A adormit Mateiu. E lumină afară. Nu pot să mă opresc din zâmbit. O să scriu. O să citesc. O să fac un duș lung. O să mă uit la James Bond. Înainte de.
Mi-am turnat un pahar de vin. Se combină extraordinar cu subiectul. O să scriu despre George Buhnici. Cine este? Las deoparte identitatea. Contează puțin spre deloc identitatea, mai ales din perspectiva mea. Evidențiez o faptă a domnului Buhnici. Domnul Buhnici a vorbit înainte să gândească și a vorbit la televizor. A trimis femeile grase la sală. La mare dorește să vadă carnea tare pe femei, nu vergeturi, nu celulită. A dat-o exemplu pe soția lui care arată ca o minoră.
M-am hotărât să-l imortalizez și pe blog deoarece azi și-a cerut scuze doamnelor. Eu îi accept scuzele și îi mulțumesc.
Îi mulțumesc numitului George Buhnici pentru că a scos din pasivitate societatea românească. Că s-a fandosit la televizor și a spus cu voce tare ceea ce gândesc majoritatea bărbaților români. George Buhnici e tata. Fetele mele, Napoleon a spus că toate femeile sunt curve, mai puțin mama, dar să nu uităm că și ea este femeie. George Buhnici e profesorul care te-a pipăit sub forma unei atingeri permise unei autorități. George Buhnici e un iubit care nu are habar de geografia bucătăriei din propria casă. George Buhnici e un șef obișnuit care a încercat să te evalueze, să te promoveze, să te stimuleze prin așternut. George Buhnici e bunicul care îi atrage atenția nepoatei că fetițele nu se poartă așa. George Buhnici e fostul soț care publică poze indecente cu tine pe internet după divorț. George Buhnici e un client care te întreabă dacă e un șef cu care poate să vorbească. George Buhnici nu e George Buhnici, George Buhnici e bărbatul român, e mentalitate românească.
Că plătește el pentru toți buhnicii e o simplă întâmplare. Și în plus, tot Buhnici a avut dreptate. Femeile ar trebui să meargă la sală. Eu m-am simțit. Omul și-a exprimat o părere. E părerea lui și dreptul lui să strige și-n gura mare la televizor. Pentru afirmația cu minora e un exemplu de prostie. Ne dezobișnuim repede de inteligență, mai ales dacă educația e de spoială.
Repet, îi mulțumesc. Buhnici ne-a aruncat în față o întreagă mentalitate. Îmi pare rău că femeile au luat-o personal. Că Ioana, Maria și Ileana s-au simțit umilite și s-au justificat. Nu te justifici în fața buhnicilor. Ataci și îi reamintești că nici un bărbat cu acces la iubirea și la sânii mamei nu ar transforma femeia în obiect. Un bărbat care s-a conectat cu mama în primii ani nu are nevoie de substitut de minoră pentru a i se întări penisul, pentru a ejacula, pentru a-și confirma bărbăția. Bărbăția înseamnă mult mai mult, bărbăția înseamnă în primul rând să accepți că ai greșit, să recunoști, să stai în poziția ghiocelului și să te apuci de treabă în ceea ce privește propria persoană.
George Buhnici este în prezent un șantier. Se construiește un bărbat.
Foto: Diana Bodea
Leave a Reply