Casele neîngrijite ale Timișoarei. Ne-au părăsit oamenii speciali

Am născut acum două luni un băiețel. I-am pus numele Mateiu după Mateiu Caragiale, după un roman, Craii de Curtea-Veche. Dacă m-ați întreba despre ce e vorba în roman. În această formă nu mă puteți întreba oricum, dar dacă m-ați întreba, aș ridica din umeri. Nu știu. O frază nu mi-ar ieși pe gură despre ce anume povestește autorul. Mă încearcă însă un sentiment de fiecare dată când mă gândesc la această carte. Dacă m-ați întreba ce sentimnet, atunci aș lua o pauză. O scurtă tăcere ar fi introducerea. O privire directă ar urma tăcerii. Tăcerea și privirea directă v-ar atrage atenția. Ați simți ceva, dar nu ați fi capabili să numiți ce.

De o lună de zile ies aproape zilnic la plimbare cu Mateiu. Ieșim din casă și o apuc pe o stradă sau alta. Evit cât pot zona de blocuri. Aleg străzi și străduțe. Pe străzi și străduțe am descoperit multe case abandonate și neîngrijite. În fața uneia m-am oprit. Am stat cu Mateiu în brațe și am privit. Am stat cu Mateiu Caragiale în minte și am privit. Despre ce naiba e vorba în carte? Ce anume m-a fascinat de m-am oprit în nume? Ce anume m-a fascinat la casa abandonată de m-am oprit s-o privesc?! Lăsați forma. Lăsați concretul. Un sentiment m-a acaparat. O lume de sfârșit, sfârșit de reprezentări, sfârșit de secol, sfârșit de exprimare, m-a păgubit de timpul prezent. In loc să fiu prezentă, m-am pierdut cu mințile într-un trecut enigmatic și decadent.

Îmi doresc pentru copiii mei să evolueze. Nu-mi doresc pentru copiii mei cumințenia. O să-i cresc respectuoși, o să le fixez în memorie conceptul de bine comun, o să-i ghidez să experimenteze huliganismul lui Eliade, o să-i îndrum să se piardă în lumea largă și o să-i bat la cap cu locul în care s-au născut, dar în care nu trebuie să moară. O să cresc cetățeni ai lumii cu o prețuire monstruoasă pentru început. Începutul înseamnă mama și tata. Mama și tata înseamnă siguranță și confort.

Am citit Craii de Curtea-Veche. E nevoie de o recitire. Nu-mi amintesc intriga. Port în suflet un sentiment că am pătruns într-o lume a oamenilor speciali din societatea românească. Cine sunt acești oameni? Unde sunt? Când mă plimb prin Timișoara mă încearcă senzația de abandon. Ne-au părăsit toți acești oameni speciali. Casele cu lacăte pe poartă și geamuri sparte depun mărturie. Rostesc adevărul și numai adevărul. Au plecat oamenii speciali. Ridicați-vă voi, creșteți-vă pruncii și lăsați atitudinea contemplativă. Pasivitatea românească trebuie eliminată și înlocuită. Cu ce?

Cu acțiune. Acționați! Atenționați mârlanii care scuipă semințe pe stradă. N-or să vă asculte. Pe mine nu m-au ascultat ieri. Am pierdut în mod particular. La modul general i-am deranjat. Am acționat.

Acționați!

No Comments Yet.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Solve : *
7 − 1 =