Aveam de gând să scriu despre Mara azi. Azi plecai de la Severin cu mintea așezând textul ăsta. Dar îmi lipsesc niște fotografii, așa că intenția rămase doar dorință.
O să mâzgălesc acum despre prietenie câteva rânduri.
Săptămâna trecută, timpul meu propriu mi-a dăruit un moment de răgaz, iar acest răgaz am vrut să-l petrec cu cineva, nu singură.
Am avut poftă să sporovăiesc.
Karamazoava mea de Oltenia, adică sora mea, nu a răspuns la telefon, iar eu, privind ecranul telefonului în timp ce răgazul meu se ducea clar spre o oră cu îndatoriri, am apelat o prietenă ca să-mi încerc norocul.
Vii să mâncam ceva în Unirii?
Și așa am ajuns, prin întâmplări, să găsesc definiția prietenelor bune.
Prietenele bune înseamnă disponibilitate și timp creat.
De exemplu.
Mergem într-o drumeție?
Când?
Azi, pe la 3 jumătate.
Nu pot, am o programare.
Și nu poți s-o lași pe mâine?
La 3 jumătate ne pregăteam de drumeție.
Câți oameni se pun la dispoziția noastră? Nu suficienți. Nici nu îndrăznesc să cer eu însămi așa ceva, deoarece eu am preț pus pe propriul timp. Cunosc valoarea lui și nu aș abuza de timpul nimănui, dar sunt unele persoane în viața mea carora le-am permis și mi-au permis un statut de ceas stricat.
Stricăm timpul propriu când sufletul tânjește după o apropiere, iar fetele au nevoie să sporovăiască, să stea umăr lângă umăr și doar să privească lumea din jurul lor.
Nu am habar de ce, dar ne leagă foarte mult această obișnuință feminină.