Am ascultat zilele astea. Am luat si aminte. Scria Noica despre un moment, unul anume cand un om este pregatit sa primeasca si vrea sa primeasca, un sfat, o vorba, cunoastere.
Eu m-am pricopsit cu o propozitie, o s-o port acum in mine pana la ultima mea moarte, aceea datorata lui Dumnezeu sau reintegrarii in natura.
Vina este a mea.
In orice situatie sau relatie unde te confrunti cu neintelegerea, vina este a ta. Rationamentul fiind un drum al explicatiilor unor fapte sau trairi, ar trebui sa-ti aduca un deci concluzional similar cu al partenerului de dialog. Insa, spatiul alocat acestui deci abunda uneori de nonsens.
Constienta acum de vina, ferestrele creierului sunt din nou deschise, am aer curat in minte si-n suflet. Am crescut, stau acum pe umerii stramosilor, niste stramosi cu ochi calmi, detasati si toleranti.