Sunt napadita de parinti. Imaginea, gesturile, cuvintele lor cresc ca planta de rapita in sensibilitati. Excitantii exteriori imbiba launtricul de negatii.
Asa nu fac.
Asa nu zic.
Limba si actiunea se inlantuie in promisiuni.
Dupa o absenta lunga, saptamana trecuta am pierdut timp cu prieteni din copilarie. Si intr-adevar ce timp pierdut! Absenta ne-a schimbat expresia ochilor, o cautare disperata, muta, trista a chipurilor indragite acum 20 de ani. Am descoperit insa parintii pe fetele lor. Mi-a fost frica.
Apartin unui cliseu majoritar al familiei dezbinate. Nici ceea ce se presupune ca este normal nu m-a inconjurat. Fiecare prieten sau vecin descria o poveste cu fir rupt si innodat. De aceea mustesc de negatie.
NU SUNT!
NU FAC!
Prezentul inca nu contine o concluzie. A inceput sa se traga acea linie dupa premisele emise, dar incheierea nu o cunosc.
Inca nu stiu daca sunt tata, stiu insa ca sunt napadita de parinti.
Să râdem înainte de toate
Dunia
flori de camp, curcubee, oameni si carti
Buy me a coffee
Ambasador pentru
Preferința vestimentară a blogului, Atelier Bobar
Partener mieros/sănătos al blogului
Partener prețios al blogului
Acum citesc…
august 10, 2010
Este din ce în ce mai amar de înteles ce scrii Paula. Se si vede dealtfel. Cu priétenii pierzi vremea? Cu mizerabili (mai ales cei din primul volum) mai înteleg, dar cu prieteni? Ei sunt cei care ramân pâna la urma.
Nu pot sa spun ca înteleg dar stiu ce se întâmpla si n-as fi vrut sa am dreptate acum doi ani. Asta explica totul dar nu justifica nimic. Pacat ! Stii tu de cine.
august 10, 2010
@Dan
Si Paula, si amar, si neinteles!
Pfuiii, de cine e pacat? Am prieteni si foarte buni prieteni, povestea asta, cu cei din copilarie m-a indispus, ce sa fac, daca asta am simtit, indispozitie, pe langa frica?
In paralel, sa stii k rad la fel de colorat!
august 10, 2010
Ma intereseaza mai putin cum spui tu ca râzi. Se vede altceva.
august 10, 2010
Oare cum as putea face sa-ti trimit un zambet? Nu de alta, dar rad asa frumos!
O sa te surprind zilele astea!
august 10, 2010
Ce frumos râd actorii jucându-si rolul!! Dar ei sunt profesionisti!
august 10, 2010
Dar eu nu sunt actrita!
august 10, 2010
Pai tocmai aici e buba…
august 10, 2010
@Dan
In scris mai intotdeauna sunt trista, am incercat sa zburd printre cuvinte, sa zambesc in fraze, dar nu-mi iese.
Dialogul cu tine ma binedispune, si pe blog, si in mail, e ceva caldut in inima; sentimentul k cineva imi poarta de grija si-mi ofera un gand bun, fara sa astepte nimic!
august 10, 2010
Vorbe…
august 10, 2010
Nu sunt doar vorbe, si am eu impresia k tu stii asta! 🙂