Cine este Ciprian Valcan?

Ciprian Vălcan (născut în 5 decembrie 1973 la Arad). Bursier al Ecole Normale Superieure din Paris în perioada 1995-1997, bursier al guvernului francez în perioada 2001-2004, obţine licenţa şi masteratul în filosofie la Universitatea Paris IV – Sorbona. Profesor la Facultatea de Drept a Universităţii Tibiscus din Timişoara. Doctor în filosofie al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (2002). Doctor în filologie al Universităţii de Vest din Timişoara (2005). Doctor în istorie culturală al Ecole Pratique des Hautes Etudes din Paris (2006).Volume publicate : Recherches autour d’une philosophie de l’image,1998, Studii de patristică şi filosofie medievală, 1999 (Premiul Filialei din Timişoara a Uniunii Scriitorilor), Eseuri barbare, 2001, Filosofia pe înţelesul centaurilor, 2008, La concurrence des influences culturelles françaises et allemandes dans l’œuvre de Cioran, 2008, Teologia albinoşilor (cu Dana Percec), 2010. Volume în curs de apariţie : Retrato con azar (cu Saul Yurkievich şi Ilinca Ilian), Centro Editor de Madrid, Logica elefanţilor (cu Dana Percec), All, Bucureşti.

Ce scrie Ciprian Valcan?

Noua carte a filosofului Ciprian Vălcan prezintă un set de teme incitante din sfera culturală, pe marginea cărora autorul ţese un discurs foarte elegant, păstrându-şi amprenta originală prin sarcasmul neaşteptat de proaspăt şi de bine temperat, dar şi prin dezinvoltura cu care manipulează obiectele intelectului, obţinând cu o reconfortantă uşurinţă formule originale şi perspective noi acolo unde eruditul clasic simte imediat impulsul de a concedia orice tentativă de abordare, chiar după simpla anunţare a subiectului. Autorul ocoleşte cu graţie formele clasice – cum ar fi sinecdoca şi chiasmul –, permiţându-şi-le doar acolo unde simte nevoia unui contrapunct odihnitor. Nu întâmplător cititorul va fi tentat să facă asocieri cu un discurs muzical, căci eseurile şi reflecţiile din Elogiul bâlbâielii păstrează în permanenţă rezonanţa proteică a unor construcţii muzicale şi ritmul ludic al secvenţelor de lungimi moderate.

Aforisme

Visul e concesia noastră făcută nebuniei, partea de viaţă abandonată voluntar delirului.

***
Ispita principală cu care are de luptat artistul modern este dorinţa de a descoperi modul în care diavolul vede lumea. Singura miză ce-l mai mobilizează e identificarea cu principiul satanic, depăşirea voalului protector al aparenţelor, surprinderea răului absolut, fixarea hipnotică a abisului. Să priveşti lumea aşa cum o vede demonul, fără pic de milă, tandreţe ori compasiune, să contabilizezi doar purulenţa, icnetul şi cangrena, să înregistrezi numai hidosul, furia şi demenţa. Să ai parte de o luciditate crudă, invazivă, isterică, să notezi fascinat cele mai stranii orori, cele mai baroce vicii.

***

Poate că există fiinţe pentru care nebunia nu e o formă de naufragiu, ci reprezintă cea mai deplină împlinire a talentului lor.
Artistul modern nu caută plenitudinea, împlinirea, perfecţiunea. El funcţionează potrivit paradigmei eviscerării, exhibîndu-şi măruntaiele, complexele ori micimile, fascinat nu de magnificenţa creaţiei, ci de atotputernicia distrugerii. El nu mai inventează, ci descompune, nu plăsmuieşte, ci lichidează, proslăvind prin ceremonialul pretenţios al sacerdoţiului său ateu hegemonia vidului.

***

Leneşul nu se plictiseşte niciodată de sine. Cunosc disperarea, angoasa, revolta doar cei care n-au parte de talentul superior al leneviei.