Se întâmplă ceva în lume. Mereu se întâmplă ceva. Informația, ușor și rapid, ajunge pe toate gardurile. Facebook, Instagram, Tik-Tok vuiesc. Rar am dat peste o relatare la prima lectură a informației. Citesc câteva păreri și deduc ce a scos lumea din minți. Îmi formez o părere. Aleg o tabără.

De ani de zile are loc acest proces de livrare a informației. Dacă subiectul a dat peste la interior, am notat și eu. În acele dăți, puține de altfel, mi-am luat câteva zile de pauză. Să uit, în ghilimele, bășcălia lui Robert Șerban, evaluarea lui Mircea Dragu, amărăciunea Danielei Rațiu, harța majorității.

M-am întrebat, nu de puține ori, ce gândesc eu despre ce s-a întâmplat. Ce gândesc eu despre bărbatul, fostă femeie, care aduce pe lume un copil? Ce gândesc eu despre postarea Soranei Cîrstea?

Aș începe cu mențiunea că în următoarele zile o să sfârșesc Arhipelagul Gulag, volumul II. Asta înseamnă peste 1000 de pagini de răutate și bestialitate umană. Așadar, în ciuda derutei ființei umane și a societăților actuale, prefer aceste vremuri. M-am întrebat. Vă invit să vă întrebați. Ce anume înseamnă să fii femeie, să fii bărbat? În care vremuri, în care cultură, în care societate? În satele românești e bărbat cel care dă cu pumnul în masă. În urbea românească, bărbatul schimbă pampi la copil. Mesajul apelează la generalizare. E firesc. Pricep asta, dar tot n-am ajuns la ceea ce gândesc eu. Nici nu știu cum să ajung.

Să am o părere. Să n-am o părere. Contează părerea mea. Oricum ar fi, nu mă grăbesc. Simt că nici nu există o stație anume. M-aș avânta să afirm că trăim o perioadă a vendetelor celor oprimați. Femeile se răzbună. Comunitatea LGBTQ se răzbună. Îi găsesc izbitor de asemănători cu Chiștocii din Gulaguri. Unii nu aveți referință. O să vă ajut. Chiștocii erau copiii din Gulag care acționau în turmă după legea celui mai tare. Furau, omorau, violau, umileau fără părere de rău. De ce? Nimeni nu i-a învățat. Generații de copii crescuți fără îndrumarea adulților într-o lume care le-a anulat dreptul de a fi ființe umane.

Prea mult timp așa zisă normalitate a anulat drepturile de a fi ale minorității. Fie roata și pătrată, tot se-ntoarce ea odată. Eu și cei asemenea mie, cei considerați normali, nu suntem victime. Nu disting clar dacă suportăm acum consecințele sau trăim efectele unor rânduieli mărginite. Dar să lăsăm văicăreala pentru linșajul că spunem ceea ce gândim. Homosexualii mergeau la închisoare până de curând. Ei au luptat. E rândul nostru să creăm o strategie ca să ne suportăm cu toții viața de pe pământ.

Pământul ne ține pe toți și o să explodeze cu toți.

Foto: Carmen Vulpea boemă