Mi-ar plăcea exagerat de mult ca persoanele care nu cresc copii să vorbească mai puțin și foarte umil despre ceea ce înseamnă să fii părinte.
Ori să tacă pur și simplu în prezența părinților.
Cer mult, așa-i? Cer exact atâta cumpătare cât cuprind eu în momentul în care mi se vorbește despre copii sau citesc despre copii, iar vorbitorul sau cel care scrie are doar experiența observației din margine.
Citeam mai demult niște rânduri scrise de un individ care nu devenise tată, dar a lansat afirmația că nu oricine trebuie să facă copii.
Într-adevăr, ca părinte, nu l-aș contrazice.
Totuși, v-ați gândit ce presupune asta? Să nu aibă dreptul oricine să facă copii. Acum îmi dau seama cât de mult tânjesc și după un spirit matematic, câtă forță mi-ar da când m-aș porni să fac o demonstrație, să construiesc un discurs cu argumente care să-mi sprijine ideea.
Sunteți familiari cu ceea ce pretinde eugenia?
Eu am întâlnit acest cuvânt acum doi ani la John Brunner în romanul Zanzibar, iar apoi la Nicolae Steinhardt.
Eugenia, fără să dau aici o definiție, presupune, printre altele, și alegerea părinților și interzicerea procreării.
Dacă eu ca individ nu mai pot alege pentru mine, altcineva o face. Asta e foarte simplu. Cine are însă dreptul să decidă în locul meu și ce anume îl face competent?
Un genetician. Să pornim de aici. Un genetician ar putea sta la taclale cu un cuplu, dacă a primit permisiunea să facă un copil.
Dar stop. Genetic poți procrea, dar asta te face părinte? Părinte devii, iar un ADN necompromis nu-ți dă calm, răbdare, renunțare de sine, simțul datoriei, sentimente profunde.
Cum și calmul, răbdarea, renunțarea de sine, simțul datoriei, sentimentele profunde nu atrag după sine un ADN curat.
Cu inteligența mea de azi, înnăscută și dobândită, mi se pare că procrearea ar trebui lăsată să se ghideze după sentimente. Omul, cu toată istoria din spatele lui, deține forța de a-și schimba cursul vieții chiar dacă este educat de o mamă care scuipă semințe și un tată alcoolic.
În viață, pe lângă părinți, ca prime instanțe, urmează influențele, iar o influență nu poate fi calculată sau estimată în formule.
Da, chiar mi-ar plăcea ca persoanele care nu cresc copii să vorbească mai puțin și mai umil despre ceea ce înseamnă să fii părinte.
Cresc o fetiță și nimeni nu mă poate asigura că sunt o mamă bună și nimeni nu are dreptul să-mi spună cum să-mi cresc copilul.
Mărturisesc, nu am habar dacă sunt o mamă bună, nu găsesc nici o mândrie în competențele și abilitățile Marei de omuleț de 4 ani. Port însă o icoană în suflet la care mă închin.
Având o prietenă în vizită, iar Mara este o gazdă asemănătoare mamei, fiecare face ce vrea și ce-l face să se simtă bine, au ajuns să picteze masa și pereții. Abandonând jocul și ieșind din starea euforică, prietena ei s-a speriat de ceea ce au făcut pe masă și pe pereți.
Îmi amintesc perfect cum am intrat pe ușă, prietena ei mă privea fără să respire, iar Mara ne privea pe rând, iar apoi s-a întors complet spre prietena ei, i-a pus mâna pe umăr și a rostit: nu-i nimic, nu-i nimic, știi, mama mea nu se supără!
Am întors spatele zâmbind și mulțumită, mulțumită de mine că am putut să-i ofer Marei un atât de puternic sentiment de siguranță.
Și asta tot nu mă face o mamă bună, dar sunt mamă și sunt mai bună ca oricare alt invidid care vorbește din ingratul loc al observaței.
august 5, 2014
Mi-a placut articolul tau, pe mine ma amuza si me enerveaza in acelasi timp cand primesc sfaturi despre cum e mai bine sa cresti, sa educi copii, si ce activitati ar fi mai potrivite pentru copilul meu, de la persoane care nu au copii. Era si un articol mai vechi al unui tata despre ce sa faci pentru a te pregati pentru venirea unui copil. Si una din observatii era: „Viziteaza toate rudele si prietenii care au copii, da-le sfaturi si lectii despre cresterea acestora. Va fi ultima oara cand o sa stii totul despre copii”
Dar as vrea sa adaug despre cine si cum poate face copii, eu am o parere speciala, eu as sustine o lege pentru „mame” (greu de numit asa) cu copii abandonati prin case de copii, sa fie obligate prin lege sa aplice o metoda de contaceptie. Pentru ca mi se pare revoltator cum se inmultesc unele fara sa le pese nici cat negru sub unghie de soarta sufletelor aduse pe lume.
august 5, 2014
În primul rând îți mulțumesc pentru apreciere, în al doilea rând pentru că ai lăsat aici un răspuns.
În al treilea rând îmi place că ai lansat o părere despre ”cazuri speciale.”
Mărturisesc și eu, mi-ar plăcea să existe cursuri obligatorii pentru părinți. Și sunt perfect de acord cu metoda de contracepție pentru mame, și asta ar trebui să se facă la cursul de educație sexuală din școală.
august 5, 2014
Sunt intru totul de acord cu ce ai scris.
Pertinent si emotionat:)
august 5, 2014
Pe mine nu ma deranjeaza cand primesc sfaturi. Sunt f. sigura de mine ca am luat decizii bune, si asta o vad in fiecare zi: sanatosi, linistiti, rasete – astea sunt indiciile ca totul e bine. Asa ca vorbele altora nu ma ating. Am eu altele de care nu sunt sigura, si orice remarca, la adresa mea sau altora, ma ”zgarie” la rana.
Si nici nu consider ca cine nu e parinte, sa taca. Si ei au fost copii, si ei vad alti copii. Punctul de vedere al altuia nu e si al meu.
Cat despre nu oricine ar fi bine sa faca copii, acelasi lucru simt cand vad copii trimisi la cersit, copii la care se urla cu normalitate, copii abandonati, pedofili etc.Chiar daca exista multi la limita umanitatii, nu consider ca trebuie reguli pt toti, pt ca o asa limitare vine in contradictie cu ideea de libertate. Da, unii ar trebui sa se auto-castreze. Libertatea de alegere e sa fac copii, sau sa nu fac copii. Iar perioada ceausista, post 1966, cu victimele : Decreteii care tocmai astazi sunt la varsta de 30-40 -45 ani ( adica cei ce judeca si fac remarci): imi arata tocmai necesitatea libertatii si efectele grave ale lipsei.
Cat despre scris pe pereti, dupa ce am frecat si zugravit (vai, o zi de corvoada, nu sunt facuta pt munci casnice … ), i-am explicat Marei colocatare ca de acum incolo e mare, intelege si va scrie numai pe coli / tabla : si a primit un top de hartie de imprimanta.
august 5, 2014
Știi, după ce terminai de scris textul, mă gândii că o să dau apă la moară unor părinți, unui anumit tip de părinți, să zicem aceia care urlă cu normalitate.
Unii da, ar trebui să se castreze, dar cine să decidă asta, cum să cedezi acest drept?
Și din nou, copii nu au nici o vină.
Mă bucur nespus că ești foarte sigură de tine, sper să ajung și eu așa într-o zi, să nu mă îndoiesc de nici o decizie pe care am luat-o în numele Marei mele.
august 5, 2014
Am eu alte indoieli, care rod… tare.
Fiecare cu ale lui 🙂
Cat despre castrare, decizia tre sa vina din auto-decizie. In Ro nu e la moda, dar in Olanda, Be, etc e o practica intalnita ca barbatii care nu doresc copii sa faca vasectomie (in cateva ore sunt acasa, perfect functionali). Acum ceva ani a fost un caz ce a oripilat Franta, un tip s-a auto-mutilat, a spus ca … are inclinatii pedofile si ca se considera defect. Pt un popor latin (cu componenta macho ), a fost o stire socanta, de presa de canal…
august 6, 2014
si alta abordare:
Oamenii se comporta fiecare dupa puterea si experientele lui; nu-i putem controla dar, am putea afla ceva despre noi, sau am putea gasi noi intelesuri ale situatiei respective. De exemplu tu, Ddunia, daca te întrebi, de ce, oare, te-a miscat asemenea atitudini? e un sambure de adevar în ceea ce spun ei? te simti neinteleasă? Sau: cum ai putea face să nu te mai supere aceste afirmatii? cum ai putea sa intelegi ce nevoi sau neputinte ii determina sa vorbeasca asa (de cele mai multe spunem ceva din incercarea de a fi sociabili, de a lega o conversatie)?… si multe alte întrebari… ce ti-ai raspunde la ele? Raspunsurile respective ar fi in armonie cu gandurile tale de aici?
Eu, dupa reactiile de moment, incerc sa inteleg ce a gandit (sau daca nu a gandit) omul ce a facut/ spus asta. Sa ma transpun in pielea lui. Nu sa accept psihopatii, dar de ex. pot sa inteleg ca anumite reactii ii sunt specifice din perspectiva creierului modificat.
august 6, 2014
Am ajuns să înțeleg că fiecare avem niște nevoi și acționăm conform acelor nevoi. Uneori depun efort să înțeleg nevoile celuilalt, alteori nu.
Despre copii, căci de la ei am plecat, să mergem pe un exemplu. Mara mea are 4 ani. Când ieșim undeva, terasă, restaurant, Mara este un copil care nu stă absolut deloc într-un loc. Aleargă, atinge, țipă, deranjează oamenii știu foarte bine.
Acum, dacă cineva de la masă care nu are copii îmi zice că îi permit prea mult, că e șmecheră și mă manipulează tu mă întrebi de ce mă mișcă acea atitudine?
Păi am explicat în repetate rânduri că un copil nu poate fi șmecher, nu are creier pentru așa ceva, nu știe să-și controleze emoțiile, are doar reacții.
O reacție ar fi să le trântesc la unii, direct în cap, o carte de anatomie, să vadă fazele de dezvoltare ale creierului uman.
Apoi, de ce sunt și mai furioasă? Fix de asta, căci nici eu nu știu cât anume să o opresc pe Mara din manifestările ei și cât să-i permit. Poate nu sunt o mamă bună, dar sunt una care caută și se informează foarte mult, și mai ales sunt o mamă care încă nu și-a uitat umilințele pe care le-a înghițit de la adulți doar pentru că era copil.
august 6, 2014
uite, eu nu stau sa dau atatea detalii. Le zambesc, si asta e.
E copil, e copilul meu, da, si Mara mea canta la mese, se muta pe la alte scaune,se ducea la altii sa vada ce mananca etc 🙂
Nu incerca sa o opresti, cand se va opri, iti vei dori din nou sa alerge si sa tipe si sa cante.
Nici eu nu am uitat umilintele din copilarie … inca am cosmaruri. E greu cu ele, le simt ca o piatra legata de gat, le vizualizez ca le tarai dupa mine, in pasid e copil.
august 19, 2014
Articolul mi se pare potrivit subiectului tau, si explica efectele actuale: http://homeschooling.urbankid.ro/2012/03/19/cercul-vicios-al-izolarii-copiilor/
Unii din noi am fost crescuti : in camera copiilor, nu avem voie cu cei mari, etc. Acestia nu au ajuns sa aiba contact cu alte generatii, inplicit copii mici. Cazul asta – prietena venita in vizita, sau cum mai demult ti-a atras atentia un nene pe o terasa.