Am fost la teatru. Am văzut două spectacole în compania Marei. Mara este fiica mea si are 13 ani. La spectacolul Povestea acelor oameni care într-o seară s-au așezat în jurul unei mese Mara nu m-a întrebat nici măcar o dată cât mai durează. În trecut m-a sâcâit cu această întrebare.

Drumul spre mașină l-am folosit pentru a conversa despre ceea ce a văzut pe scenă. Pe mine subiectul m-a răvășit. Îmi scrisese Claudia Ieremia că mă așteaptă la masă în urma anunțului meu public pe Facebook că o să vin la spectacol. Într-adevăr am luat masa cu personajele, am participat la mese asemănătoare ani și ani la rând. Despre ce este vorba? Într-un cuvânt: răni. Este vorba despre răni, despre cum creștem cu aceste răni, cum ne apărăm, cum ne transformăm, cum devenim. Dar lăsați-mă pe mine și mergeți la spectacol. Sunt curioasă de fiecare suflet tulburat de Povestea acelor oameni. O fi posibil să te ridici, să aplauzi pentru că restul lumii o face și să pleci vacă? Vaca a intrat bou.

Teatrul atinge sufletul indiferent de câtă piatră cară de la răni. Teatrul te scoate din rutină. Readuce emoția extraordinară de a te pregăti să ieși, rochia, pantofii, machiajul, care cercei? Teatrul separă o zi care nu se distinge cu nimic de o seară care produce miracole. La mine și la Mara miracolul s-a întâmplat câteva zile mai târziu când l-a recunoscut pe Mateiu Chioariu în spectacolul O noapte furtunoasă. I-am surprins zâmbetul satisfăcut de pe chip. Cum se numea în spectacolul Povestea acelor oameni? Viorel, mama, Viorel, și era așa cripy.

O să mai merg la teatru. Următoarele spectacole sunt Școala femeilor versus școala bărbaților și Exod. Care rochie? Care pantofi? Cu siguranță ruj roșu.