Nu te mai iubesc. Ce facem de aici?

Stăteam într-o zi pe canapea. În fiecare zi stau pe canapea, dar. În timpul săptămânii, după ora șase seara, mă pun cu Mara la desene. Avem un moment. Ne desprindem apoi și fiecare își vede de ale ei. Mi-au apărut poze din Cabo Verde. Într-o zi. Facebook reamintește. Mara dialoga cu tatăl ei la telefon. Ha! Mi-a scăpat pe gură. Au trecut cinci ani de la despărțire. Mara și-a ridicat ochii de pe ecranul telefonului. Tatăl ei mi-a cerut să repet. Am repetat. Urâtă insulă! A exclamat el. Sărbătorim? Mara și-a pus din nou ochii pe telefon. Câteva secunde s-a uitat pe rând la noi. S-a schimonosit. Sigur, sărbătoriți! Voi doi puteți să sărbătoriți o despărțire. Am râs puternic și mi-am privit fata. Gândește.

La despărțire, Mara urma să împlinească cinci ani peste o lună. Habar n-am cât gândea. Azi o face. Observă. Analizează. Trage concluzii. Cinci ani nu e o vârstă potrivită pentru despărțirea părinților. Nici una nu este, dar până la patru ani copiii iau situațiile cum vin. După cinci ani adaugă impresii personale. Ea e mama. El e tata. Cine sunt ceilalți?

Dacă vă aflați în această situație, tratați-vă copilul cu respect. Nu-l țineți în întuneric. Nu încercați să-i înlocuiți unul dintre părinți. Nu-i deformați imaginea despre mamă sau despre tată. Motivul despărțirii se află la femeie și la bărbat. Ei au încetat să se iubească. Se întâmplă. Nu te mai iubesc. Ce facem de aici?

Dacă nu sunt copii. Dacă sunt rate la bancă. Dacă sunt copii. Putem scoate un eseu despre fiecare și nu epuizăm problema.

Dacă sunt copii, experiența mea, pregătiți-vă să corectați din mers greșeli colosale. Mergeți la terapie. O să vorbesc exclusiv la feminin. Înjurați ca un birjar bărbatul, dar adorați tatăl. Tatăl, prin cromozomi, reprezintă jumătate din copilul adorat. Genetica e o știință. Informațile ne asigură că doar materialul genetic al bărbatului care ți-a greșit, nu te mai iubește sau nu-l mai iubești, a dat naștere copilului vostru. Mara mea rămâne Mara cu materialul genetic împrumutat de la tatăl ei. Vă iubiți copilul. În iubirea aia există forța necesară să acționați spre binele copilului. Binele copilului presupune o relație cu ambii părinți. Firește că nu e ușor. Sufletește o să sângerați.

Păstrați relația cu tatăl. Lucrați cu însușirile neadecvat moștenite ale copilului. Minciuna, lenea, egoismul, potlogăria trec din generație în generație. De copil nu divorțați. Lucrați cu atitudinile copilului. Relația cu celălalt după despărțire vă ajută în procesul de maturizare.

M-am maturizat în ultimii cinci ani? Aș fi procedat altfel? O doză de maturitate mi-am luat. Pe alocuri aș fi acționat diferit. Neschimbată rămâne despărțirea. Când nu mai iubiți, aveți datoria să plecați. Datoria este față de sine, de copil și de partener. Nu vă amăgiți. Nimeni nu e fericit într-o relație în care iubește numai unul. O să mă opresc. O să revin. Dacă aveți curiozități, scrieți.

Foto: Bogdan Mosorescu

No Comments Yet.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *