STAU LA POARTA MATURITĂȚII ȘI NU MI SE PERMITE SĂ INTRU

De 11 iun., 2024 0 No tags 0

Ce înseamnă, în vremurile actuale, să ajungi la vârsta de 40 de ani? Înseamnă, în primul rând, o nepotrivire între vârsta biologică și vârsta psihologică. Întâlnirile din oglindă devin insuportabile și detestabile.

Cine ne privește din oglindă? În ciuda inteligenței și experienței de viață sau în ciuda ignoranței și a naivității, timpul scurs nu ne-a maturizat. Stăm la poarta maturității ca omul de la țară din povestea lui Kafka, În fața legii. Nu ni se permite să intrăm. E un păzitor care nu poate fi mituit. Într-o zi, chiar ziua morții, poarta o să se închidă, iar noi o să murim neajunși la maturitate.

Generalizarea vi se pare greșită, o eroare de judecată a autoarei? Să schimb la persoana I? Cine mă privește din oglindă? Stau la poarta maturității și nu mi se permite să intru? O să mor neajunsă la maturitate. Posibil. Probabil. Imprevizibil. Aștept. Între timp trăiesc cum pot mai bine.

Mi-am evaluat viața și notez că sunt suma unor evenimente care m-au marcat. Povestesc aceleași întâmplări. Evoc aceleași amintiri. Pot foarte bine să mă consider blocată în anumite situații, într-o memorie specifică. Amintirile noi se așază peste amintirile vechi așa cum mi le amintesc, nu neapărat cum le-am experimentat.

Amintirile vin, cele din ultimul deceniu, sub forma unor poze pe rețelele de socializare. Selectez de ani de zile ce-mi amintesc și ce uit. Am uitat mult. Îmi amintesc considerabil.

Conștientizez deplin ce noroc am avut. Sunt sănătoasă, n-am rate la bancă, n-am șef. Cum se face totuși că, deși lucidă și rațională, nu mă consider neapărat fericită? Timpul este răspunsul. Îmi calculez starea de bine din perspectiva apogeului-final, iar recent, firma unde am comandat ușile de la apartament a dat faliment. Falimentul au uitat să-l anunțe. L-am descoperit când am telefonat să întreb de montaj. Am fost poftiți la masa credențială. Am comandat alte uși. Am plătit alt avans.

În această iluzie de focalizare, termenul lui Daniel Kahneman, cum să mă consider fericită?

Nu mă consider. Și totuși sunt. Într-adevăr greu de acceptat.

Foto: Bogdan Mosorescu

No Comments Yet.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Solve : *
5 × 2 =