Am început, acum luni de zile, un curs de filozofie povestită pe blog. Pentru fiecare curs, eu îmi fac lecția din cartea lui Jostein Gaarder, Lumea Sofiei.
Blogul numără 6 cursuri. Retroacțiunea nu o pot măsura, mi-e teamă de aproximativ zero. Dar nu mă descurajez, mă gândesc la mine, studentă la filologie, fără nici un curs de filozofie, cât de bune mi-ar fi fost cele câteva rânduri pe care le adun eu aici despre istoria filozofiei.
Aseară, terminând pe blog cu Evul Mediu, m-am apucat să scot din carte noua imagine a omului din Renaștere.
Notam cu o mână agitată, căci mintea mea a început să se rătăcească. Deoarece caut mereu să înțeleg ce citesc, nasul meu, de porc de data aceasta, a răscolit puțin cunoștințele mele de fizică. În fizică nici DEXul nu mă ajută să înțeleg. Elipsoid nu poate fi cuprins cu mintea mea din definiție.
Dar legea inerției, formulată de Newton, mi-a plăcut. Am înțeles și am zâmbit. Am zâmbit parșiv.
Pe pernă, gândurile mele s-au adunat în horă și s-au mutat de la obiectele în stare de repaus ale legii, în pasiuni.
ORICE femeie continuă să rămână în stare de repaus sau într-o mișcare rectilinie uniformă, atâta timp cât nu e obligată să părăsească această stare datorită unor forțe din afară.
Quod erat demonstrandum.