Un prieten apropiat si unul departat imi muncesc capul de cateva ore. O poza a prietenului departat imi aduse in atentia dezamagirea. Un sentiment prabusit al asteptarilor parintesti.
De aproape 11 luni imi slefuiesc si eu fiinta cu acest statut, iar dorinta mea ca mama infatiseaza doar sanatatea, vreau un organism sanatos pentru fata mea. Viitorul pretentios ma ingrijoareaza oarecum, asteptarile mele de la ea.
Azi perorez cu intelegerea si toleranta in alegerile copilului meu. Am vazut in jurul meu consecintele parintilor dezamagiti de copiii lor si acest subiect ma indispune si ma infurie in egala masura. Toleranta mea se opreste la definitia cuvantului ingerinta.
As face afirmatia ca o sa-i las Marei ultimul cuvant in toate deciziile importante legate de viata ei, dar cunoscandu-mi caracterul banuitor, e suficient sa pastrez mereu o alarma la nivelul constiintei. Intotdeauna imi iau un 1% de neincredere in orice persoana, chiar si in mine.
Nu am incredere in mine, in educatia si forta mea de a lasa fata intr-o iluzorie libertate umana. Si tocmai de aceea mi-am propus o munca nesfarsita cu creierul meu, accept orice activitate de resuscitare si mentinere a mintii zdravene.
Prietenul apropiat, subiectul ce-l constituie pentru rationare, ma framanta de la o urare facuta. I-am urat pentru noul an multa meditatie, iar tonul folosit a fost unul serios si indeosebi grav. Iubirea de sine si iubirea pe care o daruiesc trebuie sa aiba un jumate plus unu idei despre viata comune.
Ideile astea ne permit un ras strasnic in orele de batjocura ale vietii.
Rasul si forta mea stau in oameni, in manunchiul de oameni carora le daruiesc firmituri din sufletul meu, iar preeminenta mea mi se trage din toleranta si acceptare.
Cuvintele astea imi dau impresia ca sunt o invingatoare.
Imi contorizez faptele ca sa am si certitudinea victoriei.
In deceniile urmatoare o sa scriu si raspunsul.