Ajutor!
In urmatoarele randuri o sa cer ajutor de la oricine si fiecine, iar oricine si fiecine poate da orice sau fiece. Donatiile sau sponsorizarile vor merge la copiii autisti de la Casa Faenza, Timisoara.
Scriu acest text nu dintr-un imbold umanitar, ci dintr-o admiratie pentru persona care mi-a cerut ajutorul. Rugamintea mi-a revenit intr-o formulare a angajatului Casei Faenza, dar vocea mi-a permis sa intrevad o veche prietena.
Inainte de Casa Faenza, aceasta prietena a mea a lucrat ca asistent social la primaria Timisoara, iar acum, de putin timp, trudeste pentru acesti copii lipsiti de mila naturii, dar pricopsiti cu toanele geneticii.
Stradania ei nu are recompensa pecuniara si asta ma face totusi sa zambesc, chiar daca amar. Asemuiesc munca ei cu speranta.
A fi devotat omenirii scapa din dictionar, aluneca din definitie si ia contur intr-un nume lipsit de importanta al unui om remarcabil pentru neamul omenesc.
Daruirea unor oameni inlesnesc visul iubirii de aproapele tau.
Prietena mea viseaza si ea la o serbare reusita de Paste pentru copiii acestei case. Si astfel, vocea ei s-a impletit cu a mea si a altor prieteni unelte pentru cauza ei, si cere intr-un singular multiplicat, o atentie in jucarii, hainute, dulciuri sau bani pentru copiii Casei Faenza.
Ajutor!