Crimeea la o cană de ceai

Aș paria cu oricine că nu ar putea să ghicească despre ce va fi textul de azi. Mărturisesc că nici mie nu mi se revelă până acum câteva minute.
Ce se întâmplă în aceste câteva minute?
Purtai o conversație la telefon unde pusei câteva întrebări, iar apoi ascultai.
Dar prefer să încep povestea ante conversația telefonică.
De dimineață, cu cana fierbite de ceai în mâna dreaptă, suflând ușor să nu pierd picătură din licoarea mea magică, mă așezai la calculator răsfoind blogul lui Vladimir.
Cu lentilele aburite de la ceai, șimții cum subiectul textului lui îmi înfierbântă obrajii. Dar subiectul? Care e subiectul?
Răbdare, răbdare.
Subiectul: Crimeea.
Crimeea, un subiect cu reprezentare și desfăsurare. Lucian Boia, Aristotel și profesorul meu de istorie își făcură instant apariția în memoria mea.
După o cercetare superficială pe google, după textul lui Vladimir, mă lasai puțin pe spătarul scaunului. Îmi picară ochii pe hartă. Unde e Crimeea?
Și dacă ar fi să adopt o poziție, dacă m-ar interesa, m-ar stimula într-un fel politica și interesele ei, ce tabără aș alege?
Să fiu cu rușii?
Să fiu cu ucrainienii?
În momentul acela realizai că e nevoie să dau un telefon, să aud o părere personală, susținută, urmărită, trăită oarecum prin investirea cu importanță.
Astfel, tatăl meu primi în loc de bună dimineața, un ce faci, care e treaba cu Crimeea?
15 minute ascultai, iar la final, înainte de la revedere notai pe un bilețel: un Al Treilea Război Mondial care nu e vizibil, se poartă diplomatic și pe zone.
Acum, credeți sau nu, pentru mine subiectul, desfășurarea lui în activitățile mele zilnice stârni râsul.
Îmi cer scuze.
Îmi cer scuze acelor oameni care luptă pentru această cauză, dar eu oricât m-aș strădui, și mă străduiesc uneori, nu pot descrie omul aristotelic cu preocupări superioare. Îi lăsai scris și lui Vladimir.
Tot de pe blogul lui Vladimir îmi este cunoscut procurorul general al Republicii Crimeea, Natalia Poklonskaya.
Atașez și o fotografie cu ea, mi-e drag chipul ei pe care azi îl zării întâia oară. Și dragile mele femei, are 34 de ani.

NataliaPoklonskaya

6 Comments
  • noctambulul
    august 6, 2014

    Cum a zis Einstein despre al treilea razboi mondial? Ca nu stie cu ce arme se va duce, dar al patrulea va fi cu bâte si pietre!

    • dunia
      august 7, 2014

      Bâte și pietre? În sfârșit nu ne mai ascundem primitivismul.

      • noctambulul
        august 7, 2014

        Vom redeveni primitivi! 😉
        Deocamdata ne place sa credem ca suntem civilizati! 🙂

    • arakelian
      august 8, 2014

      bine spus.
      Omul evolueaza? involueaza? nu stiu. Inventiile de acum sunt nu din dorinta de evolutie, ci din dorinta de comoditate, iar asta leneveste creierul/mana. Intr-o zi vom reajunge la bate si pietre, pt ca nu am invatat nimic din istorie si din rabzoaiele pierdute de cei nevinovati.

      • noctambulul
        august 8, 2014

        Multumesc!
        Suntem fiinte ale acestui Univers, iar el pulseaza. Probabil ca tot asa face si omenirea! 🙂

  • arakelian
    august 8, 2014

    wow, ce frumoasa e – prim procurorul asta!
    In Ucraina, toate femeile sunt frumoase!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Solve : *
15 − 9 =