decembrie 6, 2017

      Bună, Claudia. Poți să pregătești o cutie de pantofi cu obiecte pentru o anumită vârstă. Acestea sunt criteriile: vârsta și categoria de gen. Fetiță, 7 ani, băiat, 10 ani. Cutia poate fi lăsată la Apiarium, Corneliu Coposu, numărul 5 până în 13 decembrie. În 14 urmează să fie trimise către Drobeta Turnu Severin.

      Mulțumesc.

  • Andreea
    decembrie 6, 2017

    Buna,
    As vrea sa pregatesc si eu o cutie. Ma ajuti te rog cu detalii? Multumesc

    • Dunia
      decembrie 6, 2017

      Bună, Andreea. Poți să pregătești o cutie de pantofi cu obiecte pentru o anumită vârstă. Acestea sunt criteriile: vârsta și categoria de gen. Fetiță, 7 ani, băiat, 10 ani. Cutia poate fi lăsată la Apiarium, Corneliu Coposu, numărul 5 până în 13 decembrie. În 14 urmează să fie trimise către Drobeta Turnu Severin.

      Mulțumesc.

  • Andrada Moica
    decembrie 7, 2017

    Buna ziua,

    Doresc sa ajut, va rog sa ma ajutati cu detalii. Se poate duce cutia/cutiile personal? Eu sunt din Timisoara.

    Multumesc

    • Dunia
      decembrie 7, 2017

      Bună! Cutiile din Timișoara se strâng în data de 13 la Apiarium, pe Corneliu Coposu, nr. 5. În 14 pleacă spre Drobeta Turnu Severin. Se pot duce cutiile personal dacă mergeți în județ. Îmi ziceți și vă dau persoana de contact de acolo.

      Mulțumesc frumos.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Solve : *
9 × 3 =