Dimineata ma trezesc cu gandul la scris, laptopul imi aminteste mereu de scris, noptiera imi sustine volumul gros al lui Mann cu nadejde. In zorii zilei parcurg cateva pagini cu ochi lacomi si cu o retina obosita. Literele se poarta tantos intr-o hora apriga. Am revenit la ochelarii de citit.
Cititul si scrisul ma obsedeaza.
As scrie de combinatia naturii, dimineata iarna, la pranz primavara, de albul-verde al martisorului de anul acesta. As schita o povestioara despre o doamna intalnita pe strada careia i-am oferit ajutorul dupa impresia unei iluzii. Am crezut ca o lasa puterile si se va prabusi, dar ea mi-a zambit si mi-a urat o viata frumoasa, apoi m-a rugat sa-L iubesc pe Dumnezeu.
Dumnezeu e in mine si cu mine. Il iubesc si respect in felul meu, absenta mea de la slujbe si inapetenta religioasa constituie detalii asupra carora nu pot sa-mi incord spiritul mult sau prea mult.
Totusi nu reusesc sa incropesc un text.
Totusi cuget neincetat la scris si la lectura.
De curand, am primit un mail de la editura care o sa ma publice. Redactorul mi s-a adresat cu: stimate autor.
Intr-un context al editurii iesene exist ca autor, desi azi, persoana mea fizica sta vlaguita in fata creatiei, nu cerseste, nu spera, asteapta doar o imprimavarare a puterii care plasmuieste mazgaliturile mele cochete, muieresti pe alocuri.