Ma impart intre un prunc si o carte, ambele apartin pronumelui posesiv, pruncul meu, cartea mea. Ochii si bratele muncesc intr-o oboseala placuta.
Noaptea se intampla insa sa ma smiorcai. Simt ca in paralel, intr-un tren, se desfasoara o viata a mea, alta. Momentan, in viata asta, stau.
Corectez manuscrisul ce a binevoit editura sa mi-l trimita pentru corectare si citesc fraze cu voce tare. Zambesc la unele propozitii suspecte de dibacie si frumusete. In timpul corecturii intinsei un deget si-l pusei in manuta fetei. Cand isi deschise pumnisorul sa ma stranga, aruncai o privire in palma ei. O anumita linie iti zice daca ai talent literar. O pandii.
Poate fata o sa-mi astampere sentimentul ratarii si al rusinii.
Unde anume sa-mi gasesc increderea in mine?
Să râdem înainte de toate
Dunia
flori de camp, curcubee, oameni si carti
Buy me a coffee
Ambasador pentru
Preferința vestimentară a blogului, Atelier Bobar
Partener mieros/sănătos al blogului
Partener prețios al blogului
Acum citesc…
martie 15, 2010
Increderea in tine? In TINE:) si in aprecierea celorlalti. In Celalalt de langa tine, din jurul tau, dintre ceilalti Necunoscuti. Este prea devreme sa vorbesti despre ratare:) E inca dimineata in viata ta, mai ai drum lung pana la ‘noptat. Rusinea cred ca este un factor pozitiv; prea multa ne/rusinare este in jur:). Cred ca este frumos sa-ti fie rusine:)
martie 15, 2010
Are dreptate Luca.
martie 16, 2010
@luca mariana
„…este frumos sa-ti fie rusine”
Uneori tu ar trebui sa cochetezi cu scrisul, iar eu cu actoria. 🙂
@Costel
Nu stiu cata dreptate are Luca, dar ii recunosc patosul… Iti poate schimba intr-adevar starea de spirit.
martie 16, 2010
Draga mea,
Spiritul ăsta tineresc ne macină pe toţi: „n-am făcut suficient”, „până acum trebuia să am şi marea şi sarea la picioare”, „X a reuşit să facă Y lucru pe când era mai mic/ă decât sunt eu acuma”. Să fim serioşi.
Personal, cred că toate au un timp al lor. Ori, dacă am înţeles bine, urmează să-ţi apară un volum, ceea ce e cu mult mai mult decât au reuşit atâţia alţii.
În plus, omul normal (după mine) este acela care caută mereu să se îmbunătăţească şi să facă ceva nou, aşa că sentimentul ratării e o oarecare constantă (chiar dacă neadevărată).
Cât despre încrederea în tine, e acolo în tine. Trebuie doar să o zgândări un pic să-şi revină.
martie 16, 2010
@Cartitoiu
Saru mana pentru votul de incredere! 🙂 Urmeaza sa-mi apara o carte si tocmai datorita ei ma perpelesc. Iti marturisesc sincer k ma mandresc si ma rusinez in aceeasi masura cu ea.
Tragedia vietii mele, ma simt mai buna, k si intelect, fata de multi altii, la fel cum ma simt un nimic, in fata acelorasi.
Starea asta e naucitoare, ma lupt cu ea de mica. Hiba este k inca nu am gasit o solutie.
martie 16, 2010
să fie într-un ceas bun, este primul meu comentar – în noul context! Încrederea e mereu în viitor…nu o putem aştepta privind preste umăr))
martie 17, 2010
Se pare ca au dreptate toti, mai putin tu… Ce zici?
martie 18, 2010
@Vladimir B.
Multumesc frumos!
@Dan
Zic k de data asta imi place sa nu am dreptate! 🙂
martie 18, 2010
Cu plăcere, sunt cu ochii pe tine! Cartea, pruncul, blogul, toate contează, chiar dacă nu în egală măsură. Măsura o stabileşti singură…drepta-socotinţă, se numea în limba veche rumînească)))