Oriunde plec în lume, când trag ușa în urma mea, mă poticnesc la trasul bagajului. Se înclină într-o parte de la cărți. Pentru zilele petrecute la mare am purtat șapte cărți după mine. Am citit patru. Una dintre ele a fost Problema Spinoza de Irvin D. Yalom. Yalom și-a imaginat viețile trăite de Benedict Spinoza și Alfred Rosenberg, un apropiat al lui Hitler. Citiți-o în ce cheie doriți, pastile de psihologie, sinteza filozofiei lui Spinoza sau ca introducere în apariția nazismului. Aș adăuga: Doar citiți-o! Lectura necesită curiozitate, motivație interioară și răbdare. Nu cer, dar sper.

În urma lecturii am navigat câteva ore pe net. Am citit despre Alfred Rosenberg. I-am privit fotografiile. I-am ascultat două discursuri. Când i s-a citit verdictul, moarte prin spânzurare, își tot acoperea chipul cu mâinile. Mi-a părut rău de el. Mi-a părut rău de omul care s-a născut și a crescut fără iubire. În lipsa iubirii, apoi în căutarea ei, omul comite atrocități. Rosenberg, din mărturii și stenografii, nu s-a lepădat niciodată de Hitler, mai mult, a declarat că nu-i găsește nici un defect.

Vulnerabilitățile deschid porțile credulității. Nici o persoană vulnerabilă nu cercetează mai de aproape. De ce să stricăm o poveste frumoasă? De ce să alegem luciditatea, nici o dovadă nu susține existența lui Moise, când povestea lui ne ajută să ne identificăm cu un conducător curajos, puternic, corect și demn? Mie îmi place personajul Moise și sunt atee.

Într-o noapte, acum vreo 12 ani, m-am trezit în zbaterile Marei. Febrilă, somnoroasă, speriată, a vomitat în pat înainte să realizez ce se întâmplă. M-am ridicat cu ea în brațe. Am mângâiat-o, am schimbat-o, am adunat așternutul cu ea în brațe. N-am lăsat-o nici un minut jos. Îndepărtarea de trupul meu o agita. Așternuturile curate le-am întins cât mi-au permis brațele deja ocupate. Am rămas îmbrățișate o perioadă. N-am adormit sau poate ațipisem când Mara a vomitat a doua oară. Cearșafurile le-am împins cu picioarele și ne-am cuibărit pe pătura curată. A treia oară a vomitat pe mine. M-am șters cu maioul de pe mine și am adormit amândouă sfârșite.

Într-o altă noapte, de data aceasta cu trei ani în urmă, m-am trezit cu mâna lui Mateiu picând ca un butuc. Ne aflam în spital, iar lui i se pusese o perfuzie înainte de culcare. La două dimineața m-a șocat brațul lui înlemnit. Instinctiv l-am luat în brațe să fug pe coridor, dar firul perfuziei m-a oprit. Câteva secunde am privit îngrozită copilul. Nu-mi venea să-l las singur. Lumina de pe coridor pătrundea prin ușa deschisă și însemna ajutorul. Am năvălit pe coridor, dar nu mai păstrez nici o imagine cu ceea ce a urmat. Mă văd din nou cu el în pat și vreo 4 asistente în jurul nostru. Să le ascult cum evaluau situația pornind de la judecata generală, adică a ajuns sau nu a ajuns lichid la plămâni, m-a făcut să-mi pierd mințile. Le-am repezit și sfârșesc relatarea.

Amândouă episoadele țin de vulnerabilitatea mea ca mamă. Indiferent de timpul scurs, fără să depun nici un efort, aceste întâmplări stau vii și ard în mine. Indiferent de cum s-a modificat statutul familiei, despărțirea de tatăl Marei, aceste trăiri m-au marcat, m-au întristat, m-au validat ca mamă în ochii mei. N-am dat bir cu fugiții. Am stat. Am consolat. N-am ales sensibilitatea și să nu asist la măcelărirea lui Mateiu în spital. O mamă nu-și permite întotdeauna să fie mimoză.

Toate familiile au parte de îmbolnăvirile copiilor. Nu toate familiile trec prin separarea mamei de tată și dintr-o dată acțiunile mamei sunt puse la îndoială. Acțiunile mele au fost contestate, iubirea de mamă anulată. Vulnerabilă, înnebunită, furioasă, neputincioasă m-am aruncat în lectură. Cărțile m-au salvat. Freud m-a salvat. Am înțeles că tot ce vine negativ spre mine nu are legătură cu persoana mea. În lupta cea mai personală am zărit puterea capacității de a raționa. Mie mi-a întins mâna Freud. Alții găsesc consolare în religie, alcool, sex, prieteni, terapie. Deschidem ușa în funcție de conștiință. Cine i-a întins mâna lui Alfred Rosenberg? Hitler. Când sunteți vulnerabili, atunci când vi se întinde mâna, concentrați-vă, adunați-vă gândirea rătăcită, și evaluați ajutorul. Răul și binele sunt interșanjabile.

Cel mai corect și demn este să vă concentrați pe copii, pe noaptea când Mara a vomitat de trei ori pe mine, pe noaptea când lui Mateiu aproape i s-au vătămat plămânii. Amintiți-le partenerilor furioși că lupta se duce pe sufletul copilului și nu există scuză. Războiul dintre părinții despărțiți se câștigă prin cooperare și comunicare. E un război din care nu poți dezerta. Dezertarea o plătește copilul prin dezechilibru fizic și psihic. Închideți ochii. Răspundeți.

De ce vă bateți joc de copii?